• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 28 februarie – 6 martie 2011
  • Lumea arde şi România se piaptănă de Ovidiu Ivancu
    Dacă, prin absurd, un extraterestru ar dori să afle ce se întâmplă pe planeta Pământ şi (tot prin absurd) ar avea la dispoziţie ca unic mijloc de informare canalele tv româneşti, mă tem că, oricâte bune intenţii ar avea, extraterestrul nostru n-ar înţelege mare lucru. România pare, la televizor cel puţin, o insulă cu locuitori autişti, dacă nu cumva o planetă în sine. Ştirile internaţionale sunt izolate undeva la finalul jurnalelor iar când un eveniment precum mişcările de stradă din Egipt sau Libia au o amploare ce nu poate fi ignorată nici măcar în ţara aceasta suficientă sieşi, abordările nu depăşesc nivelul Poianei lui Iocan. Nimic despre context, nimic despre implicaţii. Din când în când intervin în direct corespondenţii de la faţa locului. Cei mai mulţi dintre ei îşi povestesc propriile păţanii, ne dau detalii despre hotelurile prin care dorm, despre oamenii cu care vorbesc pe stradă şi care, aproape fără excepţie, sunt prezentaţi ca fiind… vocea poporului. (27-2-2011 – Editorial)
  • După un sfert de veac. Umbra lui Olof la Stockholm de George PETRINEANU
    Pe 28 februarie Suedia comemorează 25 ani de la asasinarea, în 1986, a proeminentului și controversatului om politic Olof Palme. (27-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • Lupu și Filat în competiţie… de Denis Cenusa
    După mesajul poruncitor a lui Filat către ministrul Economiei şi Comerţului, democratul Valeriu Lazăr (comentat aici), acuzat de complicitate la procesul de majorare “ilegală” a tarifelor la convorbirile telefonice, operate de Moldtelecom, a apărut în vizor spicherul Parlamentului, Marian Lupu. (27-2-2011 – Republica Moldova)
  • McCain sprijină „micuța Moldovă” de Petru Clej
    Senatorul John McCain, candidat al Partidului Republican la președinția Statelor Unite în 2008, a cerut sprijinirea eforturilor de democratizare în Republica Moldova. (3-3-2011 – Republica Moldova)
  • Irlandezii au făcut revoluție cu creionul de Petru Clej
    Alegerile parlamentare din 25 februarie din Irlanda au dus la măturarea de la putere a guvernului condus de partidul Fianna Fail (FF – pronunțat “Fiona Foil” – “Ostașii destinului” în limba irlandeză), responsabil în ochii electoratului de starea de faliment în care a fost adusă economia. (27-2-2011 – Extern)
  • Uniunea Social Liberală, un concubinaj politic neviabil de Serban Tabacu
    Cât de însetat trebuie să fii de putere ca să treci peste principiile şi normele de conduită ce ţi-au călăuzit paşii în viaţa politică şi în virtutea cărora te-ai identificat cu un partid politic. Cât de pătimaş trebuie să fii în urmărirea unui ţel, fie el şi cu o miză extremă, ca să te abaţi de la traiectoria politică pe care te-ai înscris şi care ţi-a adus atâtea satisfacţii şi recompense. (27-2-2011 – Intern)
  • Economia națională. Ce a fost. Cine știe ce va fi? de Ioan Avram
    Pana in 1989 ponderea industriei in PIB-ul Romaniei era de 49,1%. Acum ponderea industriei este de 25% din PIB.Agricultura avea o pondere de 16% in 1989 si de 6,5% in 2007.Constructiile aveau inainte de 1989 un varf de 9,6 (1970) iar in 2008 ponderea era de 12%. (27-2-2011 – Economic)
  • Eleganța imposturii de Virgil Iordache
    Într-o societate de hoți impostorul și impostoarea sunt întotdeauna eleganți. Ei sunt cei mai curați hoți, dar fură suficient ca să aibă resursele să strălucească. Dar frumusețea hoților e un balon de săpun. Stilul mafiotului este admirabil doar în fotografia, surprinderea fulgurantă a mafiotului. În realitate, în viața particulară, mafiotul pute. (27-2-2011 – SPUNE)
  • Arhimandritul Iustin Pârvu, ”Sfânta tinerețe legionară” , You Tube. Nu poate fi o știre! de Ioan Avram
    Parintele Iustin Parvu are 92 de ani. Este staretul manastirii Petru Voda de langa Piatra Neamt. Cunoscut ca unul din marii nostrii duhovnici. Pe bloguri, site-uri si intr-un apreciat “ziar”on-line circula o stire.Pe “You tube” au fost postate doua filmulete video cu un grup de maicute cantandu-i la aniversara parintelui Iustin Parvu imnul”Sfanta tinerete legionara”. (27-2-2011 – Perspective spirituale)
  • Secretul muncii e şi… munca de Florin Predescu
    Viata unui om in cateva cuvinte incearca sa portretizeze categoria de urmat pentru generatiile mai tinere. (27-2-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • Mângâierile vorbelor de Dan DAVID
    Ameţiţi de cuvinte,Nu luăm în serios glumele care se numesc realitate. (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Proiecție – Poem de Nicolae POPA de Dan DAVID
    nu contează cât de mult ne iubimatâta timp cât peste tot pe unde trecem rămânsemne doveditoare că nu ne urâm. (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Descântec vinovat de Gavriil STIHARUL
    urmele de paşi se topesc sub zidulcare înconjoară piatra de mormânt. (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Cocorii mei de Ion Untaru
    cocorii mei se duc spre sud (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Primavera de Florin Predescu
    In loc de Martisor un poem dedicat tuturor cititoarelor publicatiei noastre. (27-2-2011 – Divertisment)
  • Rețete rapide, însă nu fast food de Florin Predescu
    Incercare de adaptare a retetelor la cerintele dietetice ale lumii contemporane, dar si la timpul disponibil. (27-2-2011 – Gastronomie si Stil)
  • Operaţiunile de evacuare a românilor din Libia de Editori ACUM
    Comunicat al MAE privind operaţiunile de evacuare a cetăţenilor români din Libia. MAE avertizează cetăţenii români să nu întreprindă călătorii în Libia. (28-2-2011 – Ultima Ora)

  • google_1
    google_2

  • Şoahul neterminat sau despre o formulă inadecvată (2) de Alexandru Florian
    În Studiul introductiv autorul enumeră, pe câteva pagini, principalele decrete-legi din perioada 1941-1943, care au transformat viaţa evreilor români într-un calvar fără speranţă. Ar fi fost însă de dorit amintirea sursei bibliografice care i-a înlesnit această sugestivă listare: Evreii din România între anii 1940-1944, vol. 1, Legislaţia antievreiască, coordonat ştiinţific de Sergiu Stanciu şi alcătuit de Lya Benjamin, Editura Hasefer, Bucureşti, 1993. De asemenea, antologia cuprinde 20 de documente care au fost editate cu mulţi ani în urmă de către istoricul Jean Ancel. Cu toate acestea, în volum sursa lor este cea de arhivă… (27-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • Istoria Şoahului în România – răspuns la alegaţiile lui Liviu Rotman de Carol Iancu
    În numărul 561 al Observatorului cultural, a apărut articolul „Un contramodel de abordare a Holocaustului“, consacrat ultimei mele cărţi: Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente, Bucureşti, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Obiectivul recenziei lui Liviu Rotman (L.R.) este discreditarea rolului istoric jucat de şef-rabinul Alexandru Şafran în timpul celui de-al doilea război mondial şi, în acelaşi timp, afectarea reputaţiei mele de istoric. Este vorba despre o voinţă tenace de denigrare, din partea cuiva care nu a produs nici un studiu privind perioada anilor 1940-1944 şi a cărui „muncă“ actuală constă în a suscita o polemică falsă pentru a face să se vorbească despre el. Îmi propun să răspund alegaţiilor lui Rotman. (27-2-2011 – Polemica)
  • Galezii votează asupra sporirii autonomiei regionale de Petru Clej
    Electoratul din Țara Galilor votează joi într-un referendum cu privire la sporirea puterilor Adunării Naționale a provinciei.Sondajele de opinie indică o victorie confortabilă a “Da”-ului. Votul are loc cu doar două luni înaintea alegerilor pentru Adunarea Națională de la Cardiff. (2-3-2011 – Extern)
  • “Menșevicul” Liiceanu? de Vladimir TISMANEANU
    Rar mi-a fost sa constat atata marginire intelectuala precum in cazul celor care exulta in aceste zile spunand: “Vezi, pana si Michnik i-a zis lui Liiceanu ca este mensevic!” Ca si cum mensevismul ar fi pacatul suprem, un fel de patologie politica, numele unei maladii rusinoase ori al unui un virus misterios. Daca acesti oameni l-ar fi citit pe Kolakowski, daca ar fi deschis cartea lui Andre Liebich aparuta la Cluj in traducere romaneasca (“Spre un alt tarm”), ar fi stiut ca mensevicii au fost cei care s-au opus constant totalitarismului bolsevic. In fapt, in anii 20, mensevicii au fost cei care au forjat acest concept observand similitudinile socante dintre fascismul lui Mussolini si experimentul terorist-utopic din URSS. (27-2-2011 – Istorie si actualitate)

  • Păpuşile de Nelu Craciun
    Fiecare dintre cele patru partide politice veritabile (exclud dintre acestea UDMR-ul, grupul minorităţilor naţionale şi grupul celor care au trădat) din parlament reprezintă câte o grupare de interese personale şi câte un clan. Fiecare dintre aceste partide sunt conduse, la vedere, de către păpuşi. Fiecare dintre păpuşi are în spate cel puţin un stăpân şi un clan, de la cuvântul cărora nu se abat nici măcar cu o iotă. (27-2-2011 – Intern)
  • Schimbarea climei în România de Roxana Bojariu
    Datele de observaţie indicã, pentru secolul XX, o creştere a temperaturii medii anuale de 0.3°C, la nivelul României. Creşterea temperaturii este mai pronunţatǎ în jumatatea esticǎ, unde, tendinţele seculare înregistrate ating şi 0.8°C, în timp ce, în regiunea intracarpaticã, încalzirea este în general mai redusă Analiza cantităţilor de precipitaţii înregistrate în secolul XX indicã o tendinţǎ de scadere a valorilor anuale, mai pronunţatǎ în centrul ţǎrii. (28-2-2011 – Romania)
  • In Memoriam Ion Hobana (1931-2011) de Marina Nicolaev
    Maestrul anticipaţiei româneşti, Ion Hobana, a plecat dintre noi la 80 de ani. (27-2-2011 – Medalion)
  • Despre Babe şi Moşi de Andrea Ghita
    Primăvara e după colţ. Mâine e Mărţişorul, ziua primei Babe din cele nouă (numărul cojoacelor lepădate de Baba Dochia) un răstimp capricios în care vremea blândă şi însorită poate fi degrabă alungată de viscol şi ger. Acum e momentul să ne alegem o „babă” … (27-2-2011 – Limba Soacrei)
  • Mărţişorul-origine, semnificaţie, tradiţii de Paulina Eliza Duta
    „ Iarna a trecut,/Ploaia a-ncetat,/Flori pe câmp s-au arătat şi/A sosit vremea cântării./În ţarină glas de turturea se aude…” (folclor) (27-2-2011 – Stiati ca…?)
  • Muzeul Ţăranului Român în prag de primăvară de Paulina Eliza Duta
    Dacă pentru fiecare mărţişor pui de-o parte o frântură de 15 minute într-o pereche de mâini dibace, calculul nu este steril de emoţia investiţiei în timp şi a resurselor. Am poposit alături de aceşti entuziaşti ai Mărţişorului privindu-le trupurile uşor încovoiate de frig deasupra măsuţelor cu mărţişoare, regăsindu-mi zâmbetul printre aburii de ceai fierbinte şi căldura , mângâind o bătrână rătăcită cu un braţ de şosete de lână, oferind prilejul unui dialog şi al unui bun-rămas, plecând acasă purtând în geantă un mănunchi de vise de primăvară… (27-2-2011 – Reportaj)
  • Discriminarea în funcție de sex în primele de asigurări este ilegală de Editori ACUM
    Începând cu 21 decembrie 2012, articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii este nevalid. (1-3-2011 – Comunicate de presa)
  • THE PEACE CORPS AT FIFTY: LEGACY OF A GENERATION de Natalie Montanaro
    Where were you in 1961? It was such a long time ago and many of you weren’t even born yet. But I was. And so were many others of us who answered the call to service with the US Peace Corps. Now, we are some of us grandparents, wanting to leave our own legacies to children and grandchildren. This life has given us reason to be proud. (27-2-2011 – Dialog Intercultural)
  • Biden trimite un semnal de sprijin coaliției de guvernare din Moldova de Petru Clej
    Vicepreședintele Statelor, Joe Biden, va exprima sprijinul pentru Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) – coaliția de guvernare – în timpul vizitei pe care o va întreprinde la Chișinău pe data de 11 martie. (5-3-2011 – Republica Moldova)
  • Casnicul de Calin Cazan
    (27-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Surpriza de Calin Cazan
    (28-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Ipocrizie de Calin Cazan
    (1-3-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Mai mari ochii decât stomacul de Calin Cazan
    (2-3-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Miopie de Calin Cazan
    (3-3-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Studiu social de Calin Cazan
    (4-3-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Terapie de şoc de Calin Cazan
    (5-3-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Paulina Eliza Duta
    (27-2-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Teodor Nicolescu
    (1-3-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Cristina Dobrin

    (28-2-2011 – Fotografia Zilei)

  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Gabriela Marinescu
    (5-3-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Camelia Lica
    (2-3-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Andrea Ghita
    (3-3-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Bucuriile vieţii de Corina Ostoia
    (4-3-2011 – Fotografia Zilei)
  • Muzeul Ţăranului Român în prag de primăvară de Paulina Eliza Duta
    Dacă pentru fiecare mărţişor pui de-o parte o frântură de 15 minute într-o pereche de mâini dibace, calculul nu este steril de emoţia investiţiei în timp şi a resurselor. Am poposit alături de aceşti entuziaşti ai Mărţişorului privindu-le trupurile uşor încovoiate de frig deasupra măsuţelor cu mărţişoare, regăsindu-mi zâmbetul printre aburii de ceai fierbinte şi căldura , mângâind o bătrână rătăcită cu un braţ de şosete de lână, oferind prilejul unui dialog şi al unui bun-rămas, plecând acasă purtând în geantă un mănunchi de vise de primăvară… (27-2-2011 – Reportaj)
  • Discriminarea în funcție de sex în primele de asigurări este ilegală de Editori ACUM
    Începând cu 21 decembrie 2012, articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii este nevalid. (1-3-2011 – Comunicate de presa)
  • Articole preferate de cititori:
  • Atelierele Brâncuși – Centrul Pompidou, Paris de Cristina Dobrin
    În 1956 Brâncuși lasă statului francez, prin testament, atelierele sale situate în Impasse Ronsin nr.11, împreună cu tot ceea ce se va afla în interiorul lor în ziua morții sale: sculpturi, schițe, mobilier, unelte, biblioteca, colecția sa de discuri. Aceasta are loc în urma refuzului acceptării lucrărilor artistului de către guvernul României care, în 1951 îl considera pe Brâncuși un reprezentat al „formalismului burghez cosmopolit”, iar arta sa decadentă. (1-1-1970)
  • Instantanee din Roma de Paulina Eliza Duta
    Anatomia unui oraş precum Roma este complicată şi plină de reverberaţii la fiecare pas. Şi aşa şi trebuie parcursă, per pedes…Caput Mundi-Capitala Lumii- învăluie şi fascinează. (1-1-1970)
  • O zi în regiunea separatistă nistreană – fotoreportaj de Petru Clej
    Aflată într-un conflict aproape perpetuu în ultimii 20 de ani cu Republica Moldova, regiunea separatistă nistreană – „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN) – a reușit să-și stabilească o anume identitate separată și tinde tot mai mult la o integrare cu Federația Rusă. Chiar dacă nerecunoscută pe plan internațional, RMN își vede cu consecvență de drumul propriu, iar influența în această regiune a autorităților de la Chișinău este practic redusă la zero. (1-1-1970)
  • Un senator de frunte cere SUA să ajute Moldova în conflictul nistrean de Petru Clej
    Cel mai important membru Republican al Comisiei de Politică Externă a Senatului a cerut administrației de la Washington să sprijine Republica Moldova în vederea soluționării conflictului cu Transnistria.Într-un raport de șapte pagini înaintat membrilor comisiei din care face parte, Richard Lugar, fost președinte al acestei comisii în perioada 1985 – 1987 și 2003 – 2007, a detailat motivele pentru care acesta este ultimul conflict înghețat din Europa de est.Studiul prezintă în detalii neobișnuit de precise istoria conflictului început acum 19 ani printr-un război civil de patru luni și aruncă responsabilitatea fără ambiguitate asupra Rusiei. (1-1-1970)
  • Salvați Piața Matache – apel către ministrul Culturii de Editori ACUM
    Stimate Domnule Ministru, După cum ştiţi cu siguranţă, în următoarele zile – dacă nu în următoarele ore – Hala Matache din Bucureşti ar putea fi demolată. Dacă totul va decurge conform proiectului, clădirea – monument istoric – va dispărea împreună cu un perimetru de referinţă pentru identitatea capitalei, prin formaţia, caracterul şi atmosfera sa. În cel mai bun caz, va rămâne doar imaginea faţadei reprodusă în copie, „lipită” pe o structura nouă. (1-1-1970)
  • Despre Figure In/Figure Out de Valentina Iancu
    Pe Calea Victoriei, în spatele Hotelului Bulevard, s-a deschis marți, 15 februarie, un spațiu dedicat artei contemporane: LC Foundation – Contemporary Art Centre. Un spațiu mare care prin amplasamentul ultra-central are potențialul de-a aduce arta contemporană în atenția unui public divers. Expoziția care inaugurează spațiul dezvoltă o idee inițiată de patru artiști: Adrian Preda, George Anghelescu, Simona Vilău si Ștefan Ungureanu. O idee provocatoare care pornește de la întrebarea: „Dacă mâine toate lucrările tale ar arde într-un incendiu, cu excepția uneia, care ai vrea sa fie această ultimă lucrare?” (1-1-1970)
  • Carte românească la Ierusalim de Editori ACUM
    Cu o participare neîntreruptă de 30 de ani, România se prezintă la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte de la Ierusalim (20-25 februarie 2011) cu o bogată selecţie de carte, dar şi cu evenimente culturale de înaltă ţinută (cafenele literare, lansări, lecturi în limbile ebraică şi română). (1-1-1970)
  • The 25th Jerusalem International Book Fair de Editori ACUM
    February 20-25, 2011at the Jerusalem International Convention Center (1-1-1970)
  • Băsescu are un caracter dezgustător și PNL n-are nevoie de PC de Raymond LUCA
    Nu pentru a continua o luptă absurdă şi inutilă cu un caracter dezgustător – l-am numit pe preşedintele Băsescu – ci pentru că aşa este drept, aşa este liberal, aşa este curat. (1-1-1970)
  • „Primăria Clujului n-a soluţionat problemele romilor relocaţi, ci le-a agravat” de Andrea Ghita
    În 17 ianuarie 2011, după o lună de la evacuarea familiilor de romi de pe strada Coastei şi mutarea lor de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în „locuinţele sociale” de pe Pata Rât, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai, Asociaţia Amare Prhala şi Fundaţia Desire din Cluj, în parteneriat media cu TVR Cluj, au organizat dezbaterea publică Relocarea romilor şi consecinţele ei sociale. (1-1-1970)
  • Senatul a respins înlocuirea termenului de „rom” cu cel de „ţigan” de Andrea Ghita
    În dezbaterea din 9 februarie 2011, Senatul României a respins iniţiativa legislativă prin care urma înlocuirea termenului „rom” cu cea de „ţigan”, în documentele oficiale din România (1-1-1970)
  • „Groundhog day” în Canada și USA de Cristina Dobrin
    Astăzi, 2 februarie, în Canada și USA, se urmărește cu interes reacția marmotei (marmota monax) așteptată să iasă din vizuină. Ziua are un nume specific, „groundhog day”. (1-1-1970)
  • Lupu și Filat în competiţie… de Denis Cenusa
    După mesajul poruncitor a lui Filat către ministrul Economiei şi Comerţului, democratul Valeriu Lazăr (comentat aici), acuzat de complicitate la procesul de majorare “ilegală” a tarifelor la convorbirile telefonice, operate de Moldtelecom, a apărut în vizor spicherul Parlamentului, Marian Lupu. (27-2-2011 – Republica Moldova)
  • McCain sprijină „micuța Moldovă” de Petru Clej
    Senatorul John McCain, candidat al Partidului Republican la președinția Statelor Unite în 2008, a cerut sprijinirea eforturilor de democratizare în Republica Moldova. (3-3-2011 – Republica Moldova)
  • Irlandezii au făcut revoluție cu creionul de Petru Clej
    Alegerile parlamentare din 25 februarie din Irlanda au dus la măturarea de la putere a guvernului condus de partidul Fianna Fail (FF – pronunțat “Fiona Foil” – “Ostașii destinului” în limba irlandeză), responsabil în ochii electoratului de starea de faliment în care a fost adusă economia. (27-2-2011 – Extern)
  • Uniunea Social Liberală, un concubinaj politic neviabil de Serban Tabacu
    Cât de însetat trebuie să fii de putere ca să treci peste principiile şi normele de conduită ce ţi-au călăuzit paşii în viaţa politică şi în virtutea cărora te-ai identificat cu un partid politic. Cât de pătimaş trebuie să fii în urmărirea unui ţel, fie el şi cu o miză extremă, ca să te abaţi de la traiectoria politică pe care te-ai înscris şi care ţi-a adus atâtea satisfacţii şi recompense. (27-2-2011 – Intern)
  • Şoahul neterminat sau despre o formulă inadecvată (2) de Alexandru Florian
    În Studiul introductiv autorul enumeră, pe câteva pagini, principalele decrete-legi din perioada 1941-1943, care au transformat viaţa evreilor români într-un calvar fără speranţă. Ar fi fost însă de dorit amintirea sursei bibliografice care i-a înlesnit această sugestivă listare: Evreii din România între anii 1940-1944, vol. 1, Legislaţia antievreiască, coordonat ştiinţific de Sergiu Stanciu şi alcătuit de Lya Benjamin, Editura Hasefer, Bucureşti, 1993. De asemenea, antologia cuprinde 20 de documente care au fost editate cu mulţi ani în urmă de către istoricul Jean Ancel. Cu toate acestea, în volum sursa lor este cea de arhivă… (27-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • Galezii votează asupra sporirii autonomiei regionale de Petru Clej
    Electoratul din Țara Galilor votează joi într-un referendum cu privire la sporirea puterilor Adunării Naționale a provinciei.Sondajele de opinie indică o victorie confortabilă a “Da”-ului. Votul are loc cu doar două luni înaintea alegerilor pentru Adunarea Națională de la Cardiff. (2-3-2011 – Extern)
  • “Menșevicul” Liiceanu? de Vladimir TISMANEANU
    Rar mi-a fost sa constat atata marginire intelectuala precum in cazul celor care exulta in aceste zile spunand: “Vezi, pana si Michnik i-a zis lui Liiceanu ca este mensevic!” Ca si cum mensevismul ar fi pacatul suprem, un fel de patologie politica, numele unei maladii rusinoase ori al unui un virus misterios. Daca acesti oameni l-ar fi citit pe Kolakowski, daca ar fi deschis cartea lui Andre Liebich aparuta la Cluj in traducere romaneasca (“Spre un alt tarm”), ar fi stiut ca mensevicii au fost cei care s-au opus constant totalitarismului bolsevic. In fapt, in anii 20, mensevicii au fost cei care au forjat acest concept observand similitudinile socante dintre fascismul lui Mussolini si experimentul terorist-utopic din URSS. (27-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • Păpuşile de Nelu Craciun
    Fiecare dintre cele patru partide politice veritabile (exclud dintre acestea UDMR-ul, grupul minorităţilor naţionale şi grupul celor care au trădat) din parlament reprezintă câte o grupare de interese personale şi câte un clan. Fiecare dintre aceste partide sunt conduse, la vedere, de către păpuşi. Fiecare dintre păpuşi are în spate cel puţin un stăpân şi un clan, de la cuvântul cărora nu se abat nici măcar cu o iotă. (27-2-2011 – Intern)
  • Schimbarea climei în România de Roxana Bojariu
    Datele de observaţie indicã, pentru secolul XX, o creştere a temperaturii medii anuale de 0.3°C, la nivelul României. Creşterea temperaturii este mai pronunţatǎ în jumatatea esticǎ, unde, tendinţele seculare înregistrate ating şi 0.8°C, în timp ce, în regiunea intracarpaticã, încalzirea este în general mai redusă Analiza cantităţilor de precipitaţii înregistrate în secolul XX indicã o tendinţǎ de scadere a valorilor anuale, mai pronunţatǎ în centrul ţǎrii. (28-2-2011 – Romania)
  • Biden trimite un semnal de sprijin coaliției de guvernare din Moldova de Petru Clej
    Vicepreședintele Statelor, Joe Biden, va exprima sprijinul pentru Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) – coaliția de guvernare – în timpul vizitei pe care o va întreprinde la Chișinău pe data de 11 martie. (5-3-2011 – Republica Moldova)
  • Articole preferate de cititori:
  • Orientul Mijlociu în fierbere; dublu standard și aliați abandonați de Vlad Solomon
    Tarile occidentale s-au raliat declaratiilor americane, somindu-l pe Mubarak sa demisioneze, invocind respectarea drepturilor cetatenesti si solicitind instaurarea unei societati democratice. In doar citeva zile, aliatul care asigura o stabilitate politica in Orientul Mijlociu a fost abandonat.Ne aflam intr-o situatie asemanatoare ascensiunii extremismului musulman in Iran dupa abdicarea Sahului in 1979, abandonat de Carter. (1-1-1970)
  • Carol Iancu, Liviu Rotman, rabinul Şafran şi rabinul Rosen de Emil Simiu
    Presa din România de azi îngăduie exprimarea de opinii divergente; în acest sens, articolul dlui Liviu Rotman despre ultima carte a profesorului Iancu este bine-venit („Un contramodel de abordare a Holocaustului“, în Observator cultural, nr. 561, din 4 februarie 2011). Nu e de mirare că dnii Rotman şi Iancu au viziuni fundamental diferite asupra istoriei evreilor români din generaţia născută în perioada interbelică. (1-1-1970)
  • Euforie în Egipt: Șansele și primejdiile unei revoluții de Vladimir TISMANEANU
    Primul lucru care trebuie spus despre revolutia egipteana este ca a fost, pana in prezent, predominant non-violenta. In acest sens, ea se inrudeste cu cea din Tunisia, cu cele “colorate” din Ucraina, Liban si Georgia, dar mai ales cu cele care au demolat edificiile leniniste din Europa de Est si Centrala. Fundamentul acestei revolutii pare sa fi fost auto-imputernicirea civica (self-empowerment), deci, simplu spus, resurectia societatii civile (nu intamplator, conceptul insusi de “societate civila”a fost recent interzis in China!) Revolutia egipteana insemana recucerirea suveranitatii populare. Vom vedea cat de adanc si pentru cat timp… (1-1-1970)
  • Lingem acolo unde am scuipat – cronologie politică românească de Petru Clej
    Formarea sâmbătă a Uniunii Social Liberale (USL) – între Partidul Social Democrat (PSD), condus de Victor Ponta, cu Alianța de Centru Dreapta (ACD), formată din Partidul Național Liberal (PNL), condus de Crin Antonescu, și Partidul Conservator (PC), al cărui președinte este Daniel Constantin, dar al cărui lider de facto este considerat de observatorii politici din România Dan Voiculescu, președintele său fondator – reprezintă o evoluție semnificativă pe scena politică românească.USL are ca scop declarat înlăturarea de la putere prin mijloace democratice a “regimului Traian Băsescu”, reprezentat de președintele României și partidul care-l sprijină – Partidul Democrat Liberal (PDL), condus de premierul Emil Boc, și Uniunea Democrată Maghiară (UDMR) din România, condusă (încă) de Bela Marko.Apariția USL este semnificativă, dar nu constituie nici pe departe o premieră în viața politică a României din ultimii 21 de ani, caracterizată perfect de caragialismul “pupat Piața Independenței” sau de mai neaoșul “lingem acolo unde am scuipat”.Toate cele cinci partide menționate mai sus au fost, la un moment dat, aliate, la scurt timp după ce au fost adversare pe scena politică. Nu este de aceea inutil să reamintesc câteva momente semnificative ale ultimilor ani, pentru acei tentați să vadă în formarea USL o schimbare de fond în politica românească. (1-1-1970)
  • Un contramodel de abordare a Holocaustului: Carol Iancu – Alexandru Şafran şi Shoahul neterminat de Liviu Rotman
    Istoriografia capitolului românesc al Holocaustului a apărut cu o anume întîrziere. Acest fapt s-a produs din varii motive, atît de ordin conceptual – în primul rînd, al refuzului prelungit al asumării istoriei recente, inclusiv din partea unui număr important de cercetători –, dar şi de ordin metodologic, şi anume al dificultăţii de a ajunge la surse arhivistice: deschiderea totală a arhivelor româneşti a fost tîrzie şi în etape. (1-1-1970)
  • Prostituatele, un argument pentru legalizare de Mircea Kivu
    Adversarii legalizării confundă, de regulă, norma morală sau religioasă cu cea juridică. Nu e creştineşte să dai bani cu camătă, nici să ai relaţii sexuale în afara căsătoriei, dar e legal. Prostituţia este de peste jumătate de secol incriminată în România, dar cu toate acestea nu a încetat niciodată să existe sub diferite forme (nu mă refer aici la cea politică). O vedem pe străzi, în anunţurile de mică publicitate, pe internet, în stabilimente cu diverse denumiri (saloane de masaj, cluburi de noapte). Nu legalizarea ar crea fenomenul, ci invers. El produce însă, nefiind reglementat, o serie de „efecte colaterale”, cum ar fi utilizarea minorilor, traficul de carne vie, sechestrări de persoane, răpiri şi violuri, şantaje asupra clienţilor şi, nu în ultimul rând, răspândirea unor boli grave. Acestea produc mult mai mult rău decât prostituţia în sine. Legalizarea ar însemna circumscrierea în anumite limite şi crearea de premise pentru lupta împotriva fenomenelor enumerate. (1-1-1970)
  • Români cu televizor în loc de cap! de Ioan Avram
    Ma refer la o parte din romani.Doamne fereste sa judec de-a valma toti compatriotii.Dar exista o parte buna dintre romani care nu au cap cu care sa gandeasca.Au un televizor in locul capului.Si televizorul vorbeste si “gandeste” in locul lor. (1-1-1970)
  • Este Moldova o republică bananieră? de Petru Clej
    O stradă principală din Chișinău a fost prost asfaltată în octombrie trecut și acum trebuie din nou reparată. Guvernul a interzis exporturile de grâu din această țară care odinioară era un mare furnizor de alimente pentru URSS. Un bărbat și-a ucis în bătaie nepotul de un an și jumătate lăsat în grija rudelor de mama copilului plecată la muncă în Cipru. Șoferul prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a fost filmat conducând mașina oficială (cu șeful său la bord) pe contra-sens. Acestea sunt câteva din titlurile știrilor din mass media de la Chișinău din perioada de două săptămâni cât m-am aflat acolo.Luate separat, aceste știri nu spun neapărat totul despre această țară, dar luate împreună și mai ales coroborate cu constatările mele din discuții cu politicieni și jurnaliști de acolo, ele m-au făcut să-mi pun întrebarea din titlu. (1-1-1970)
  • Revoluție în țările arabe – cu voie de la poliție? de Alexandru Barbu
    Intotdeauna am avut o problema cu inceputul, mai ales cand a fost vorba de scris. Cred ca aceeasi problema s-a pus si in Tunisia, Egipt, si probabil alte tari in care va incepe asa numita revolutie; cum incepem? (1-1-1970)
  • Şoahul neterminat sau despre o formulă inadecvată (1) de Alexandru Florian
    Volumul lui Carol Iancu oferă o imagine distorsionată prin minimalizare despre una dintre cele mai tensionate etape din istoria evreilor din România.În toamna anului 2010, Editura Hasefer a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România a lansat o campanie de promovare a volumului dedicat memoriei lui Alexandru Şafran. Încă din vară, am exprimat autorului unele îndoieli privind alegerea titlului şi i-am adresat rugămintea de a-l schimba. Astăzi, cartea cu formularea inadecvată a titlului se află în librării. Dacă ar fi fost numai un titlu, nu aş fi aşternut aceste rânduri. Este o simplă diversitate de opinii, iar consecinţele se vor vedea în timp. Neîmplinirile cărţii sunt însă şi altele, ele depăşind formula Şoahului neterminat. (1-1-1970)
  • 24 IANUARIE 1859 ŞI ÎNCEPUTUL EUROPENIZĂRII ROMÂNIEI de Lucian Zeev Herșcovici
    Recent a fost aniversarea Unirii Principatelor, 24 ianuarie. Această dată a trecut aproape sub tăcere, oricum fără să atragă atenţia în mod deosebit. Totuşi, trebuie să menţionăm că este vorba despre o dată istorică importantă, care trebuie menţionată în mod special. Nu numai pentru că este data Unirii Principatelor şi, ca urmare a acesteia dataapariţiei României moderne ca stat, ci şi pentru că reprezintă o primă recunoaştere europeană a ei, o primă acceptare – deşi, deocamdată formală – în Europa. (1-1-1970)
  • Revoluție și contrarevoluție în Egipt de Vladimir TISMANEANU
    Tine ceea ce se petrece in Egipt de un nou val democratic declansat ori catalizat de eventimentele din Tunisia ori este vorba de manipularea strazii de catre varii factiuni care se lupta pentru mantaua suprema? Putem compara aceasta explozie de nemultumire anti-autoritara cu cele similare din Filipine ori din Indonezia? Avem de-a face cu o repetare a dezastruosului scenariu din Iranul revolutionar al anului 1979 cand un regim corupt si represiv a fost inlocuit cu o teocratie nu mai putin corupta si represiva, de un feroce anti-occidentalism si visceral refractara idealurilor unei modernitati deschise si pluraliste? (1-1-1970)
  • Secretul muncii e şi… munca de Florin Predescu
    Viata unui om in cateva cuvinte incearca sa portretizeze categoria de urmat pentru generatiile mai tinere. (27-2-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • Mângâierile vorbelor de Dan DAVID
    Ameţiţi de cuvinte,Nu luăm în serios glumele care se numesc realitate. (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Proiecție – Poem de Nicolae POPA de Dan DAVID
    nu contează cât de mult ne iubimatâta timp cât peste tot pe unde trecem rămânsemne doveditoare că nu ne urâm. (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Descântec vinovat de Gavriil STIHARUL
    urmele de paşi se topesc sub zidulcare înconjoară piatra de mormânt. (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Cocorii mei de Ion Untaru
    cocorii mei se duc spre sud (27-2-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Rețete rapide, însă nu fast food de Florin Predescu
    Incercare de adaptare a retetelor la cerintele dietetice ale lumii contemporane, dar si la timpul disponibil. (27-2-2011 – Gastronomie si Stil)
  • In Memoriam Ion Hobana (1931-2011) de Marina Nicolaev
    Maestrul anticipaţiei româneşti, Ion Hobana, a plecat dintre noi la 80 de ani. (27-2-2011 – Medalion)
  • Articole preferate de cititori:
  • Iisus te iubește de Florin Predescu
    D’ ale imigrantilor ! (1-1-1970)
  • O mireasă din Armenopolis, în Arţah (Nagorno Karabagh) – interviu cu Cristina Popa – Rakedjian de Andrea Ghita
    Strămoşii Cristinei Popa au părăsit Armenia natală cu opt secole în urmă ( după cucerirea statului si devastarea renumitei capitale Ani, cea cu 1000 de biserici). După secole de pribegie, în 1672 s-au stabilit în Transilvania, unde au întemeiat mai multe oraşe, cel mai renumit fiin Armenopolis (Gherla de astazi). Încă din adolescenţă a fost mânată de dorinţa de a cunoaşte limba şi istoria strămoşilor ei. A beneficiat de o bursă în Armenia, prilej cu care a făcut o călătorie şi în străvechea regiune Arţah, cunoscută sub denumirea modernă de Nagorno Karabagh) care purta urmele recentului conflict armat. Peste câţiva ani s-a întors în Arţah, pentru a-şi uni destinul cu Armen şi a se dedica activităţii civice. (1-1-1970)
  • Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător” de Marina Nicolaev
    Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător” este ultima carte, apărută post-mortem, a decanului ilustraţiei pentru copii din România, graficianul Burschi Gruder. (1-1-1970)
  • Plasticieni evrei, în volumul ”Artişti plastici la Oradea 1850-1950” de Tereza Mozes
    Recent am apărut volumul Artişti plastici la Oradea 1850-1950 semnat de dr. Maria Zintz şi publicat la editura Muzeului Ţării Crişurilor. Cartea aduce în plin plan viaţa, opera şi destinul artiştilor plastici dintr-un centru care, la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, a fost dominat de o viaţă economică dinamică deschisă spre modernism, de o viaţă culturală animată. Să amintim doar, că în timpul aşa-numitei ,, Belle Époque” într-o perioadă relativ scurtă, s-au ridicat 15 clădiri în stil Sécéssion şi au funcţionat peste zece tipografii. În acest climat deschis spre orizonturi vaste, alături de artişti români şi maghiari s-au afirmat şi numeroase personalităţi creatoare evreieşti, originare din Oradea, din zona Bihorului sau care au lucrat şi expus în Oradea şi, prin contactul lor cu marile centre culturale ale Europei, au adus o contribuţie importantă în viaţa cultural-educativă a oraşului. (1-1-1970)
  • Dodo Niţă şi Kiss Ferenc – „Livia Rusz o monografie” de Marina Nicolaev
    În anul 2009, Editura MJM Craiova a publicat „Livia Rusz o monografie” sub semnătura scriitorilor Dodo Niţă şi Kiss Ferenc. La această monografie au mai colaborat: Kiss Kerecsen Ferenc, Curd Ridel, Mihaela Balaci, Anca Sauciuc, Marius Dodu, Ana-Maria Nica (layout). (1-1-1970)
  • Madi Marin – o Janis Joplin a poeziei românești de Florin Predescu
    „Madi se minuna mereu de lumea în care trăia. Mirarea ei s-a terminat o dată cu mişcările sindicale din Valea Jiului, o dată cu iniţiativa lui Paul Goma. Din acel moment Mariana Marin a devenit o militantă. Ea era portdrapelul revoltei grave a optzeciştilor. Dar, spre deosebire de militanţii de profesie cu ambiţii literare, pentru ea, momentul acela a pus ordine în felul ei de a scrie. Atît. Un soi de ordine poetică şi feminină într-o viaţă tot mai dezordonată. Mai tîrziu, a stabilit legături cu toţi dizidenţii tineri din ţară şi ne-a tras după ea. Ce vremuri! Ce beţii!” Florin Iaru (1-1-1970)
  • Instantanee din Roma-partea a II-a de Paulina Eliza Duta
    Instantanee sufleteşti din Roma (1-1-1970)
  • Nunta de aur sau civilizația bradului de Florin Predescu
    As fi vrut sa scriu un poem dedicat celor ce au implinit 50 de ani de casatorie, chiar daca nu au trait tocmai bine… (1-1-1970)
  • Ochii îmi sunt o turmă care paşte stele de Gavriil STIHARUL
    Ochii îmi sunt o turmă care paşte stelela hotarul cerului (1-1-1970)
  • Bartolomeu Valeriu Anania sau a trăi periculos de Cristian Vasile
    La 1 februarie 2011, în cadrul jurnalului de la orele 7.00, crainicul postului naţional de radio anunţa cu pietate – dar ignorant în chestiuni spirituale şi teologice – trecerea în nefiinţă a mitropolitului Bartolomeu Anania. I se nega, inconştient, trecerea în eternitate tocmai aceluia care, dintre prelaţii ortodocşi, s-a îngrijit poate cel mai mult să rămână într-o veşnicie demnă de respect. Travaliul extenuant de traducere a Bibliei şi publicarea memoriilor sunt doar două aspecte care îmi vin acum în minte. (1-1-1970)
  • Nu-mi mai călca pe vise de Ion Untaru
    Nu-mi mai călca pe vise că astea nu sunt preşuri (1-1-1970)
  • Iubirea dintre noi de Cosmin Danila
    “ Ştiu, între noi sunt două iubiri: a mea şi a ta “ (Vasile Voiculescu- Ultimele sonete inchipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară Ed. Humanitas, 2006-pag. 50) (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • Romania in context european. Avantaje si dezavantaje privind integrarea in Uniunea Europeana. de Razvan Munteanu
    Acest articol este unul academic, si incearca sa prezinte, facand o scurta analiza, avantajele si dezavantajele integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Vom vedea astfel, ca principalul castigator in aceasta relatie este UE, Romania trebuind sa gaseasca solutia optima pentru a deveni si ea la randul sau un actor de tip „win”. (1-1-1970)
  • Să dai o mână de ajutor de Cristina Dobrin
    Anual, peste 16000 de voluntari asociați cu cca 3000 de organizații comunitare, oferă ajutorul și completează declarațiile a 501000 candieni cu venituri scăzute. (1-1-1970)
  • Despre pensiile militare, dincolo de stereotipuri de Mircea Kivu
    În disputa iscatǎ de recalcularea pensiilor militarilor s-a adus în spaţiul public o argu-mentaţie halucinantǎ. Cǎ Guvernul a gafat din nou, nu-i nici o îndoialǎ: întâi a vor-bit despre „pensii nesimţiteø, apoi a promis cǎ niciun fost militar nu-şi va vedea pensia diminuatǎ (în afara celor de peste 3.000 lei), dupǎ care au început sǎ aparǎ fluturaşii cu sumele diminuate, pentru ca într-un final provizoriu sǎ se emitǎ o hotǎrâre de guvern care nu lǎmureşte nimic, dar amânǎ discuţia. (1-1-1970)
  • Ce merge bine în economia României? de Andreea PAUL-VASS
    Ma puteti acuza oricand de pozitivism excesiv. O fac constienta ca asa putem razbi; ca asa pot echilibra lumea noastra incarcata atat de negativ. Voi privi acum partea plina a paharului care e departe de a fi plin pana la refuz (1-1-1970)
  • Au nevoie de o minune! de Editori ACUM
    Rahova. Un cartier unde, daca esti iubitor de animale, daca faci parte dintre noi, cei dependenti de a salva animalele, e bine sa eviti sa mergi. Caini la tot pasul, de toate varstele si marimile, bolnavi, schiopi, cu coastele la vedere, in cautare de hrana sau o mangaiere. Unii dintre ei isi cauta incontinuu stapanii. Apar tot timpul caini noi acolo, pieduti sau, cel mai probabil, abandonati. Multi dintre ei dispar la fel de repede cum apar. Amarati cu totii. Le citesti in ochi tristetea nemasurata. Si mirare, nu inteleg de ce viata a fost atat de cruda cu ei. Stiu ca viata poate fi si altfel fiindca vad catei frumosi, spalati aranjati, care pasesc mandri alaturi de stapanii lor. (1-1-1970)
  • Istoria Şoahului în România – răspuns la alegaţiile lui Liviu Rotman de Carol Iancu
    În numărul 561 al Observatorului cultural, a apărut articolul „Un contramodel de abordare a Holocaustului“, consacrat ultimei mele cărţi: Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente, Bucureşti, Editura Hasefer, 2010, 576 p. Obiectivul recenziei lui Liviu Rotman (L.R.) este discreditarea rolului istoric jucat de şef-rabinul Alexandru Şafran în timpul celui de-al doilea război mondial şi, în acelaşi timp, afectarea reputaţiei mele de istoric. Este vorba despre o voinţă tenace de denigrare, din partea cuiva care nu a produs nici un studiu privind perioada anilor 1940-1944 şi a cărui „muncă“ actuală constă în a suscita o polemică falsă pentru a face să se vorbească despre el. Îmi propun să răspund alegaţiilor lui Rotman. (27-2-2011 – Polemica)
  • THE PEACE CORPS AT FIFTY: LEGACY OF A GENERATION de Natalie Montanaro
    Where were you in 1961? It was such a long time ago and many of you weren’t even born yet. But I was. And so were many others of us who answered the call to service with the US Peace Corps. Now, we are some of us grandparents, wanting to leave our own legacies to children and grandchildren. This life has given us reason to be proud. (27-2-2011 – Dialog Intercultural)
  • Articole preferate de cititori:
  • Nu presa, ci jurnaliştii: a câta putere în stat? de Dora Vulcan
    Dacă vreuna din figurile publice de după 1989 îşi propunea să atragă atenţia jurnaliştilor, era suficient să facă trimitere la forţa pe care ar deţine-o presa, identificată ca a patra putere în stat. Cel mai mic şi neînsemnat dintre scribi, indiferent de statutul său în redacţie, devenea astfel membru al unei frăţii, pe cât de invizibile pe atât de încărcate de o mistică putere. Să fii identificat ca putere în stat după Parlament, Guvern şi Justiţie e lucru mare. (1-1-1970)
  • Păşunismul de ieri şi de azi de Ovidiu Ivancu
    În perioada interbelică, Eugen Lovinescu a simţit nevoia să intervină în peisajul literaturii noastre vorbind despre modernism. Printre alte deja cunoscute teze ale modernismului lovinescian se numără şi necesitatea întoarcerii literaturii către zona citadină. Evident că o asemenea întoarcere era absolut necesară atunci, într-un peisaj literar ameninţat de ideile literare ale lui Iorga, de sămănătorism şi poporanism. Să ne reamintim, era perioada în care se afla la mare preţ ideea absurdă că românul adevărat şi fibra naţională se găsesc la sat. Literatura română s-a grăbit să îmbrăţişeze entuziast tendinţa şi ne-am trezit în scurt timp cu texte care aduceau în faţa cititorului galerii întregi de personaje-ţărani, oameni robuşti, cu o viziune sănătoasă, adesea chiar optimistă şi mesianică asupra vieţii (pe linia Goga-Coşbuc). S-au pus astfel bazele unui mit care avea să traverseze deceniile, instaurându-se adânc într-un mental colectiv românesc serios zdruncinat (până la schizoidie) de regimul comunist. În anii ce au urma, desigur, lucrurile au fost distorsionate. (1-1-1970)
  • „Relaţia mea de familie cu Israelul” – interviu cu Lady Alison Kremer (n. Balfour) de Andrea Ghita
    Pe Lady Alison Kremer (născută Balfour) am întâlnit-o în vara anului 2010 la Shefaym, în Israel, cu ocazia celei de a 70-a aniversări a Liceului Evreiesc din Cluj. Soţul ei Thomas Kremer, autor a mai multor cărţi de psihologie şi ştiinţe politice şi întemeietorul unei prospere firme care produce jocuri, a fost elev la Liceul Evreiesc până în vara anului 1944, când evreii clujeni au fost deportaţi în lagărele naziste. Tom Kremer, care a avut norocul să supravieţuiască la Bergen Belsena a plecat în Palestina unde a luptat în războiul de indeăendenţă, făcând parte din grupul primilor soldaţi care au eliberat în Beer Sheva. Curând după înfiinţarea statului evreu, Tom Kremer, mânat de dornţa de a învăţa într-o universitate prestigioasă, a plecat la studii în Anglia. Căsătoria cu tânărul evreu, supravieţuitor al unui lagăr de concentrare şi fost combatant în armata israeliană, avea să închidă un cerc în viaţa tinerei Alison Balfour, nepoată a renumitului Lord Balfour al cărui nume este legat indisolubil de înfiinţarea viitorului stat Israel. (1-1-1970)
  • Să-i ocrotim pe îndrăgostiţi! de Andrea Ghita
    Îmi place ziua de Sfântul Valentin pentru că văd răsărind sute de perechi, se poartă puzderie de inimioare de toate mărimile şi culorile, de la cerceii poznaşi sau medalionul şlefuit aninat la gât, până la ceşcuţele şi aşternuturile decorate cu stoluri de inimioare şi baloanele colorate de aceeaşi formă. Se dăruieşte, se zâmbeşte, se fac declaraţii de dragoste care, chiar dacă durează cât un balon de săpun, lasă o amintire sclipitoare. (1-1-1970)
  • Rinocerizarea lui Lucian-Ion Cojocaru de Petru Clej
    Eu le spun adeseori acelora care tună și fulgeră împotriva Occidentului, chiar atunci când se află acolo și câștigă o pâine mai albă decât ar putea câștiga în România: nu v-a pus nimeni pistolul la tâmplă să veniți aici, dacă nu vă convine, întoreceți-vă în România. La urma urmei, românii, în marea lor majoritate, au fost disperați să adere la UE, în pofida rezervelor exprimate în unele țări membre că România nu e pregătită de aderare. Bine ar fi ca acești români să înțeleagă că primirea într-un club prevede și obligații, nu numai drepturi. (1-1-1970)
  • Marele păcat al modernităţii noastre de Ovidiu Ivancu
    Modernitatea noastră e marcată de un fenomen pe cât de complex pe atât de plin de superficialitate. Trăim de multe ori hrănindu-ne cu informaţii la mâna a doua. Ştiu că pare absurd să afirmi asta într-o plină epocă a exploziei informaţionale, însă realitatea e că din ce în ce mai mulţi dintre noi îşi formează opiniile nu pe baza evenimentelor însele, ci în urma relatărilor despre evenimente. Deunăzi, o moderatoare a Antenei 3 vorbea despre evenimentele din Egipt şi cita mândră nevoie mare reţeaua de socializare twitter, acolo unde un revoluţionar posta de zor informaţii despre ceea ce se întâmpla în stradă. Televiziunea avea vreo câţiva corespondenţi la faţa locului, dar twitter-ul a continuat să fie citat cu o frecvenţă alarmantă. Pe nimeni nu pare a frapa ideea că reţelele de socializare sunt deschise oricui şi că, neavând o identitate verificabilă, oricine poate spune orice. (1-1-1970)
  • Nu există securişti de Virgil Iordache
    Destructurarea fricii de ficţiunea ”secureşti” le va arăta în mod terapeutic cine sunt de fapt, victime şi vinovaţi, le va pune onglinda propriei neputinţe în faţă, le va deschide poate poarta căinţei, iar victimelor lor pe cea a iertării. Destructurarea fricii va întrerupe lanţul suferinţei printr-o suferinţă acută de moment. Distrugându-le bruma de putere pe care o mai au prin eliminarea fricii proprii îi ajutăm şi pe ei. (1-1-1970)
  • Nu vă convine în UE? E prea târziu și nu meritați înțelegere de Petru Clej
    Nu am nicio simpatie pentru cetățeanul euro-entuziast dinainte de 2007, devenit eurosceptic sau chiar eurofob după acea dată. De ce? Pentru că așa cum acest cetățean (generic) ar vrea să muncească precum în socialism și să traiască precum în capitalism, tot așa el s-a așteptat ca aderarea la UE să însemne doar avantaje, în esență “să ne dea”, să ne protejeze de ursul de la răsărit iar noi să ne prefacem că zicem ca ei și facem ca noi, unde e valabilă regula de aur “las’că merge și așa”N (1-1-1970)
  • Despre Babe şi Moşi de Andrea Ghita
    Primăvara e după colţ. Mâine e Mărţişorul, ziua primei Babe din cele nouă (numărul cojoacelor lepădate de Baba Dochia) un răstimp capricios în care vremea blândă şi însorită poate fi degrabă alungată de viscol şi ger. Acum e momentul să ne alegem o „babă” … (27-2-2011 – Limba Soacrei)
  • Mărţişorul-origine, semnificaţie, tradiţii de Paulina Eliza Duta
    „ Iarna a trecut,/Ploaia a-ncetat,/Flori pe câmp s-au arătat şi/A sosit vremea cântării./În ţarină glas de turturea se aude…” (folclor) (27-2-2011 – Stiati ca…?)
  • Articole preferate de cititori:
  • Pledoarie pentru eutanasie de Ramon Neumann
    Eutanasia este o problema complexa si dureroasa, care trebue rezolvata prin legalizarea ei, in conditii care sa previna orice derapaj. (1-1-1970)
  • Cine reprezintă în România interesele clasei de mijloc? de Petru Clej
    București, început de februarie 2011. După gerul de dimineață, încălzirea bruscă a vremii duce la o topeală generală și ghețușul pe care riscai să aluneci și să-ți rupi vreo mână sau un picior este înlocuit de mocirlă.Partea folosibilă a trotuarelor este îngustată de mormanii de zăpadă înnghesuiți la bordură, deveniți negri și plini de gunoaie. Strada Stavropoleos, din centrul Capitalei, este complet desfundată, suferind lucrări de “reabilitare”.În tot acest peisaj deprimant apare un local care-ți reface moralul – nu, nu e “Carul cu bere”, ci “Chocolat”, un fel de cafenea/cofetărie/restaurant unde găsești lucruri foarte bune la prețuri destul de rezonabile. (1-1-1970)
  • Pasărea iubirii de Claudia Cioca
    […] La fel ca arta muzicii, a picturii si arta iubirii se cizeleaza in timp. Trebuie sa stii sa iubesti asa cum isi iubeste artistul vioara, delicat, sensibil, atent, ascultand-o cum vibreaza, ascultandu-i inima, sa o simti in tot ce face…Atingand-o ca si cum din ea ar trebui sa iasa un imn al iubirii. Cu dragoste, cu rabdare, cu finete. Caldura inimii trebuie sa se simta in fiecare mangaiere, in fiecare sarut, in fiecare imbratisare. Iar cei doi vor deveni o singura persoana. Nu va mai exista „eu” si „tu”. In acea clipa magica, exista doar „noi”. (1-1-1970)
  • „Nu sunt zei, sunt maimuțe”: uzurparea lui Adam Michnik de către Dinu Patriciu de Vladimir TISMANEANU
    Ceea ce prevedeam zilele trecute se intampla sub ochii nostri: in 1997, Adrian Paunescu il anexa fraudulos pe Adam Michnik propriilor interese, astazi, in Adevarul, dl. Dinu Patriciu face acelasi lucru fara sa ii pese ce-ar spune fostul dizident polonez despre aceasta uzurpare simbolica. Ce mai conteaza biografia si opera lui Michnik, importanta este valoarea sa intrebuintare hic et nunc… (1-1-1970)
  • Ziua îndrăgostiţilor de Paulina Eliza Duta
    14 februarie este ziua Sf.Valentin-protectorul îndrăgostiţilor. (1-1-1970)
  • Pulverizarea adevărului și declinul civilității de Vladimir TISMANEANU
    Invadati de mesaje mediatice adeseori stupefiante, confruntati cu ceea ce regretatul Marian Papahagi, intr-o discutie purtata la Cluj, in 1991, numea disparitia normelor, asistand la atatea schimbari la fata si schimonosiri ale unor fapte empirice lesne verificabile, traim intr-adevar o bulversare a a valorilor (spre a relua titlul recentului volum de Dan Tapalaga). Claritatea morala este anatemizata si zeflemisita drept o nascocire a unor maniaci radicali. Evident, lucrurile se schimba atunci cand e vorba de “amicii nostri”. (1-1-1970)
  •  
    13.59.113.164