caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park FORUM



 

Cu amanta la Mormântul Sfânt

de (11-10-2009)

„Aşa, iubitule, ia-mă aşa, aici, chiar aici, acum, aşa, e foarte bine, dacă poţi mai repede! Aşa, acum, dragule, pisoiaş, stai să mă iei şi din altă poziţie, aşa, acum, apasă!” – Nu, nu e un dialog de film pentru adulţi, ci o presupusă conversaţie între o piţipoancă tînără şi „iubitul” ei, un bătrîn trecut şi de prima, şi de a doua tinereţe, care, cu aparatul de fotografia în mînă, o imortaliza.

Locul acestei conversaţii: oriunde pe traseul unui pelerenaj prin Ţara Sfîntă desfăşurat acum cîţiva ani buni. Iar fata se grăbea pentru că, în general, pe la toate obiectivele din program se perindă lume multă şi nu ai timp foarte mult pentru poze! Personajul cu pricina şi-a răsplătit amanta cu o excursie în Ţara Sfîntă! Ei, nu trebuie condamnat, în acea zonă se aflau şi Sodoma & Gomora, la o adică!

Scena de mai sus mi-am imaginat-o în urma unei povestiri foarte credibile auzite de la un martor ocular. De altfel, aflat într-o călătorie densă şi interesantă prin Israel (avîndu-l ghid pe super-informatul Ion Antonescu, directorul unei agenţii de turism) am văzut şi eu cîteva lucruri din aceeaşi zonă de nesimţire. Am văzut şi eu vreo două persoane care nu au pierdut nici o stîncă mai răsărită, şi-au făcut poze peste tot. Ele nu veniseră să vadă, ci, mai tîrziu, să fie văzute. Să se arate în fotografii cît de evlavioase sunt că au mitraliat cu obiectivul foto Ţara Sfîntă. Cum acolo e un loc de pelerinaj non-stop, e de presupus că nu eşti singur, că vei sta la nişte cozi că să vezi, să atingi, să simţi ce-i de simţit în acele punct nodale ale creştinismului (şi nu numai!).

Mi se pare o nesimţire uluitoare să te bagi în faţa cozii la Sfîntul Mormînt, de pildă, unde am stat un pic peste o oră jumătate ca să intrăm. Şi nu ne-a obligat nimeni să mergem acolo, a fost dorinţa noastră, a fiecăruia. Aşa că, statul civilizat, la coadă, ar fi trebuit să fie ceva subînţeles. Dar nu a fost. Am văzut zeci de indivizi şi individe încercînd să se bage în faţă, să intre, acolo, în punctul zero al religiei creştine, prin fraudă. Apoi, tot în zonă, au existat persoane care au luat lumînări (se aprind acolo şi, apoi, se sting şi se păstrează ca un obiect de preţ, e ceva simbolic, pentru cei credincioşi) şi nu au plătit pentru ele. Să furi, să mangleşti, chiar acolo, iată ceva greu calificabil!

Trăim într-o vreme în care, cum am mai spus-o, nu avem de-a face doar cu confuzia valorilor, ci şi cu confuzia non-valorilor. Ipocrizia e moneda noastră cu două-trei feţe. Se vor face multe cruci în campanie. Dacă ajunseserăm în ultimii ani să-l vedem şi pe Ion Iliescu sărutînd icoane şi făcîndu-şi cruce, vă daţi seama ce mare-i foamea de voturi de la cei care merg întăi la biserică, apoi la vot! Se vor face cruci în campanie mai mult ca oricînd, se va cheltui din greu din Rezerva Naţională de Ipocrizie. Aşa că am, pentru candidaţii la preşedinţie, un sfat în ton cu întîmplările povestite mai sus: ori nu vă faceţi cruce cu mîna cu care veţi fura, ori nu mai furaţi cu mîna cu care v-aţi făcut cruce! Măcar atît!

http://voxpublica.realitatea.net/life/cu-amanta-la-mormantul-sfant-7693.html

Ecouri

  • Anton Constantinescu: (11-10-2009 la 00:00)

    „Aşa, iubitule, ia-mă aşa, aici, chiar aici, acum, aşa, e foarte bine, dacă poţi mai repede! Aşa, acum, dragule, pisoiaş, stai să mă iei şi din altă poziţie, aşa, acum, apasă!”

    Cand cititi asa ceva, stimati colegi, ce intelegeti?

    Sunt sigur ca veti intelege ca aici este vorba de un autor fara obraz care si-a gresit revista in care publica de obicei. Este pura pornografie aici si explicatia lui dupa care „mi-a spus cineva credibil”..ca „lui i-a spus altcineva (evident, tot dupa ureche si tot…credibil)ca…” nu tzine, dom’ Morar, ca nu toti suntem tampiti.

    Dom’Morar, bravo dumitale! Ti-ai plasat nesimtirea in revista noastra care pana a cum a fost relativ puritana. Nu sunt pentru puritanism, dar te rog nu ne considera pe toti tampiti. Inteleg foarte bine „dialogurile facute in mod artificial”. Nu este o simpla intamplare ca acest dialog este in mod manifest pornografic, (nici macar un singur cuvant din fraza citata dupa ureche de la unul si altul nu este folosit in sens …nepornografic; nici din greseala!) dar ale carui cuvinte pot fi drese si manipulate sa se potriveasca si la niste fraze goale despre ce inseamna „a fotografia peisajul”.

    Tot textul dumitale este un spanac, ca sa ma exprim decent. Nu e bine sa furam lumanari? Sigur ca nu e moral; nu trebuie sa ne deplasam in Noua Caledonie sau la mormantul „sfant” ca sa descoperim asta. Nici de la biserica din Crangasi nu e corect sa furam lumanari, nu-i asa?

    Si pentru ca tot a picat (din cer, presupun) sintagma Noua Caledonie (cea cu mult nickel, nu?). hai sa vedem blogul acestui personaj (Morar, nu?).

    Iata ce am gasit, sub semnatura lui „Morar and More”, pe un fundal albastru al Oceanului Pacific:

    „Obama, homosexualii şi armata americană
    Preşedintele american a promis să abroge o lege care permitea angajarea homosexualilor în armată numai dacă îşi ascund orientarea sexuală. Amănunte, aici. Poate că la prima vedere pare corect. Dar nu e aşa. Căci printr-un simplu raţionamnet logic ajungem într-o situaţie hilară. Dacă homosexualilor li se permite să intre în armată şi să stea alături de alţi bărbaţi, să meargă la duşuri împreună cu ei, atunci heterosexualii ar trebui să fie cazaţi, conform preferinţelor sexuale, împreună cu femei şi să poată să facă duş cu ele. Altfel, această măsură este menită să favorizeze doar homosexualii!”

    Aceste tampenii m-au lasat mut!
    Halal judecata logica!

    Pur si simplu nu pot sa ma abtin sa citez epigrama lui Ionel Teodoreanu care se adresa unor „creatori” ca dl Morar&More.

    „Voi creatori ai artei pure
    Sa fiti atenti cand prin padure
    Alene pasii vi-i plimbati:
    Sa nu calcati in ce creati!”



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Parchetul ramane in afara legii

CEDO îi dă dreptate lui Mărieş. Parchetul ramane in afara legii. Fotocopia Dosarului Revolutiei trebuie predata partilor vatamate! Pe motiv...

Închide
3.141.12.30