ACUM.TV

Locotenent-colonel Imre Reviczky

Preambul: Locotenent-colonelul Imre Reviczky s-a născut în 1896 şi a început să servească în armata maghiară în 1916, dar l-au înscris în memoria posterităţii acţiunile din timpul celui de al doilea război mondial. N-au fost fapte de arme ci fapte fireşti, omeneşti, care în anii 1943 – 1944 când a îndeplinit funcţia de comandant al Batalionului de Muncă 10 din Baia Mare, echivalau cu adevărate acte de eroism. Avea în subordine 50 de detaşamente de muncă în care serveau circa 40.000 de evrei, români şi maghiari care făceau munci din cele mai grele şi mai periculoase în spatele frontului: lucrau în mină, în cariere de piatră, la exploatările forestiere, construcţia drumurilor şi fortificaţiilor, îndurând, frigul, foamea şi umilinţele. Instalarea lui Reviczky a determinat o îmbunătăţire substanţială a situaţiei soldaţilor din cazarma băimăreană şi a celor de pe front. Pe cât posibil a căutat să-şi direcţioneze oamenii către obiective mai puţin periculoase şi să evite represaliile asupra românilor evadaţi. Când a început ghetoizarea evreilor din Transilvania de nord, a salvat viaţa mai multor zeci (după unele surse chiar sute) de tineri evrei care nu aveau vârsta încorporării, trimiţându-le ordine de încorporare pentru Batalionul de Muncă de la Baia Mare. Tot lui i se datorează şi integritatea obiectivelor industriale din oraşul de pe malul Săsarului. Colonelul Imre Reviczky a părăsit oraşul Baia Mare în octombrie 1944, odată cu retragerea din faţa armatei sovietice. După instalarea regimului comunist a fost îndepărtat din armata maghiară şi a lucrat ca muncitor. În anul 1956, în urma unui articol publicat în cotidianul de limbă maghiară „Előre\” din Bucureşti şi preluat de publicaţia „Esti Budapest \” din Ungaria, Imre Reviczky a fost reabilitat şi, printr-o hotărâre de guvern emisă cu câteva zile înainte de izbucnirea Revoluţiei Maghiare, i s-au recunoscut meritele reacordându-i-se pensia de militară retrasă în 1950. Din păcate nu s-a bucurat de ea decât câteva luni, decedând în februarie 1957. În 1966 Yad Vashem i-a acordat titlul de Drept între Popoare. În oraşul Safed din Israel există o stradă care îi poartă numele.

Memoria lui Imre Reviczky, la Baia Mare

În toamnă am fost la Baia Mare pentru a realiza un film portret despre Mihai Eisikovits, supravieţuitor al detaşamentului de muncă din armata ungară şi al prizonieratului sovietic, care la vârsta de peste 80 de ani scosese o carte cu desene despre viaţa evreiască de odinioară. Am ieşit la plimbare şi Mihai Eisikovits ne-a călăuzit către bisericuţa din parcul oraşului. Privită din lateral, clădirea zugrăvită în alb mi-a făcut impresia unei sinagogi… Abia apoi i-am descoperit crucea fixată pe frontispiciul mai înalt şi mi-am dat seama că era o biserică de rit catolic, în care la ora aceea lumea se adunase la rugăciune. Mihai Eisikovits ne-a spus că în incinta bisericii există o placă memorială Imre Reviczky. Aşteptând să se încheie slujba de seară ne-am aşezat pe o bancă şi am ascultat câteva crâmpeie de amintiri despre comandantul Reviczky, depănate de Mihai Eisikovits.
Colonelul Imre Reviczky, o fiinţă binecuvântată, cred că era trimis de nişte forţe supraomeneşti ca să facă bine lumii şi evreilor în mod deosebit. După venirea lui, prima măsură luată a fost interzicerea ca cei care ne păzeau să aibă şi bâtă în mână. Ca să nu-i trimită în iadul ucrainean pe toţi, căuta să le dea ocupaţii pe unde putea. Şi biserica din spatele nostru a fost lucrată de nişte evrei mobilizaţi pentru muncă, întrucât Reviczky a declarat că era un obiectiv de importanţă strategică majoră. Dar şi oraşul a avut de câştigat prin venirea lui pentru că a oprit aruncarea în aer a podurilor, de către trupele maghiare şi germane aflate în retragere. Mâna lui s-a simţit până în Ucraina, unde eram noi, întrucât s-a făcut o cotitură vizibilă că sus s-a produs o schimbare. Hrana era mai bună şi tratamentul brutal s-a diminuat.
Am intrat şi am filmat placa memorială amplasată în bisericuţa catolică în 2007, la 50 de ani de la moartea lui Reviczky. Iată traducerea textului înscris pe ea în limba maghiară:

Un om în vremuri de neomenie
Imre Reviczky
a ajutat la construirea bisericii noastre
şi a salvat oraşul de la distrugere

Cazarma era unul dintre obiectivele pe care doream să le filmăm. Ne-am şi deplasat la marginea oraşului, dar ajungând pe locul în care se înălţase vechea şi solida construcţie militară, am constatat că întârziasem… Clădirea fusese demolată în urmă cu câteva săptămâni. Fundaţia adâncă se umpluse de apa precipitaţiilor şi semăna cu un bazin de înot de mari dimensiuni. Paznicul ne-a spus că pe terenul respectiv urma să se ridice un centru comercial. În faţa gardului de împrejmuire Mihai Eisikovits a depănat alte crâmpeie de amintiri.
Aici se afla cazarma unde erau adunaţi evreii din formaţiunile de muncă, înainte de a fi trimişi în Ucraina sau în alte locuri. Înainte de a veni colonelul Reviczky aici erau nişte oameni cruzi care căutau să le facă mult rău. Îi puneau la corvezi, îi trimiteau noaptea la Săsar să aducă pietre, îi umileau în fel şi chip. Şiroaie de lacrimi s-au vărsat aici, strigăte şi plânsete. Veneau mamele şi soţiile celor aduşi infirmi sau bolnavi, pentru a încerca să-i scape, dar fără sorţi de izbândă. După instalarea lui Reviczky lucrurile s-au schimbat. El stătea de vorbă cu fiecare şi le întreba: “Câţi copii ai ?” “Doi”. “Şi unde-s?” “Păi amândoi sunt luaţi în detaşament…” “Amândoi ? Atunci unul să meargă acasă”. Asta s-a întâmplat chiar cu unchii mei. Amândoi au fost aduşi la detaşament şi pe unul l-a trimis acasă.

Amintirile lui Alexandru Perl

De curând am avut prilejul să stau de vorbă cu o bună cunoştinţă din Cluj, Alexandru Perl, care servise tot în Batalionul de Muncă 10, condus de Reviczky. Amintirile sale vin să completeze cele relatate de Mihai Eisikovits.

Am ajuns la cazarmă în 23 octombrie 1943 şi a doua zi am fost primiţi de locotenentul-colonel Reviczky care ne-a vorbit foarte frumos, ne-a explicat că ne vom îndeplini datoria faţă de ţară muncind, că nu vom primi arme, ci vom face munci în spatele frontului. Cât timp am fost în cazarmă ne-a tratat omeneşte. Dacă cineva era maltratat sau umilit, putea ieşi la raport. Dacă se constata că lucrurile relatate erau reale, Reviczky dispunea să se ia măsuri împotriva cadrului militar care se făcuse vinovat de rele tratamente. Dar cel mai mult ne-a impresionat faptul că de Roş Haşana, Anul Nou Evreiesc din 1943, ne-a dat liber să mergem în oraş, la sinagogă. Nu ne venea să credem că pe vremea prigoanei împotriva evreilor un locotenent colonel maghiar ştia de sărbătorile evreieşti de toamnă şi ne respecta religia. Din păcate, de Yom Kipur nu mai eram la cazarmă, mărşăluiam în ploaie către Ucraina şi stropii de apă ni se amestecau cu lacrimile. Nu l-am mai văzut niciodată pe colonelul Reviczky, dar am văzut pomul plantat la Yad Vashem în memoria lui şi am citit placa pe care sunt înscrise faptele sale. Soţia mea i-a văzut mormântul din cimitirul de la Budapesta, acoperit de flori. A depus şi ea o floare.

Articol deschis
Aş dori ca acest articol să rămână deschis şi m-aş bucura să fie completat de cei care cunosc şi alte episoade despre locotenentul colonel Imre Reviczky, pentru a creiona cât mai bine figura unui om de omenie în vremuri de neomenie.

Acest articol a fost publicat duminică, 15 noiembrie 2009 la rubrica Medalion.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.