prefata:
Povestiri din realitatea E-mediată
Când, în urmă cu circa un an şi jumătate Marius Dobrin îmi vorbea, pentru prima dată, despre proiectul său cu cartea ce ar urma să cuprindă povestirile din ICQ, am fost entuziasmat pe loc de această idee, care, iată, acum, se pune în practică. Unele dintre povestiri îmi sunt cunoscute din paginile revistei virtuale de cultură ARGOS.
Trăim într-o epocă a digitalizării, a tehnologiei şi informaţiei şi este normal ca literatura să profite şi ea din plin de aceste lucruri. Desigur, nu Marius Dobrin este primul care uneşte tehnologia informatică, în speţă Internetul, cu literatura. Nici pe departe. Şi nici măcar în România nu este primul. S-au scris până şi piese de teatru ce uzează de această nouă osmoză. Însă, cu toate acestea, ideea lui Marius este fascinantă.
Ce sunt, de fapt, aceste povestiri din ICQ? Sunt fapte reale, trăite – nu neapărat de către autor, care este un culegător din „tradiţia populară a Internetului“. Sunt confesiuni către el, sunt lucruri citite (nu auzite! şi aici este una dintre specificităţile a ceea ce eu numesc „tradiţia populară a Internetului“). Autorul cărţii este un receptacul generos, harnic în selectare, ordonare, sintetizare şi prelucrare.
Şi de ce mi se pare ideea atât de interesantă: sunt „particule de viaţă“, sunt lucruri expuse ca la o spovedanie amicală virtuală, sunt lucruri din realitatea imediată, nemaiapucând să fie prelucrate de conştiinţă, nesupunându-se totdeauna legităţilor acesteia, tocmai din cauza spaţiului virtual în care ele sunt „aruncate“, transmise, un spaţiu care funcţionează în timp real, în acelaşi ritm cu trăirile. Sunt stări şi trăiri „brute“, în forma lor aproape originară, necenzurate de instanţa conştiinţei decât într-o măsură infimă. Tocmai de aceea sunt mărturii preţioase.
Povestirile nu descriu fapte senzaţionale, mari drame ce ar putea genera capodopere cinematografice, ci, dimpotrivă, prezintă cel mai banal cotidian posibil, lucruri care ni se întâmplă tuturor din belşug. Contează rapiditatea şi spontaneitatea transmiterii lor, prin intermediul Internetului fiind, practic, aproape conectaţi la momentul trăirii lor.
Tot un avantaj al spaţiului virtual: sunt trăiri redate cât mai aproape de baza receptării lor, întrucât nu intervine problema prelucrării lor artistice. Impresia de autentic este pregnantă, vestejeala medierii în scopuri literare fiind minimă. Sunt povestiri din realitatea imediată- sau E-mediată.
Modalităţile de convertire şi redare artistică se pliază şi ele pe specificul suportului tehnologic: chat, mail, messenger etc. Sunt specii scurte, de „explozie“, concentrate până la esenţial, prin asta reducându-se până spre anulare pierderile cauzate de lungime (explicaţii, reflecţii îmbogăţite de reminiscenţe culturale, analogii, retrospective desfăşurate ad infinitum). Respiraţia este sacadată, ca ritmul vital cotidian, succesiunea scenelor este, pe alocuri, ameţitoare. Impactul asupra lectorului este puternic, ternul este evitat, secvenţele sunt scurte, fulgurante uneori. Totul este redus la esenţial. Fără nici un fel de poboabă, de nici un tip. Iar faptele sunt nude. Şi nu sunt deloc pudice din această cauză. Dimpotrivă. Ele îşi afirmă frust dreptul la E-xistenţă într-un spaţiu virtual la fel de infinit ca şi Universul.
Cosmin Dragoste, Innsbruck, ianuarie 2005