VOCILE
La telefon sunt atât de aproape de vocea ta
mă uimeşte cum ni se împletesc vocile
suprapuse
ca şi cum te-aş vizita 2 zile la rând
ultima,
erai dincolo de o masă, la un fel de întâlnire
multă lume te privea
eu nu
apoi am dansat într-o gelozie singulară
un tango fără muzică
bluza ta era un decolteu transparent
cu benzi
albe desenate de Cocteau,
descheiată la mulţi nasturi
aş fi putut să circul
într-un singur sens
vezi bine..