• ACUM.TV
  • Editia Saptamanii 31 ianuarie – 6 februarie 2011
  • De ce-i consider incompetenți pe politicienii români de Stefan N. Maier
    Nu pe toţi – ci pe covârşitoarea majoritate. Poate mai mult de nouă din zece. Despre ei vreau să vă propun un moment de reflecţie, nu despre excepţiile care nu reuşesc să schimbe tonul în politica românească de orice culoare. Dar să mă explic. (30-1-2011 – Editorial)
  • Comuniștii “au jurat” credință lui Voronin sau PCRM-ului? de Denis Cenusa
    Presiunea în amfiteatrul politic crește odată cu apropierea termenului limită pentru votarea președintelui țării. Vânarea “voturilor de aur” sau racolarea comuniștilor “coruptibili” a devenit misiunea prioritară cel puțin a două partide din actuala guvernare – PDM și PLDM, care pot suferi cel mai mult în urma unor alegeri repetate. Exclus benevol sau constrâns să o facă, oricum M. Ghimpu dispune de conjunctura propice pentru a obține anumite dividende, cel puțin sub formă de economisire a resurselor și reorientarea lor pentru alegerile locale, care vor avea loc indiferent de soarta postului de președinte al țării. (30-1-2011 – Republica Moldova)
  • Eșecul dreptei instituționale de Daniel Uncu
    Romania, ca spatiu de exprimare moral-politica, este profund alterata. O alterare tributara prezentei obosite, anchilozate si sufocante a unei pseudo-elite politice parca… nemuritoare. O alterare afectata dramatic de lipsa de valori si principii, de lipsa de modele. (30-1-2011 – Intern)
  • Omul intre oameni: Politicul ca spatiu al libertatii de Vladimir TISMANEANU
    Scria Hannah Arendt ca acolo unde gandirea si actiunea sunt separate, spatiul liberatii se afla in primejdie. Evident, intr-o tiranie, nici reflectia, nici actiunea nu se pot manifesta neingradite, sunt supuse necontenitelor incercari de control, supraveghere, manipulare, inregimentare. Este vorba de o falsificare a politicului, de o uzurpare semantica si de o caricatura a dreptului la exprimare: ai dreptul doar sa te aliniezi si sa aderi. De aici si chemarea de a institui, in regimurile comuniste, un teritoriu al antipoliticii ca spatiu alternativ in care contestatia se configureaza in chip spontan, fara vreun stat major si fara proiecte ideologice cu pretentii vizionare (a se vedea cartea lui George Konrad Antipolitics, precum si The Power of the Powerless, volumul coordonat de Vaclav Havel in anii “normalizarii” husakiene, documente fundamentale al gandirii disidente est europene pe care le-am analizat pe larg in cartea mea Reinventing Politics: Eastern Europe from Stalin to Havel). (30-1-2011 – Cutia Pandorei)
  • Pushkar – India. Impresii de călătorie de Ovidiu Ivancu
    Pushkar este unul dintre oraşele sfinte ale hinduşilor indieni. Odată ajuns în Jaipur, călătoria către Pushkar devine oarecum obligatorie. Localitatea se află la nu mai mult de trei ore de mers cu maşina dinspre Jaipur. Poţi călători şi cu autobuzul până la Ajmer iar de acolo până la Pushkar. Este, totuşi, destul de incomodă călătoria cu acest mijloc de transport, în primul rând din cauza aglomeraţiei şi mai apoi, nu trebuie uitat că în India autobuzele opresc de fiecare dată când vreun călător doreşte să coboare, ceea ce înseamnă că durata călătoriei se prelungeşte câteodată dincolo de limita suportabilului. (30-1-2011 – Perspective spirituale)
  • Nu există securişti de Virgil Iordache
    Destructurarea fricii de ficţiunea ”secureşti” le va arăta în mod terapeutic cine sunt de fapt, victime şi vinovaţi, le va pune onglinda propriei neputinţe în faţă, le va deschide poate poarta căinţei, iar victimelor lor pe cea a iertării. Destructurarea fricii va întrerupe lanţul suferinţei printr-o suferinţă acută de moment. Distrugându-le bruma de putere pe care o mai au prin eliminarea fricii proprii îi ajutăm şi pe ei. (30-1-2011 – SPUNE)
  • Iluzia revoluției făcute de pe laptop de Petru Clej
    O temă des menționată în Occident în ultimele săptămâni a fost influența rețelelor sociale pe internet, în speță Facebook, în propagarea “revoluției” din Tunisia și a protestelor din Egipt. Ideea e că mobilizarea protestatarilor s-a făcut ca fulgerul datorită internetului, ceea ce în urmă cu numai 20 de ani ar fi fost de neimaginat.Poate tocmai de aceea o carte precum “The Net Delusion – how not to liberate the world” (Amăgirea Internet – cum să NU eliberezi lumea) de Evghenii Morozov, publicată recent de editura londoneză Allen Lane, pică la țanc. (30-1-2011 – Libris)
  • Tunisia 2011 – România 1989, istoria se repetă (oarecum) de Jim Rosapepe and Sheilah Kast
    Tunisia, January 2011. Romania, December 1989.The similarities are eerie. (30-1-2011 – Dialog Intercultural)
  • Doamna brună de Ion Untaru
    În tren doamna brună stătea la fereastrăŞi privea mirajul ţărmului discretPeste care toamna roşu-violet,Parfuma cu brumă Dunărea albastră (30-1-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • VICTOR REBENGIUC în Toronto de Editori ACUM
    VICTOR REBENGIUC – LEGENDA MARELUI INCHIZITOR de F. M. Dostoievski si premiera filmului MEDALIA DE ONOARE (30-1-2011 – Scena si Ecranul)
  • Profesionist al Himerei (Poem de Arcadie Suceveanu) de Dan DAVID
    Îmi săpasem singur groapa – una în tavanşi alta-n podea. (30-1-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Începuse să plângă de Dan DAVID
    Un nor mohorât acopere luna;Tocmai la timp.Palidă, începuse să plângă. (30-1-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Inadvertențe și confuzii culinare de Florin Predescu
    O incursiune prin lumea retetelor gastronomice ne ofera si multa lipsa de documentare. (30-1-2011 – Gastronomie si Stil)
  • „Groundhog day” în Canada și USA de Cristina Dobrin
    Astăzi, 2 februarie, în Canada și USA, se urmărește cu interes reacția marmotei (marmota monax) așteptată să iasă din vizuină. Ziua are un nume specific, „groundhog day”. (2-2-2011 – Ultima Ora)

  • google_1
    google_2

  • Un mistic al revoluției comuniste: Nicolae Ceaușescu între internaționalism și șovinism de Vladimir TISMANEANU
    Nicolae Ceausescu a fost, pe parcursul intregii sale vieti politice, deci de la 15 si pana la 71 de ani, un stalinist convins. A crezut in justificarea istorica a socialismului de tip bolsevic, in mitologia partidului de avangarda, o falanga de asceti revolutionari devotati cu trup si suflet unei cauze definita quasi-religios, a detestat proprietatea privata, valorile liberale, multipartidismul, fractionismul, pe intelectualii critici si orice forma de disidenta. Pentru Ceausescu, partidul era o entitate transcendenta care avea dreptul sa dicteze sensul vietii oamenilor. Impodobit cu vestmintele unui umanism apocrif, acest corp politic se pretindea posesorul unor formule precise de explicare a istoriei, a naturii, a universului insusi. (2-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • Nu vă convine în UE? E prea târziu și nu meritați înțelegere de Petru Clej
    Nu am nicio simpatie pentru cetățeanul euro-entuziast dinainte de 2007, devenit eurosceptic sau chiar eurofob după acea dată. De ce? Pentru că așa cum acest cetățean (generic) ar vrea să muncească precum în socialism și să traiască precum în capitalism, tot așa el s-a așteptat ca aderarea la UE să însemne doar avantaje, în esență “să ne dea”, să ne protejeze de ursul de la răsărit iar noi să ne prefacem că zicem ca ei și facem ca noi, unde e valabilă regula de aur “las’că merge și așa”N (30-1-2011 – Polemica)
  • La Şimleul Silvaniei: comemorare şi înfrăţire de Ziua Holocaustului de Andrea Ghita
    În 27 ianuarie, Ziua Internaţională de comemorare a Holocaustului, în sala de consiliu a Primăriei din Şimleul Silvaniei s-au aprins şase lumânări în memoria celor şase milioane de evrei martiri şi s-au ascultat melodii în idiş. Înainte de război, în oraşul cu o populaţie de 15.000 de suflete – din români, maghiari, slovaci şi romi – exista o comunitate prosperă de câteva mii de evrei. Cea mai mare parte a evreilor şimleuani a fost spulberată de Holocaust. Astăzi, la Şimleul Silvaniei nu mai locuieşte niciun evreu… (1-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • Sfârșitul ideologiei. In Memoriam Daniel Bell (1919-2011) de Vladimir TISMANEANU
    Traim, o spunem adesea, intr-o era post-utopica, post-ideologica, post-istorica, post-industriala, post-moderna. Nu ne amintim insa ca aceste concepte nu s-au nascut spontan, ca au existat un numar de mari ganditori care le-au cladit pe baza unor profunde studii si a unor remarcabile intuitii. Daniel Bell, care s-a stins din viata la 91 de ani, a fost unul dintre gigantii stiintelor sociale, un intelectual critic care a ilustrat cu pasiune vocatia liberalismului anticomunist in veacul marilor seisme ideologice. Asemeni lui Raymond Aron, gandirea sa a stat sub semnul unei confruntari necontenite cu marxismul si cu avatarele acestuia in lumea de azi. (30-1-2011 – Medalion)
  • PSD îmi provoacă greață de Ioan Avram
    Vream sa scriu despre altceva.In Romania lipseste macar enumerarea aspectelor pozitive.Cate sunt. Toti si toate sunt numai rau, coruptie, furtisaguri, lene,miros urat ,bagatele,etc,etc.Vream sa scriu altceva. Am citit insa o foarte buna sinteza a declaratiilor si faptelor unui partid si a liderului sau,Victor Ponta!(www.hotnews.ro). Toate pe parcursul unei zile. (30-1-2011 – Intern)

  • Marcel Iancu – evreu și sionist (4) de Vlad Solomon

    Marcel Iancu - in atelier

    Marcel Iancu a fost, in primul rind, un evreu a carui familie a suferit, un democrat care, persecutat in tara natala, in urma legilor rasiale si a masacrelor legionare, si-a regasit apartenenta la poporul evreu, alaturi de care suferea, si-a descoperit salvarea in sionism, in identitatea sa israeliana, la care a aderat cu toate fibrele sufletului sau. (30-1-2011 – Cultura)
  • Dragoste aromată în luna lui Gerar de Cristina Dobrin
    Era pentru prima dată că se apucase de o asemenea operațiune singură, neasistată de mine. De mică îi plăcea să mă privească gătind, pregătind prăjituri sau torturi, insista să mă ajute, să fie acolo, lângă mine, cu mine, pentru mine. (30-1-2011 – Savoir Vivre)
  • Crina COCO Popescu este prima alpinistă din lume care încheie circuitul Seven Volcanoes de Editori ACUM
    Crina COCO Popescu este prima alpinista din lume care termină circuitul Seven Volcanoes – cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente! (30-1-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • România în Europa sau Europa în România (8) de Florin Predescu
    O mica incursiune in Evul Mediu romanesc (30-1-2011 – SPUNE)
  • Mitul pacifismului monoteist de Ramon Neumann
    … Dar ce este de neinteles este falsitatea si ipocrizia celor care cunoscand bine textele „cartilor sfinte” continua sa sustina ca din ele se degaja o chemare la dragoste pentru Dzeu si a lui Dzeu pentru oameni si dragostea intre oameni… (30-1-2011 – Perspective spirituale)
  • Noi vrem să vi se spună ţigani! de Andrea Ghita
    Miercuri, 2 februarie, Comisiile pentru drepturile omului si egalitate de şanse din Senat au avizat favorabil propunerea legislativă iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană de a înlocui denumirea oficială de „rom” cu cea de „ţigan”. (2-2-2011 – Ultima Ora)
  • Anunţ la magazin de Calin Cazan
    (30-1-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Un preşedinte pentru liniştea noastră de Calin Cazan
    (31-1-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • În câteva minute decolăm spre… de Calin Cazan
    (1-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Dialog la nivel înalt de Calin Cazan
    (2-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Îngrijorarea funcţionarului public de Calin Cazan
    (3-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • Loţiunea de păr ajuta într-adevăr părul! de Calin Cazan
    (4-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • A fi sau a nu fi eu-însumi? de Calin Cazan
    (5-2-2011 – O Fiertura pe Zi – de Cazan)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Frumoasele momente ale vieții de Carmen Gheorghe
    (4-2-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Cele mai frumoase momente ale vieții de Corina Ostoia
    (31-1-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Cele mai frumoase momente ale vieții de Andrea Ghita
    (1-2-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Frumoasele momente ale vieții de Gratiana Salling
    (3-2-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Frumoasele momente ale vieții de Gabriela Ursu
    (30-1-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Frumoasele momente ale vieții de Angela Cosma
    (5-2-2011 – Fotografia Zilei)
  • TEMA SĂPTĂMÂNII: Frumoasele momente ale vieții de Cornelia Curtean
    (2-2-2011 – Fotografia Zilei)
  • Noi vrem să vi se spună ţigani! de Andrea Ghita
    Miercuri, 2 februarie, Comisiile pentru drepturile omului si egalitate de şanse din Senat au avizat favorabil propunerea legislativă iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană de a înlocui denumirea oficială de „rom” cu cea de „ţigan”. (2-2-2011 – Ultima Ora)
  • Articole preferate de cititori:
  • Băsescu are un caracter dezgustător și PNL n-are nevoie de PC de Raymond LUCA
    Nu pentru a continua o luptă absurdă şi inutilă cu un caracter dezgustător – l-am numit pe preşedintele Băsescu – ci pentru că aşa este drept, aşa este liberal, aşa este curat. (1-1-1970)
  • 6 din 7 în Seven Summits – Coco a reușit Mt. Vinson din Antarctica de Editori ACUM
    Crina Coco Popescu a atins marti, 4 ianuarie, cel mai inalt varf al Antarcticii – Mt. Vinson în cadrul expeditiei internationale ”Antarctica 2010 – 2011”.Aceasta reusita reprezinta un nou record mondial de varsta pentru Romania, Coco devenind cea mai tanara alpinista din lume care ajunge pe acest varf. De asemenea este si prima alpinista din Romania care reuseste ascensiunea lui Mt. Vinson. (1-1-1970)
  • „Primăria Clujului n-a soluţionat problemele romilor relocaţi, ci le-a agravat” de Andrea Ghita
    În 17 ianuarie 2011, după o lună de la evacuarea familiilor de romi de pe strada Coastei şi mutarea lor de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca în „locuinţele sociale” de pe Pata Rât, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Babeş-Bolyai, Asociaţia Amare Prhala şi Fundaţia Desire din Cluj, în parteneriat media cu TVR Cluj, au organizat dezbaterea publică Relocarea romilor şi consecinţele ei sociale. (1-1-1970)
  • Crăciun la Botoșani de Vasile Droscariu
    (1-1-1970)
  • Eșecul dreptei instituționale de Daniel Uncu
    Romania, ca spatiu de exprimare moral-politica, este profund alterata. O alterare tributara prezentei obosite, anchilozate si sufocante a unei pseudo-elite politice parca… nemuritoare. O alterare afectata dramatic de lipsa de valori si principii, de lipsa de modele. (30-1-2011 – Intern)
  • Un mistic al revoluției comuniste: Nicolae Ceaușescu între internaționalism și șovinism de Vladimir TISMANEANU
    Nicolae Ceausescu a fost, pe parcursul intregii sale vieti politice, deci de la 15 si pana la 71 de ani, un stalinist convins. A crezut in justificarea istorica a socialismului de tip bolsevic, in mitologia partidului de avangarda, o falanga de asceti revolutionari devotati cu trup si suflet unei cauze definita quasi-religios, a detestat proprietatea privata, valorile liberale, multipartidismul, fractionismul, pe intelectualii critici si orice forma de disidenta. Pentru Ceausescu, partidul era o entitate transcendenta care avea dreptul sa dicteze sensul vietii oamenilor. Impodobit cu vestmintele unui umanism apocrif, acest corp politic se pretindea posesorul unor formule precise de explicare a istoriei, a naturii, a universului insusi. (2-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • La Şimleul Silvaniei: comemorare şi înfrăţire de Ziua Holocaustului de Andrea Ghita
    În 27 ianuarie, Ziua Internaţională de comemorare a Holocaustului, în sala de consiliu a Primăriei din Şimleul Silvaniei s-au aprins şase lumânări în memoria celor şase milioane de evrei martiri şi s-au ascultat melodii în idiş. Înainte de război, în oraşul cu o populaţie de 15.000 de suflete – din români, maghiari, slovaci şi romi – exista o comunitate prosperă de câteva mii de evrei. Cea mai mare parte a evreilor şimleuani a fost spulberată de Holocaust. Astăzi, la Şimleul Silvaniei nu mai locuieşte niciun evreu… (1-2-2011 – Istorie si actualitate)
  • PSD îmi provoacă greață de Ioan Avram
    Vream sa scriu despre altceva.In Romania lipseste macar enumerarea aspectelor pozitive.Cate sunt. Toti si toate sunt numai rau, coruptie, furtisaguri, lene,miros urat ,bagatele,etc,etc.Vream sa scriu altceva. Am citit insa o foarte buna sinteza a declaratiilor si faptelor unui partid si a liderului sau,Victor Ponta!(www.hotnews.ro). Toate pe parcursul unei zile. (30-1-2011 – Intern)
  • Articole preferate de cititori:
  • Antonescu sacrifică cota unică de dragul alianței cu PSD de Andreea PAUL-VASS
    Interesele politice pe termen scurt umbresc uneori ratiunea si omoara complet vigilenta si interesele reale ale romanilor. O astfel de propunere, venita din partea Presedintelui PNL, imi pare greu acceptabila pentru economistii de dreapta si pentru buzunarele romanilor care aleg sa munceasca mai mult si mai bine, care aleg sa fie mai educati si mai bine platiti sau care au initiative antreprenoriale. (1-1-1970)
  • Şamanism peronist: Alianța “Noii Drepte-Stângi” din România de Vladimir TISMANEANU
    N-am facut-o pana acum, dar simt nevoia sa o spun. In 2002 am primit Premiul “Bratianu” al Partidului National Liberal. Decizia de acordare a acestei prestigioase distinctii era semnata de figuri importante ale PNL. Intre altii, Alexandru Paleologu. Nu ma indoiesc ca, daca ar fi fost intre noi, domnia sa ar fi protestat in aceste zile. (1-1-1970)
  • Și totuși, nu este la fel ”peste tot”! de Dorian Galbinski
    De ce mi-am amintit tocmai acum de aceste două episoade? Pentru că vinerea trecută, un fost deputat laburist, David Chaytor, a fost condamnat la un an și șase luni închisoare pentru fraudă. Mai precis, el prezentase de-a lungul anilor chitanțe false pentru cheltuielile suportate în exercitatea funcției de deputat, încasând în mod fraudulos peste 20.000 lire sterline. Alți câțiva deputați în Camera Comunelor și doi membri ai Camerei Lorzilor sunt în așteptarea proceselor lor sub acuzații similare. (1-1-1970)
  • Refuzul de a uita (cu un PS despre “interesul national”) de Vladimir TISMANEANU
    Cand Karl Marx a scris ca “omenirea se desparte de trecutul ei razand” s-a inselat profund, inselandu-si si milioane de discipoli. Respingand preceptele marxiste, omenirea se desparte de trecutul totalitar jelind. Nu intamplator Iosif Brodsky a numit-o pe Anna Ahmatova, autoarea poemului “Requiem” despre Marea Teroare stalinista, muza plangatoare. “Les lendemains qui chantent” invocate de suprarealistul convertit la stalinism Paul Eluard erau de fapt arestarile de maine dimineata. Si atunci cum sa nu-i dai dreptate lui Zbigniew Herbert cand scria: ” Cine suntem noi pentru a ierta in numele celor ucisi in zori?” (1-1-1970)
  • BBC World Service anunță reduceri masive de personal de Petru Clej
    Serviciul mondial al BBC a anunțat miercuri reduceri de peste un sfert dintre angajații săi prin închiderea a cinci redacții în limbi străine, sistarea difuzării de programe radio în alte șapte limbi și suspendarea difuzării programelor pe unde scurte în șase limbi.Reducerile decise de conducerea BBC World Service sunt o urmare a diminuării cu 16% a bugetului alocat de ministerul de externe, cel care finanțează această insituție. (1-1-1970)
  • Pădurea și copacii: Crimele totalitare și conștiința europeană de Vladimir TISMANEANU
    Negarea, persiflarea, bagatelizarea, minimalizarea crimelor totalitare, fie ele comuniste ori fasciste, sunt obscene. Acest lucru trebuie rostit apasat, fara urma de ambiguitate. Una din propunerile Raportului Final al Comisiei pe care am coordonat-o a fost tocmai institutirea zilei memoriale pentru victimele comunismului, tot asa cum exista, absolut necesara, o zi in memoria victimelor Holocaustului. Iata ca doi fosti presedinti din Bulgaria au reusit sa convinga autoritatile din tara vecina sa faca acest lucru. Ma gandesc ca poate a sosit momentul ca fostul presedinte Emil Constantinescu sa iasa in agora si sa sustina propunerea presedintelui Traian Basescu in acest sens (e vorba de discursul din 18 decembrie 2006 cand seful statului a condamnat regimul comunist din Romania, pe intreg parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal). Dl Constantinescu ar dovedi ca, dincolo de animozitati personale, poate vedea si padurea, nu doar copacii… (1-1-1970)
  • De ce a renunţat Ghimpu benevol la funcţia înaltă în stat?! de Denis Cenusa
    Întrebarea care frământă electoratul pro-PL, dar şi întreaga opinie publică autohtonă, este dacă ex-preşedintele interimar al ţării a renunţat singur la putere sau a fost obligat să o facă pentru “binele AIE”, după cum a lăsat să se creadă îndată după definitivarea negocierilor pentru înfiinţarea AIE – 2. (1-1-1970)
  • CE E DE FĂCUT CU „ROMÂNOIZII”? de Igor Ursenco
    Cercetător specializat în istoria slavilor, în unul dintre studiile sale către istoricul, politologul și publicistul moldo-rus Serghei Ehrlich avansează – fără a se gândi la repercusiuni – termenul „românoid”, perceput de mulţi ca un analog al cuvântului jignitor „ovreu” adoptat în limba română. (1-1-1970)
  • Puncte tari şi slabe, oportunităţi şi ameninţări pentru PNL de Mircea Kivu
    Recent încheiata alianţă dintre PNL şi PC, dar mai ales cea preconizată, cu PSD, au stârnit numeroase comentarii negative. Unele, mai pasionate, au venit din partea liberalilor sau a simpatizanţilor acestui partid; altele, suspecte de a ascunde îngrijorarea faţă de o posibilă ameninţare, din partea reprezentanţilor PDL. Aproape că nu am văzut reacţii pozitive în afara celor exprimate de către oficialii partidelor din opoziţie. (1-1-1970)
  • STATUL NAŢIONAL LEGIONAR – Bilanţul unei guvernări (septembrie 1940 – ianuarie 1941) de Lya Benjamin
    La 14 septembrie 1940, România este proclamată, prin Decret Regal semnat de Mihai I, Stat Naţional Legionar. Mişcarea Legionară este singura mişcare recunoscută în noul stat, având ca ţel ridicarea morală şi materială a poporului român şi dezvoltarea puterilor lui creatoare. Generalul Ion Antonescu este numit Conducătorul Statului Legionar şi Şeful Regimului Legionar. Viceprimministru este Horia Sima, conducătorul Mişcării Legionare. Se decide încetarea oricărei lupte între fraţi. (1-1-1970)
  • O decizie inevitabila: Voi returna Premiul “Ion I. C. Bratianu” al PNL de Vladimir TISMANEANU
    Exista momente cand a nu reactiona inseamna sa te injosesti. Din ratiuni pe care le-am explicat in articolul despre “Samanismul peronist”, privesc alianta dintre actualul PNL si PC drept o capitulare a lui Crin Antonescu si a colegilor sai in raport cu un partid-televiziune cu certe radacini si afinitati in zone pe care le consider responsabile pentru dezastrul tarii in veacul douazeci si in acest veac. Mai mult, formarea iminenta a unei “Aliante de Stanga-Dreapta” care sa includa si PSD-ul condus de Victor Ponta (dar controlat si “indrumat” din umbra de Ion Iliescu) , anuleaza, din punctul meu de vedere, credibilitatea actualei conduceri PNL din perspectiva autenticelor valori liberale. (1-1-1970)
  • Senatorul PNL Raymond Luca contestă alianța cu Partidul Conservator de Petru Clej
    Nu inteleg de unde graba de a ne alia cu PC, sau cu oricine altcineva. Ce rezolva acest lucru? O atitudine mai binevoitoare a moderatorilor de la Antena 3 fata de dvs / PNL la schimb cu locuri eligibile pentru conservatori la viitoarele alegeri? Oricum o atitudine binevoitoare o aveati / aveam si oricum nu (prea) conteaza, asa cum s-a vazut in ultimele exercitii electorale. (1-1-1970)
  • Cerșetor român în Norvegia: bun simț ancestral sau obicei balcanic? de Ioan Avram
    Media s-a imbulzit (in sfarsit!) sa prezinte isprava unui cersetor roman aciut prin Norvegia. Se pare ca totul a pornit de la un reportaj pe acesta tema a unui post de televiziune norvegian. Intr-un fel asi vrea sa fie asa si nu o stire fabricata politic sau la comanda la noi. Pe de alta parte media de la noi s-a repezit pe subiect abia dupa ce l-a descoperit si in alta parte si a testat reactia publicului de acolo. Cand a vazut ca suna bine si reactia este normala dar si de uimire a dat drumul la laude. Duapa atatea violuri negre sau crime ale conationalilor stirea aduce o gura de aer. (1-1-1970)
  • Iluzia revoluției făcute de pe laptop de Petru Clej
    O temă des menționată în Occident în ultimele săptămâni a fost influența rețelelor sociale pe internet, în speță Facebook, în propagarea “revoluției” din Tunisia și a protestelor din Egipt. Ideea e că mobilizarea protestatarilor s-a făcut ca fulgerul datorită internetului, ceea ce în urmă cu numai 20 de ani ar fi fost de neimaginat.Poate tocmai de aceea o carte precum “The Net Delusion – how not to liberate the world” (Amăgirea Internet – cum să NU eliberezi lumea) de Evghenii Morozov, publicată recent de editura londoneză Allen Lane, pică la țanc. (30-1-2011 – Libris)
  • Doamna brună de Ion Untaru
    În tren doamna brună stătea la fereastrăŞi privea mirajul ţărmului discretPeste care toamna roşu-violet,Parfuma cu brumă Dunărea albastră (30-1-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • VICTOR REBENGIUC în Toronto de Editori ACUM
    VICTOR REBENGIUC – LEGENDA MARELUI INCHIZITOR de F. M. Dostoievski si premiera filmului MEDALIA DE ONOARE (30-1-2011 – Scena si Ecranul)
  • Profesionist al Himerei (Poem de Arcadie Suceveanu) de Dan DAVID
    Îmi săpasem singur groapa – una în tavanşi alta-n podea. (30-1-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Începuse să plângă de Dan DAVID
    Un nor mohorât acopere luna;Tocmai la timp.Palidă, începuse să plângă. (30-1-2011 – Poeme, Eseuri, Proza)
  • Inadvertențe și confuzii culinare de Florin Predescu
    O incursiune prin lumea retetelor gastronomice ne ofera si multa lipsa de documentare. (30-1-2011 – Gastronomie si Stil)
  • Sfârșitul ideologiei. In Memoriam Daniel Bell (1919-2011) de Vladimir TISMANEANU
    Traim, o spunem adesea, intr-o era post-utopica, post-ideologica, post-istorica, post-industriala, post-moderna. Nu ne amintim insa ca aceste concepte nu s-au nascut spontan, ca au existat un numar de mari ganditori care le-au cladit pe baza unor profunde studii si a unor remarcabile intuitii. Daniel Bell, care s-a stins din viata la 91 de ani, a fost unul dintre gigantii stiintelor sociale, un intelectual critic care a ilustrat cu pasiune vocatia liberalismului anticomunist in veacul marilor seisme ideologice. Asemeni lui Raymond Aron, gandirea sa a stat sub semnul unei confruntari necontenite cu marxismul si cu avatarele acestuia in lumea de azi. (30-1-2011 – Medalion)
  • Marcel Iancu – evreu și sionist (4) de Vlad Solomon

    Marcel Iancu - in atelier

    Marcel Iancu a fost, in primul rind, un evreu a carui familie a suferit, un democrat care, persecutat in tara natala, in urma legilor rasiale si a masacrelor legionare, si-a regasit apartenenta la poporul evreu, alaturi de care suferea, si-a descoperit salvarea in sionism, in identitatea sa israeliana, la care a aderat cu toate fibrele sufletului sau. (30-1-2011 – Cultura)
  • Crina COCO Popescu este prima alpinistă din lume care încheie circuitul Seven Volcanoes de Editori ACUM
    Crina COCO Popescu este prima alpinista din lume care termină circuitul Seven Volcanoes – cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente! (30-1-2011 – Ei vor face o diferenta)
  • Mitul pacifismului monoteist de Ramon Neumann
    … Dar ce este de neinteles este falsitatea si ipocrizia celor care cunoscand bine textele „cartilor sfinte” continua sa sustina ca din ele se degaja o chemare la dragoste pentru Dzeu si a lui Dzeu pentru oameni si dragostea intre oameni… (30-1-2011 – Perspective spirituale)
  • Articole preferate de cititori:
  • Marcel Iancu – evreu și sionist (1) de Vlad Solomon
    Intre 12 si 14 decembrie 2010 a avut loc la Ierusalim o conferinta internationala pe tema „Avangarda romana intre Bucuresti, Paris si Tel-Aviv”. Organizata de Universitatea Ebraica din Ierusalim (Centrul de studii al evreilor din Romania), in colaborare cu Institutul Cultural Roman din Tel Aviv, conferinta s-a bucurat de participarea unor istorici de arta si literatura din Romania, Israel, USA, Elvetia, Suedia, Franta, si de prezenta unor cercetatori care, de-a lungul anilor, si-au manifestat interesul pentru avangarda, desi veneau din sfere de activitate diferite. In cadrul acestui simpozion, la care am avut onoarea sa fiu invitat, am prezentat o comunicare cu titlul „Marcel Janco- Jewish Identity and Zionism”. Probabil ca, in viitorul apropiat, expunerile vor fi adunate intr-un caiet de studii, care va fi editat de Universitatea din Ierusalim. (1-1-1970)
  • Marcel Iancu – evreu și sionist (2) de Vlad Solomon
    In Romania, in intervalul dintre cele doua razboaie, activitatea lui Marcel Iancu este deosebit de prolifica, in arhitectura, arta, publicistica. Dar anii 30 devin sumbri, antisemitismul incepe sa se manifeste, iar Marcel Iancu se simte strain in tara sa de bastina.In 21 ianuarie 1938, guvernul Goga-Cuza decreteaza legile rasiale, iar evreii din Romania se vad nevoiti sa depuna cerere pentru revizuirea cetateniei, sustinuta de documente. Ca urmare a acestor masuri antisemite, o treime din populatia de origine evreiasca este privata de cetatenia romana. Marcel Iancu prezinta cererea de revizuire, insotita de petitia din 9 mai 1923 si de livretul militar, deoarece solicitantii trebuiau sa demonstreze ca au satisfacut legea recrutarii. (1-1-1970)
  • Un român din Canada a fost recompensat pentru eroism – interviu cu George Rusu de Cristina Dobrin
    George Rusu, angajat al farmaciei Shoppers Drug Mart din Barrhaven, Ottawa, este, de curând, deținătorul medaliei Carnegie 2010, acordată cetățenilor din SUA și Canada, care, prin acte eroice, își riscă propria viață în încercarea de a salva viețile altora. (1-1-1970)
  • Marcel Iancu – evreu și sionist (3) de Vlad Solomon
    Dupa citeva luni (6, din afirmatiile fiicei sale), deci in 1939, artistul revine in Romania si isi continua pregatirile, in scopul emigrarii spre Palestina mandatara. Evenimentele se precipita, Marcel Iancu nu mai poate profesa ca arhitect, nu-si poate expune creatiile; cu ajutorul unor prieteni, intre care Militza Petrascu, isi procura o foaie de drum si vizele necesare, care ii confera dreptul de a pleca spre Palestina, impreuna cu sotia si cele doua fiice, pe cale maritima si terestra, prin Turcia, Siria si Irak. (1-1-1970)
  • Carol Iancu – „Alexandru Şafran şi Şoah-ul neterminat din România. Culegere de documente (1940- 1944)” de Marina Nicolaev
    În anul 2010, Editura Hasefer a publicat un volum în limba română „ALEXANDRU ŞAFRAN şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940- 1944)”şi respectiv traducerea sa în limba franceză “ALEXANDRE SAFRAN et le Shoah inachevé en Roumanie. Recueil de documents (1940-1944)”sub semnătura renumitului istoric francez de origine română Carol Iancu, cu o prefaţă de dr. Aurel Vainer. (1-1-1970)
  • frumosul puternic de Daniela Voiculescu
    Adam, indigo (1-1-1970)
  • Cristian Pațurcă, bardul Pieței Universității, a încetat din viață de Ioan Avram
    Celebrul cantautor al Pietii Universitatii din 1990 a murit. Nu mai au importanta celelalte. S-a stins probabil ca o lumanare. Ramane acel imn care l-a facut celebru si care a fost fredonat de multi acum 21 de ani. Intru amintirea lui Paturca nu putem decat sa transcriem versurile cantarii lui: (1-1-1970)
  • Popas la Templul Coral din Bucureşti de Paulina Eliza Duta
    Templul Coral este un important centru de cult iudaic, iar datorită valorii sale istorice şi arhitecturale a fost înscris în lista monumentelor istorice. (1-1-1970)
  • De ce NU doresc cetăţenia oferită de Ungaria de Eva Galambos
    Iată motivele pentru care nu vreau să solicit cetățenia Ungariei. (1-1-1970)
  • Kallf, 15, uşa luminoasă! de Daniela Voiculescu
    bucurie, adevăr, dragoste (1-1-1970)
  • „A început de ieri să cadă câte un fulg…” de Cristina Dobrin
    (1-1-1970)
  • Insingurat in bucataria din suflet de Florin Predescu
    Posibil poem in bucataria cu ferestrele larg deschise (1-1-1970)
  • Coardă cu mac sau nucă de Cristina Dobrin
    (1-1-1970)
  • Articole preferate de cititori:
  • Au nevoie de o minune! de Editori ACUM
    Rahova. Un cartier unde, daca esti iubitor de animale, daca faci parte dintre noi, cei dependenti de a salva animalele, e bine sa eviti sa mergi. Caini la tot pasul, de toate varstele si marimile, bolnavi, schiopi, cu coastele la vedere, in cautare de hrana sau o mangaiere. Unii dintre ei isi cauta incontinuu stapanii. Apar tot timpul caini noi acolo, pieduti sau, cel mai probabil, abandonati. Multi dintre ei dispar la fel de repede cum apar. Amarati cu totii. Le citesti in ochi tristetea nemasurata. Si mirare, nu inteleg de ce viata a fost atat de cruda cu ei. Stiu ca viata poate fi si altfel fiindca vad catei frumosi, spalati aranjati, care pasesc mandri alaturi de stapanii lor. (1-1-1970)
  • Ce merge bine în economia României? de Andreea PAUL-VASS
    Ma puteti acuza oricand de pozitivism excesiv. O fac constienta ca asa putem razbi; ca asa pot echilibra lumea noastra incarcata atat de negativ. Voi privi acum partea plina a paharului care e departe de a fi plin pana la refuz (1-1-1970)
  • Am eşuat la testul compasiunii de Maria Roth
    Pe parcursul anului 2010, declarat Anul luptei împotriva Sărăciei şi Excluziunii Sociale, au avut loc mai multe conferinţe şi s-au scris numeroase articole pentru a atrage atenţia asupra sărăciei copiilor şi a milita pentru ameliorarea acestei stări de fapt. Astfel, puternica organizaţie Eurochild a desfăşurat o campanie de anvergură sub genericul „Puneţi capăt pauperităţii copiilor”. (1-1-1970)
  • Amenda de 400RON/hectar pământ nelucrat? O decizie cu mari consecințe… de Ioan Avram
    Serpeste, prin gura unui secretar de stat de la Ministerul Agriculturii, apoi si prin vocea ministrului Agriculturii, s-a lansat intentia guvernului de a amenda (zic ei) cu 400 RON fiecare hectar de pamant nelucrat din tara asta. Dupa unii, masura ar urma sa intre in vigoare din aprilie 2011, dupa altii abia din 2013. (1-1-1970)
  • Puțină demografie. Și câți locuitori va avea România în anul 2050 de Ioan Avram
    Cateva prognoze de mare interes despre evolutia demografica a Romaniei si previziunea pentru 2050. Ele sunt oferite de prof.dr. Vasile Ghetau Directorul Centrului de Cercetari Demografice a Academiei Romane (preluat dupa www.gandul.info). (1-1-1970)
  • Tunisia 2011 – România 1989, istoria se repetă (oarecum) de Jim Rosapepe and Sheilah Kast
    Tunisia, January 2011. Romania, December 1989.The similarities are eerie. (30-1-2011 – Dialog Intercultural)
  • Nu vă convine în UE? E prea târziu și nu meritați înțelegere de Petru Clej
    Nu am nicio simpatie pentru cetățeanul euro-entuziast dinainte de 2007, devenit eurosceptic sau chiar eurofob după acea dată. De ce? Pentru că așa cum acest cetățean (generic) ar vrea să muncească precum în socialism și să traiască precum în capitalism, tot așa el s-a așteptat ca aderarea la UE să însemne doar avantaje, în esență “să ne dea”, să ne protejeze de ursul de la răsărit iar noi să ne prefacem că zicem ca ei și facem ca noi, unde e valabilă regula de aur “las’că merge și așa”N (30-1-2011 – Polemica)
  • România în Europa sau Europa în România (8) de Florin Predescu
    O mica incursiune in Evul Mediu romanesc (30-1-2011 – SPUNE)
  • Articole preferate de cititori:
  • România, din nou discriminată şi cu onoarea nereperată de Ovidiu Ivancu
    Se fac reglaje fine ale sistemelor, previziuni macroeconomice, lumea e supărată rău că nu prea avem şanse să intrăm în Schengen. Din nou, conspiratorii marginalizează România, această patrie întru totul perfectă, ideală. Punând cap la cap aceste imagini, multiplicându-le şi înmulţindu-le cu celelalte 364/363 de zile ale anului, nu reuşesc să înţeleg de ce ar trebui să fim în interiorul spaţiului Schengen sau de ce e necesar să nu mai fim monitorizaţi de la Bruxelles. Orice tip de presiune pe care Europa o poate exercita asupra României trebuie exercitată din plin. Altă soluţie nu există. Incapabili să ne punem ordine în ogradă, sclavii discursurilor pompoase, ne umflăm inutil în pene în vreme ce în jurul nostru realitatea se descompune; ce se poate face când în interiorul unui stat nu mai există nici voinţa şi nici putinţa de a impune normalitatea?! În cel mai fericit dintre cazuri, când are cine să preseze din afară, ar trebui să fim recunoscători că nu suntem, odată în plus, lăsaţi de capul nostru, să eşuăm aşa cum adesea am dovedit că putem eşua în ultimii douăzeci de ani. (1-1-1970)
  • Șaptezeci de ani de la pogromul legionar din Bucureşti de Rabin Efraim Guttman
    În luna ianuarie se vor împlini 70 de ani de la sîngerosul pogrom îm­potriva evreilor din Bucureşti, cînd 3 zile a domnit acolo teroarea le­gio­nară, sălbăticia, vandalismul şi pri­mej­dia pentru vietile celor 100.000 de locuitori evrei din capitala României. Cartierul evreiesc în care se aflau o mulţime de magazine ale evre­ilor a fost prima ţintă a legionarilor. Ei au spart geamurile şi vi­trinele jefuind ceea ce găseau, în timp ce cîntau cîntecele lor. Deasemenea au intrat în sinagogi arestînd pe cei veniţi să se roage acolo. (1-1-1970)
  • WHAT IS AN AMERICAN? de Natalie Montanaro
    The country of Romania is one of those places which continues to transform. Its people are ready to embrace many of the freedoms and amenities which were absent during the decades of communism and in the first few decades post-communist rule, they hold onto traditions born centuries ago with simultaneous fervor. I’ve been lucky to be sent here where the old meets the new and as a teacher, it’s especially gratifying to see how my students grow by leaps and bounds into the 21st century as part of the European Union. They are eager to know all about my life in South Carolina as an American and I always ask them this “million, gazillion” dollar question: “What IS an American?” (1-1-1970)
  • Recomandări pentru cârcotașii naționaliști și nostalgicii comuniști de Petru Clej
    O proporție importantă a criticilor revistei ACUM sunt naționaliști și comuniști. Refrenul lor: revista ACUM este “anti-românească” și deformează până la caricatură “realizările” epocii comuniste.Starea de spirit a acestor critici este una de frustrare. Certitudinilor, ce-i drept mizerabile, ale perioadei de dinainte de 1989, li s-a substituit dezordinea (în sens larg) sau chiar haosul caracteristic anilor de democrație (originală sau nu, asta e altă discuție) din România. (1-1-1970)
  • “E în vacanță prin Statele Unite sau Canada” de Petru Clej
    Într-o recentă apariție televizată, președintele Partidului Național Liberal (PNL), Crin Antonescu, răspunzând sumar criticilor lansate de colegul său, senatorul Raymond Luca, împotriva preconizatei alianțe cu Partidul Conservator (PC), critici conținute într-o scrisoare deschisă publicată în exclusivitate în revista ACUM, http://www.acum.tv/articol/23760, spunea despre Raymond că “E plecat în vacanță Statele Unite sau Canada”. (1-1-1970)
  • Povara numelui terminat în escu de Florin Predescu
    De la mirajul Schengen al romanilor si pana la ospitalitatea occidentalilor vis-a-vis de libera circulatie „e o cale atat de lunga…” (1-1-1970)
  • Mihai Eisikovits: o victimă a Holocaustului și apoi a Gulagului de Andrea Ghita
    În cea mai recentă epistolă electronică, prietenul meu nonagenar, Mihai Eisikovits, povesteşte un episod din prizonieratul sovietic. (1-1-1970)
  • Dragoste aromată în luna lui Gerar de Cristina Dobrin
    Era pentru prima dată că se apucase de o asemenea operațiune singură, neasistată de mine. De mică îi plăcea să mă privească gătind, pregătind prăjituri sau torturi, insista să mă ajute, să fie acolo, lângă mine, cu mine, pentru mine. (30-1-2011 – Savoir Vivre)
  • Articole preferate de cititori:
  • Părinți și copii: Despre predestinare și libertate de Vladimir TISMANEANU
    Asumarea trecutului, inclusiv responsabilitatile politice ale unor oameni apropiati, este intodeauna o operatiune dificila din punct de vedere psihologic. Nu este un lucru usor sa faci distinctia intre familia biologica si cea politica. Dar a nu recunoaste lucruri ce tin de ordinea evidentei, a idealiza niste oameni numai pentru ca s-a intamplat sa-ti fie rude ori cunostinte apropiate, situatii in care vor fi fost cat se poate de normali, ori chiar tandri si generosi, ignorand rolul lor in miscarile totalitare (mai important ori mai putin important, acest lucru il evalueaza istoricii) tine de un subiectivism incurabil. (1-1-1970)
  • Pulverizarea adevărului și declinul civilității de Vladimir TISMANEANU
    Invadati de mesaje mediatice adeseori stupefiante, confruntati cu ceea ce regretatul Marian Papahagi, intr-o discutie purtata la Cluj, in 1991, numea disparitia normelor, asistand la atatea schimbari la fata si schimonosiri ale unor fapte empirice lesne verificabile, traim intr-adevar o bulversare a a valorilor (spre a relua titlul recentului volum de Dan Tapalaga). Claritatea morala este anatemizata si zeflemisita drept o nascocire a unor maniaci radicali. Evident, lucrurile se schimba atunci cand e vorba de “amicii nostri”. (1-1-1970)
  • Nepotul lui Hitler trăiește la Ierusalim de Paulina Eliza Duta
    Cum ai reacţiona dacă ai citi în presă, fiind bombardat cu anunţuri la radio succedându-se din sfert în sfert de oră, ca o alarmă antiaeriană, că această persoană este nepotul lui Adolf Hitler, trăieşte în Israel şi este evreu ? (1-1-1970)
  • Odiseea lui Bambi de Paulina Eliza Duta
    Bambi, îndrăgitul personaj creionat de Walt Disney a împlinit de curând 87 de ani. “Prinţul pădurii” ale cărui primi paşi în viaţă sunt urmăriţi cu aceeaşi pasiune şi emoţie nestăvilită de la o generaţie la alta s-a născut în Viena, iar părintele său este scriitorul Felix Salten. Vă propun să-i urmărim odiseea, drumul lung şi plin de neprevăzut care a depăşit graniţele pădurii, adâncindu-l în hăţişurile unei lumi sfâşiate şi transfigurate de război, pentru a-l readuce în sufletele copiilor de pretutindeni şi de a deveni peste decenii un simbol al frumuseţii şi libertăţii necondiţionate a vieţii. (1-1-1970)
  • Clujul – “un oraş românesc de provincie”? de Andrea Ghita
    Deunăzi cineva mă soma să renunţ „la standardele oraşului românesc de provincie în care trăiesc”. Mi-am amintit că în urmă cu câţiva ani, la câteva zile după Paşti, am filmat la Hârlău, un orăşel molcom moldovenesc cu oameni prietenoşi care stăteau în faţa porţilor, ne salutau cu „Hristos a înviat!” şi ne îmbiau la un pahar de „vin zmeurică”, aşa cum se cuvenea să primeşti nişte oaspeţi, chiar necunoscuţi. În zorii veacului XXI, oraşul care pe vremea lui Ştefan cel Mare fusese capitala Moldovei, se suprapunea perfect peste imaginea (în grădinile tihnite înflorise liliacul şi în curtea bisericii domneşti, o şopârlă de smarald se odihnea pe o piatră) pe care mi-o făcusem despre un oraş de provincie. Oare a ajuns şi Clujul un oraş de provincie? Vă propun un periplu clujean cu câteva popasuri şi incursiuni în timp prin care voi încerca să demonstrez răspunsul: Clujul nu este „un oraş românesc de provincie”, deşi n-a fost şi nu este capitala României. A fost şi continuă să fie Capitala Transilvaniei. (1-1-1970)
  • Barbarie, poezie, adevăr de Vladimir TISMANEANU
    Rostirea adevarului este singura cale de salvare cand este vorba de crime impotriva umanitatii. Am primit astazi cateva mesaje legate de recenta decizie a Comisiei Europene de a respinge propunerea ministrilor de externe dintr-o serie de state est si central europene legata de condamnarea negationismului privind crimele genocidare comuniste, ca si in cazul fascismului. A-l glorifica pe Stalin este la fel de obscen ca si a-l ridica in slavi pe Hitler. A perora despre “grandoarea istorica a bolsevismului” este la fel de scandalos ca si a scrie despre “grandoarea istorica a national-socialismului”. Falsul umanism leninist se intemeia pe diabolizarea unor intregi categorii sociale osandite la exterminare. A nu recunoaste acest lucru acum, cand probele istorice s-au adunat dincolo de orice indoiala rationala, tine de o auto-indusa orbire. (1-1-1970)
  • Sexism pitecantropic sau corectitudine politică dusă la absurd? de Petru Clej
    “Keys at the door” – “Chei la ușă” – suna joi 27 ianuarie un titlu-joc de cuvinte din The Sun – tabloidul cu cel mai mare tiraj din Marea Britanie. Vestitul comentator de fotbal al canalului Sky, Richard Keys, și-a dat demisia în urma unui scandal, când el și co-prezentatorul său, Andy Gray, au fost surprinși făcând remarci sexiste în momentul când microfonul era oprit. (1-1-1970)
  •  
    3.16.70.247