Pentru Moldova este un lucru obișnuit, ba chiar mai mult – o regulă de aur, ca orice zvon, necunoscută sau idee speculativă, să fie folosite de unele voci pentru a tulbura și a dezorienta opinia publică.
Dorința a inventa ipoteze cât mai apocaliptice, din păcate, caracterizează multe “oracole” autohtone. De această dată, subiectul disecat a vizat pretinsa colaborare dintre Partidul Liberal-Democrat (PLDM) și Partidul Comuniștilor (PCRM), apărută ca necesitate de a soluționa problema alegerii președintelui țării. Intenția liberal-democraților a fost dedusă din faptul că premierul Vladimir Filat, lider al PLDM s-a întâlnit cu oponentul lui “de altădată”, V. Voronin, pentru a aranja cât mai convenabil chestiunea dată. Din presă subînțelegem însă că nimic nou această întâlnire nu a adus, cu excepția roiului de suspiciuni, ațâțate împotriva PLDM. Pe de altă parte, partidul lui Filat a evitat să arunce lumină peste acest caz, dorind astfel să neutralizeze polemicile, în mare parte sterile inițiate pentru animarea publicului flămând după curiozități politice din ce în ce mai puține. Nici comuniștii nu s-au grăbit să ofere detalii picante despre “cina cea de taină”, care conform unor idei apocaliptice, a aruncat în întuneric întreaga Alianță pro-europeană.
Pentru a curma exagerările la care s-au dedat unii, aducem în atenție PDM și PL, ai căror lideri nu au criticat tranșant, dar nici altfel, tete-a-tete-ul ce a avut loc intre Filat și Voronin. Or, reactia echilibrată a celor două componente ale Alianței pentru Integrare Europeană (AIE2 – coaliția de guvernare) dovedește mai degrabă faptul că Filat își anunțase din timp colegii din , mai ales cunoscându-l pe excentricul Mihai Ghimpu – liderul Partidului Liberal (PL) și pe contaminatul de înfumurare – Marian Lupu, lideru Partidului Democrat (PDM). Dacă însă Filat a acționat pe cont propriu, atunci motivația vine de la temerile legate de consecințele prelungirii crizei politice asupra PLDM, ce va fi supus unor presiuni enorme în cazul alegerilor anticipate.
Ipotetic, contactarea comuniștilor și preluarea ideei unei “candidaturi neafiliate politic” are putea rezolva câteva probleme pentru PLDM și anume blocarea concomitentă a colegilor de coaliție. Așadar, Lupu este oprit pe poziția de spicher, lăsat să guste din puterea interimatului la președinție, iar Ghimpu este menținut la nivelul de ales al poporului, fiind anihilată calea spre conducerea Parlamentului. Potrivit acestui scenariu, așa zisa presiune exercitată de stratul activ al societății civile, prin consacrarea Nataliei Gherman pentru funcția distribuită lui Lupu, conform calculelor politice anterioare, are menirea să șteargă urmele, justificând totodată și eventuala deviere de la Acordul pentru înființarea coaliției de guvernare. Toate elementele par să se lege între ele perfect, dar aspectul care dezavantajează ipoteza dată este raționamentul comuniștilor.
Totuși, ce obține PCRM dacă acceptă jocul PLDM? Comuniștii înțeleg că degradarea stării lucrurilor în țară diminuează și legitimitatea actualei guvernări, având de câștigat unicul partid de opoziție parlamentară. De aceea, impasul în alegerea președintelui ar trebui să convină comuniștilor. Posibil, extinderea perioadei pentru organizarea alegerilor șefului statului i-a impus pe ei să-și revizuiască poziția.
O altă circumstanță esențială este dorința celor din AIE2 să schimbe majoritatea textului Constituției țării, evitând astfel alegerile parlamentare anticipate, planificate de PCRM. Din aceasta rezultă că anume păstrarea actualei Constituții poate fi condiția cerută de ei, în schimbul susținerii inițiativei liberal-democrate de limitare a PL și PDM. În urma unor asemenea înțelegeri ar avea de câștigat atât comuniștii, cât și liberal-democrații, înainte de scrutinul pentru votarea aleșilor locali. În afară de izolarea lui Lupu și Ghimpu, Filat ar obține dividende ce i-ar asigura avansarea propriilor candidați la alegerile naționale din 2011, lăsându-i în urmă pe liberali, dar și pe democrați.
Dacă PLDM ar restrânge PDM-ul pe centru, atunci comuniștii își doresc să-i comprime pe democrați pe aripa de stânga. Dar această ipoteză este prea complexă și irealizabilă în perimetrul politicii moldovenești, având și anumite consecințe pentru PLDM în raport cu UE și actorii acesteia.
Îngrijorarea față de posibila dezamăgire a europenilor în legătură cu apropierea lui Filat de PCRM se arată în opinia eurodeputatului britanic, Graham Watson, publicată pe pagina sa din rețeaua de socializare și mediatizată de surse media mai puțin cunoscute din Europa. Dar temerea descrisă de Watson nu este deloc argumentată, lăsând mult spațiu pentru interpretări. Ambiguitatea deputatului european poate avea la bază cauze variate, inclusiv transmiterea unor mesaje eronate (premeditat sau accidental) de către premierul moldovean Filat, având în schimb un ecou integru din partea opiniei publice din țară. De asemenea, deputatul european a putut înțelege greșit pașii descriși de oficialul moldovean, chemat de toate instituțiile europene să lanseze un dialog constructiv cu PCRM, cu scopul antrenării lui la procesul de alegere a șefului statului.
Cu toatea acestea, limbajul lui Filat la Bruxelles putea fi decriptat incorect de către mai mulți oficiali europeni, mai ales dacă acesta a depus eforturi considerabile pentru a convinge că PLDM tinde să comunice cu opoziția comunistă. Adițional, întrevederea Filat-Voronin poate fi impactul direct al Bruxellului, care prin diferite voci a punctat imperativul alegerii președintelui țării, solicitând o urgentare prin atragerea eficientă în proces a PCRM.
În zilele următoare, liderii AIE-2 vor trebui să lămurească aceste situații, dacă vor să-și păstreze credibilitatea și durabilitatea coaliție tripartite, mai cu seamă înainte de alegerile locale. Pe poziții vulnerabile se găsește Acordul de înființare și funcționare AIE-2 (descris într-un articol anterior: “Acordul de constituire al AIE-2 – un document fragil şi “anchilozat”“), încălcat de nenumărate ori și cu o valoare adevărată discutabilă anume din cauza acțiunilor contradictorii efectuate de către liderii celor trei partide, cu sau fără participarea comuniștilor.