Campania electorală este pe ultima sută de metri. Partidele politice continuă să depună eforturi pentru a atrage \”indecişii\” de partea lor (conform recentului Barometru de Opinie Publică, lansat recent, categoria indecişilor constituie 22,4 %). Opoziţia liberală contează pe raţionalitatea, aspiraţiile europene şi anti-comunismul alegătorilor. În timp de ce, Partidul de guvernământ exploatează gradul sporit de paternalism, confuzia, dezinformarea şi fobia anti-românească a populaţiei pentru a domina segmentul de centru-stângă a spectrului politic moldovenesc. În cea mai mare parte, funcţionalitatea acestor pârghii se datorează copierii modelului \”putinist\” de guvernare a ţării, unde controlul mass-mediei, subordonarea resurselor administrative şi inventarea duşmanilor interni şi externi menţin sistemul \”democrato-autoritar\” în viaţă (în cazul Rusiei, inamicii externi sunt NATO, periodic SUA şi partenerii lor, iar cei interni – oligarhii).
Conexiune dintre realitatea moldovenească şi cea rusească se realizează prin transpunerea substanţei spaţiului public rusesc în gândirea şi comportamentul societăţii moldoveneşti, care are efecte şi asupra opţiunilor politice ale majorităţii populaţiei. Or, anume aceste circumstanţe explică faptul că moldovenii preferă parteneriatul strategic cu Rusia (BOP, iulie 2009, 51, 8 %) mai mult decât cel cu UE (26,2%) sau membrii acesteia (România – 10,8%). Supremaţia lui V. Putin (77,9%, potrivit BOP, iulie 2009) şi D. Medvedev ( 73,4%) în lista personalităţilor cu cel mai ridicat nivel de încredere în rândul moldovenilor aflaţi în RM. Or, indiferent de faptul că aceşti reprezentanţi provin din mediul politic rusesc/exogen, ei continuă să domine spectrul predilecţiei politice a moldovenilor. Acest fapt este determinat pe de o parte de ingerinţa admisă a mass-mediei ruseşti în câmpul mediatic local (televiziunea publică pro-guvernamentală \”ORT\” reprezintă o sursă importantă de informare pentru 53,7% din respondenţii BOP, iulie 2009), iar pe de altă parte, simpatiile pro-ruseşti sunt generate de politicile elaborate şi administrate de actuala clasă politică. Deşi, iniţiativele desfăşurate de guvernarea comunistă nu sunt apreciate de populaţie în linii generale, datorită conservatismului său înrădăcinat, cetăţenii tind să tolereze insuccesele comuniştilor în favoare centralizării puterii în stat şi limitarea libertăţilor fundamentale ale omului.
Cu toate acestea, existenţa sistemului construit de comunişti în ultimii 8 ani este supus unor provocări nu doar conjuncturale, dar şi sistemice. Or, influenţa pozitivă a emigranţilor moldoveni angajaţi pe piaţa europeană a muncii intervine in/direct în transformarea modului de interpretare a proceselor politice din RM, în special prin intermediul consumatorilor beneficiilor produse de aceştia (familii, rude, cercurile de cunoştinţe şi prieteni). Graţie legăturile interpersonale prezente între emigranţi şi recipienţii lor (în anumite cazuri, puternic erodate), moldovenii plecaţi exercită presiuni invizibile la prima vedere, dar categorice în ce priveşte necesitatea apropierii lor de RM, prin intermediul perspectivelor oferite de integrarea europeană. Guvernarea comunistă aflată în strânsă dependenţă de remitenţele emigranţilor moldoveni trebuie să ia în considerare aceste demersuri, chiar dacă percep acest lucru drept ameninţare la adresa statutului lor de \”formatori imperativi\” de percepţii şi respectiv dispoziţii comportamentale.
Altă latură vulnerabilă a \”maşinăriei\” comuniste se rezumă la omiterea procedurii de modelare a unor politici publice pe baza criticii emise de opinia publică. Neglijarea masei critice, blocarea şi/suprimarea ei deja a condus la fisurarea sistemului centralizat de guvernare proiectat anterior de PCRM. Deocamdată, efectele perverse ale acestui model închis de realizarea a politicilor de stat întârzie să se manifeste ca urmare a potenţialul politic redus al opoziţiei politice la nivel local, dar în special central, precum şi utilizării acesteia în calitate de \”duşman local\” al statului moldovean.
Cu toate acestea, exemplele de succes (se referă la condiţiile de lucru şi salarii) ale moldovenilor aflaţi în Europa (muncitorii şi studenţii moldoveni), autoritatea/interdependenţa lor în raport cu persoanele apropiate din RM, consolidează \”insulele\” de gândire alternativă sau critică, destul de fragile şi neomogene, faţă de calitatea actului de guvernare moldovenesc.
În prezent, anume aceste corelaţii sociale sunt vizate de partidele de opoziţie, care încearcă să le convertească în voturi politice. În pofida acestor intenţii de a reanima actul de guvernare din RM, formaţiunile liberale (anti-comuniste) au demonstrat anterior reticenţă şi capacitate dubioasă de a prelua şi coordona eficient fluxul de energii critice (evenimentele din 7 aprilie). De aceea, pentru a concura cu PCRM-ul influent de sorginte autoritar, opoziţia nu se poate mulţumi numai cu victoria la apropiatele electorale, dar are obligaţia de a răspunde necesităţilor critice ale populaţiei. Or, deschiderea rapidă a sistemului \”conservat\” produs de PCRM poate cauza un aflux de energie combativă anti-liberală, iar orice ezitări sau amânări din partea partidelor de opoziţie de a o reglementa poate duce la noi involuţii, caracterizate prin fortificarea poziţiilor comuniştilor şi aliaţilor lor. Aici, trebuie să conchidem că \”victoria într-o luptă\” nu trebuie tratată, în nici-un caz, de opoziţie ca o \”victorie generală în războiul politic\” împotriva comuniştilor.
În fine, acest scenariu poate fi tradus în viaţa cu condiţia desfăşurării unor alegeri parlamentare democratice, libere şi corecte. Din păcate, campania electorală prezentă semnalizează abateri de la aceste prescripţii, ceea ce reduce din probabilitatea validării unei variante avantoajoase pentru partidele de opoziţie.