ACUM.TV

Cititi in Jurnalul cultural de astazi despre: Societatea civilă, Adrian Marino, Cinema. SOCIETATEA CIVILĂ:
Cristian Preda: “Cea mai spectaculoasă acţiune a societăţii civile româneşti este, în lectura mea, intervenţia Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă în chestiunea amplasării Catedralei Mîntuirii Neamului în Parcul Carol. Poziţia fundamentală exprimată de ASLC a fost tentativa de blocare blocare a voinţei arbitrare a puterii. Această putere era, de altfel, politico-religioasă, pentru că ea asocia guvernul şi ierarhia BOR. Fără a dispune de o notorietate comparabilă cu cea a marilot baroni ai societăţii civile, ASLC a reuşit să se impună mobilizînd indivizi care refuzau ca o coaliţie pesedisto-ortodoxistă să dicteze în probleme de conştiinţă religioasă.” (Cultura, Nr. 9 (50), 9-15 martie 2005)

Ion Bogdan Lefter: “Anul electoral 2004 ne-a oferit cîteva exemple cu totul convingătoare: Asociaţia Pro Democraţia, care s-a făcut remarcată printr-o energie excepţională, prin evaluări şi reacţii publice în perioadele de precampanie sau de campanie şi prin monitorizări atente, la scară naţională, în timpul alegerilor; sau federaţia de ONG-uri reunite sub genericul ‘Coaliţiei pentru un Parlament curat’. Care a reuşit să influenţeze alcătuirea listelor pentru Parlament ale principalelor noastre partide.” (Cultura, Nr. 9 (50), 9-15 martie 2005)

Radu Mateescu: “Am fost întrebat de ce s-a bucurat de succes campania NU DĂ ŞPAGĂ. Cred că din două motive. Primul este acela că am decis să punem degetul pe o rană veche, discutînd public – pentru prima oară în acest fel – ce este corupţia şi cine este sau nu este corupt în România. Al doilea motiv are legătură cu modul în care a fost concepută şi derulată campania. Dacă la început am fost doar cîţiva iniţiatori, pînă la final am avut peste 160 de organizaţii şi peste 100 de parteneri media care ne-au susţinut în mod direct. Şi acest lucru s-a întîmplat în doar 5 luni. […] În tot mai multe organizaţii din România sînt din ce în ce mai mulţi profesionişti cu înalte calificări. În ultimii ani, am întîlnit deseori organizaţii cu oameni pe care companii importante şi-ar dori să-i atragă în echipa propie. Acest lucru spune foarte multe despre expertiza celor din sectorul guvernamental şi despre maturizarea acestui sector.” (Cultura, Nr. 10 (51), 16-22 martie 2005)

ADRIAN MARINO

Sorin Antohi: “Marino este ultimul nostru enciclopedist – după eşecul grandios al lui Haşdeu şi succesul lui Eliade; un creator de monumente culturale, într-o epocă de idoli şi risipire, în care ‘cîştigul secundar’ al dictaturii a fost scuza neputinţelor, ticăloşiilor şi laşităţilor; un constructor tenace, care a găsit soluţia individuală cea mai remarcabilă pentru criza instituţiilor noastre (boicotul lor, însoţit de împlinirea funcţiei de la care ele demisionaseră); a fost un om al Luminilor cu nostalgia Clasicismului şi elanurile Romantismului; un patriot cosmopolit; un sceptic entuziasmat de forţa spiritului uman; un om jovial şi plin de umor numai în cercul mic al prietenilor, stingher şi tăios în situaţiile sociale aproape promiscue pe care ştiu să le creeze românii; un liberal aristocratic (deci oarecum conservator, în bună tradiţie est-europeană); un adversar al carismei scăpate cronic din mecanismul rutinizării; […] un istoric al ideilor şi un ideolog radical forţat de împrejurări să-şi amîne chemarea (în sensul weberian: Beruf) şi s-o ascundă sub cealaltă vocaţie, erudiţia, analiza şi sinteza în cîmpul teoriei literare şi al literaturii comparate.” (Observator cultural, Nr. 4 (261), 24-30 martie 2005)

Ştefan Borbély: “Într-o cultură a complexelor, Adrian Marino a fost und ecomplexat responsabil. Într-o cultură în mare parte arestată pînă în decembrie 1989, el a fost un om liber, suveran, semeţ şi independent. A fost stăpînul unic şi incontrolabil al propriei sale singurătăţi într-o lume preponderent colectivă: un om neaservit unor instituţii, unor obedienţe politice sau ideologice: un om răspunzător de propriul său destin şi de încă ceva, a cărui iradianţă altruistă va trebui s-o reevaluăm mereu de acum înainte: de obligaţia interioară de a sluji demn, obiectiv şi eficient literatura şi cultura română.” (Observator cultural, Nr. 4 (261), 24-30 martie 2005)

Mihai Zamfir: “Înzestrat cu o apetenţă vizibilă şi declarată pentru constructul teoretic, el ‘a văzut idei’ de-a lungul întregii sale vieţi. Situaţie teribil de incomodă în România celei de a doua jumătăţi a secolului XX, unde aproape toţi cei ce se ocupau de literatură o făceau practicînd jurnalismul superficial, în care combinaţiile personale de culise jucau un rol cu mult mai important decît valoarea operei analizate. Prezenţa unui sumbru teoretician, gata să ignore circumstanţele anecdotice în favoarea Modelului atemporal şi tutelar, a stîrnit zîmbete, a iritat, a provocat ostilitate. […] L-am apreciat dintotdeauna drept îndrăzneţ, azi îl văd eroic.” (România literară, Nr. 12, 30 martie – 5 aprilie 2005)

CINEMA

César: “Primele trei statuete în ordinea importanţei, cele acordate pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor şi cel mai bun scenariu au revenit unui începător aflat la al doilea titlu, lui Abdellatif Kechiche, cunoscut în cercurile cinefile. L’esquive, salutat la premieră de critică fără a fi ridicat în slăvi, înseamnă, cu adevărat, izbînda lui David asupra lui Goliath. Este un mic film independent, realizat după multe lupte cu producătorii instituţionalizaţi, neatraşi de încă o istorie despre viaţa din cartierele mărginaşe, din banlieue-rile locuite de un amestec de rase unite, de multe ori, mai ales prin ura faţă de alţii, atît de intens mediatizată.” (Magda Mihăilescu) (Adevărul literar şi artistic, Nr. 757, 1 martie 2005)

Oscar: “Scorsese reuşeşte, într-un mod exemplar, să combine imperativele unui ‘show for all’ (vedete, toalete, acţiune care nu lîncezeşte o clipă, uncghiuri spectaculoase, umor şi emoţie) cu exigenţele unui Mare Film Personal. Faţă de semidecepţia prilejuită de prea-ambiţiosul său op anterior, Gangs of New York, Aviatorul readună firele ce elagă spectatorii obişnuiţi şi cinefilii cei mai pretenţioşi, oferind în acelaşi timp un divertisment de calitate şi o reflecţie autoscopică în care ‘Hughes’ rimează, pînă la un punct, cu ‘Scorsese’. Căci, dincolo de fast, de extravaganţe şi de irepetabilul unei epoci care a ridicat ‘Cetatea Filmului’ la înălţimea majusculelor mîndre de pe dealul emblematic al Hollywoodului (cea mai statornică reclamă a lumii!), Aviatorul spune – de fapt – povestea sacrificiilor pe care orice vizionar autentic le face pentru a-şi duce la bun sfîrşit visul personal.” (Alex. Leo Şerban) (Ziarul de duminică, Nr. 9 (420), 4 martie 2005)

Berlinada: “Premiul juriului ecumenic pentru cea mai bună creaţie cinematografică prezentată în cadrul secţiunii Panorama a fost acordat regizorului francez originar din România, Radu Mihăileanu, pentru filmul A veni, a vedea şi a deveni. Mihăileanu povesteşte despre soarta unui refugiat negru etiopian în Israel care este confruntat cu resentimentele unor evrei fundamentalişti. Filmul lui Mihăileanu – care este o meditaţie asupra problematicii identitare şi o pledoarie pentru toleranţă – a mai fost distins şi cu Premiul Uniunii “Europa Cinemas” şi cu Premiul publicului participant la Berlinadă.” (William Totok) (22, Nr. 783, 8-14 martie 2005)

revist@ – grupaj din principalele reviste culturale (22, Cultura, Dilema veche, România literară, Observator cultural, Adevărul literar şi artistic, Ziarul de duminică, Suplimentul de cultură) (100-150 K). Se afişează săptămînal (de obicei lunea) pe portalul cultural LiterNet. “Revista lui Alin este un soi de memorie condensată a efemerului jurnalistic – paginile aurii ale gesturilor noastre recente: eşti în ea, deci exişti!” (Alex. Leo Şerban). Se distribuie la 800 de abonaţi în weekend.
cinem@ – grupaj cu informaţii şi comentarii despre cele mai bune filme de pe posturile TV (100-150 K). Contribuie la educaţia cinematografică, dezvoltarea spiritului critic şi vizualfabetizare. “În societatea de astăzi care cunoaşte o expansiune uriaşă a vizualului în cele mai diverse şi neaşteptate forme, a învăţa să priveşti devine o necesitate practică.” (Mircea Vasilescu) Se distribuie la 700 de abonaţi în weekend.

no comment – un anunţ ciudat, o informaţie care te buimăceşte, o scenă care te lasă gură-cască. (50-100 K) “Fiecare manipulat trebuie să aibă cel puţin un minut pe zi de ‘No comment’, într-o ţară ca a noastră unde în fiecare tramvai de mult scrie clar: ‘manipulantul nu stă de vorbă cu pasagerii’.” Radu Cosaşu) Se distribuie la 900 de abonaţi în weekend.

Pentru abonament gratuit menţionaţi opţiunile într-un mesaj la alin@cristea.com
Pentru renunţare la abonament menţionaţi “sfîrşit” lîngă opţiuni

Acest articol a fost publicat luni, 11 aprilie 2005 la rubrica Relativităţi Culturale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.