Gina este o femeie mare, dimensional vorbind, ce surprinde prin şicul ei rafinat de manechin profesionist. Dar nu!…Este o simplă funcţionară.
Azi mi-a apărut în uşa biroului, plânsă, ştearsă şi în haine negre, sobre.
– Iartă-mă că te-ntreb, eşti în doliu?
– Într-un fel… nu tocmai, vezi…poate altădată.
S-a îndepărtat lăsând un fior rece în urmă…
L-a urmărit timp de trei săptămâni. Ideea c-o înşeală o chinuia ca un mecanism medieval de tortură. Îngrămădită pe bancheta Fordului ei albastru, lăsa doar ochii şi puţin din păr să se întrezărească, destul pentru a vedea fără a fi văzută.
El intra zilnic în blocul în care locuia Mara, prietena ei din copilărie. O renegase acum doi ani bănuind că se uita prea adânc în ochii lui…
Deci asta era!…O înşela cu Mara. Câtă dreptate avuse!…Se va răzbuna. După atâta dragoste ce-i purta!…Şi declaraţiile lui? Totul o minciună.
Intră în bar şi se aşeză pe scaunul înalt de lângă tejghea. Era doar chestie de timp… Bărbatul acela cu început de chelie se apropie de ea. S-a lăsat sedusă. S-a îndreptat dupa el spre uşa, apoi pe strada ce ducea la apartamentul lui… în patul lui.
I s-a dăruit ca o curvă…I-a dat voie să încerce tot ce era mai pervers. Aşa! Murdar! Pentru toată dezamăgirea şi furia ce o simţea…
Era déjà după miezul nopţii când s-a întors acasă. Cu capul între palme şi paharul de whisky golit, o aştepta…
Ridică ochii spre ea. Erau roşii de plâns şi de fumul de ţigară ce-l înconjura ca un nor…
-Mara nu mai este!…A murit în braţele mele acum o oră. M-a rugat să nu-ţi povestesc. Acum pot.
A sunat acum o lună. Nu avea cui povesti prin ce trece…Cancerul înainta cu repeziciune şi-a hotărât să se retragă acasă, în intimitatea ei…Spitalul îşi pierduse rolul. M-am dus la ea. S-a bucurat. De fapt, mi-a spus că îi era teamă să dea de tine. N-ar fi suportat o posibila răceală în tonul tău. M-a conjurat să nu-ţi spun nimic.
Iartă-mă că nu ţi-am povestit toate acestea până acum. M-a rugat…
Gina fugi în baie. Apa fierbinte îi uda rochia. Nu reuşea să vomite. Nu reuşea…