caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Poezii de Ion Burnar

de (23-1-2011)

Născut la Dragomireşti, judeţul Maramureş (24 octombrie 1947).

Poet, eseist, jurnalist, promotor cultural.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Societăţii Scriitorilor

Francofoni şi al Asociaţiei Ziariştilor Români.

Preşedinte al Cenaclului Literar Baia Mare

şi al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare.

.

Balada omului simplu

Stau în mijlocul vostru

ca un turn cu ceas

la care în graba voastră

nu vă uitaţi deloc

doar într-o dimineaţă

de nu mai sunt la locul ştiut

auziţi cum bate-n pieptul vostru

o inimă mai puţin.

Poezia

Arta de a înşira soladaţii

cu puştile bine încărcate

în cel mai perfect lanţ de trăgători

ca duşmanul să se convingă

de frumuseţea pierderii

celei mai importante bătălii

ale sale.

Apa

Poetul moare-ntotdeauna după război

cu tratatul de pace ieşit din buzunare

generalii îl ucid tocmai bine

să nu mai existe dubii că mai e cineva

pe câmpul de luptă,

sângele lui necesar ca apa sâmbetei

spală toate păcatele noastre

la defilare să fim

strălucitori şi cu cizme de rouă

în picioare.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Împotriva inerţiei?

De sus îmi faci semne disperate să mă întorc. Dar cum? Împotriva inerţiei?

Închide
3.149.29.224