Din urmă iau doar ziua ce se duce,
Cu dinţi blajini, spre un deşert de seară
În care-mi uit târzia mea povară,
Calvarul meu, cel aşezat pe cruce.
Ziua de azi, şi dulce şi amară,
Se chinuie prin garduri să apuce
Frânturi de clipe avansând năuce,
Spre scutul oastei cu armuri de ceară.
Un mâine nu-i, nici n-ar putea răzbate
Prin bezna ce miroase a pustiu.
Nici n-am sfârşit de-orânduit bucate
Şi nu mă vreau mai însetat să fiu.
Doar curg şi eu, cu râurile toate,
Încălecând acelaşi bidiviu.