caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Mr. Hyde Park FORUM



 

Ce mă irită la orașul meu:Târgu-Mureş – urbe de tranziţie

de (30-8-2009)
3 ecouri

Dacă locuieşti în preajma unui bar,restaurant,gogoşerie sau firmă „Sfarmă piatră”,liniştea ţi s-a dus pe apa sâmbetei.
Târgu-Mureşul era odinioară un oraş liniştit iar locuitorii îşi doreau acest mic confort.
Era interzis claxonatul,aerul era curat,nu erau manele,nici manelişti. Existau pe atunci restaurante elegante ,care au fost „rase”,în locul lor apărând băncile sau hurubele improvizate ale şmecherilor de ocazie.

Dacă locuieşti în centru n-ai de unde cumpăra un colţ de pâine,dacă ai cu ce.De unde naiba au atâţia bani băncile dacă noi n-avem?
O reclamă de la „Realitatea”îi îndeamnă pe cei ce s-au săturat de gălăgia din oraşele lor să vină la Târgu-Mureş,unde este gălăgie din belşug.

Combinatul îşi varsă otrava non-stop,iar atunci când vrei să scrii ceva ţi se spune că e subiect „tabu”.

Dar ce naiba,când a murit Ceauşescu?

Slujbaşi mai mult sau mai puţin importanţi ne spun că de fapt nu e nici o problemă,că acest „mic neajuns” se remediază.Instituţii osificate,rupte de realitate şi mai ales inutile.

Unii politruci susţin că oraşul ar dispărea de pe hartă fără acest combinat.Dacă e aşa,aş prefera să pască în mijlocul târgului vaci ecologice.Asta în cazul îm care otrava nu le-ar stârpi viaţa.Mă gândesc la sărmanii ţărani din Sântioana,care de ani de zile suferă de pe urma acestui colos ameninţător de sorginte securisto-comunistă când şusterul a dispus construirea lui cu scopul nu prea ortodox de a modifica situaţia etnică şi socială a oraşului.
Locuitorii Târgului trebuie în mod obligatoriu să suporte mârlănia celor care s-au instalat aici cu speranţa că vor reuşi să-şi perpetueze subcultura.

Cunosc o familie de medici care de ani de zile suferă de pe urma gălăgiei şi orgiilor unor hoarde de la un club sportiv,o doamnă care din cauza gogoşeriei din apropierea imobilului ei are afecţiuni respiratorii şi multe altele…
În ceea ce mă priveşte mă lupt în van de ani de zile cu fabricanţii de zgomot,nesimţiţi dar având sprijin (noii baroni locali sunt nişte nulităţi dar au o calitate:spiritul de turmă)
Şi unii spun că am intrat în Europa.Care Europă,a noastră,cu obiceiuri de cocină?
De fapt ce le pasă celor din occident de mârlănia din România?Sunt fericiţi dacă îi trimit acasă pe jegoşi,hoţi,proxeneţi şi din cauza lor suferă şi alţii,oameni educaţi dar marginalizaţi,păcăliţi.

Eu cred că nici pe vremea turcilor situaţia nu era atât de jalnică.Acum,când au venit din nou nu le putem reproşa nimic în comparaţie cu manierele concetăţenilor noştri.

Şi a apărut „Predealul”,fosta Cantină P.C.R.,loc agreat de parveniţii urbei.Unora li se pare chiar un loc „sacru”.Căci aici strigă fiecare cât pune în farfurie şi se poate zbiera în voie ca acasă la Joiana. Iar instituţiile (in)competente legiferează gălăgia.

Ecouri

  • Lucian-Zeev Herscovici: (30-8-2009 la 00:00)

    Martha, felicitari pentru articolul tau care prezinta o realitate asa cum este intr-adevar. Poate nu numai la Targu-Mures, ci si in alte orase in Romania, dar si din Israel si alte tari, din lumea intreaga. Oare vreodata oamenii vor intelege necesitatea respectului reciproc? Vreau sa fiu optimist, desi nu stiu daca voi putea. Se spune ca pesimistul este un optimist ceva mai bine informat…
    Toate bune, cu prietenie…si totusi cu optimism,
    Lucian-Zeev Herscovici

  • Cristian Ioan: (30-8-2009 la 00:00)

    Avantaj noi!

    Articolul mi-a placut, vroiam doar sa atrag atentia asurpa unui aspect:
    <>

    Bucuretiul NU a fost nici-o data linistit, chiar daca acum e mai rau, dar diferenta este mai mica, noi capitalistii suntem deja obisnuiti cu galagia si cu scandalurile …

  • Mihaela Rela: (25-11-2012 la 08:19)

    […]

    Nota moderatorului:

    Comentariul dv. încalcă pct. 2 şi 3 al Regulamentului (http://www.acum.tv/reguli-privind-comentariile/):

    2. Eliminăm comentariile (sau acele părţi din acestea) care conţin atacuri personale;
    3. Încurajăm comentariile care se concentrează pe argumente şi fapte;



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mihai Ghimpu – noul președinte al Parlamentului Republicii Moldova

Parlamentul Republicii Moldova ales la 29 iulie l-a ales în sesiunea sa inaugurală pe liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, președinte...

Închide
3.133.146.94