În mărul de lângă fântână era liniște, pace.
Lumina se strecura printre frunze;
Avea culoarea merelor.
Stăteam comod între două ramuri mai groase.
Rar mă deranjau câte o albină, câte un fluture.
Citeam cărți cu rugăciuni, cu povești din viețile sfinților.
Erau plicticoase.
Preotul bătrân mă întreba din când în când, să verifice.
„Bine fiule, bine; văd că ții minte.”
Le schimbam repede.
Mie cel mai mult îmi plăcea să citesc Don Quijote.
Până seara îmi amorțeau picioarele.
Coboram dintr-o săritură și mă repezeam în grajd la Rosinanta.
Așa îi ziceam calului chior primit la Reforma Agrară de tata.
Nu era iapă, dar pentru mine nu conta;
Era slab, avea pielea roasă de râie,
De hamurile din pânză din iută legată cu sfoară.
Nu l-am încălecat niciodată; îmi era frică.
Dar îmi închipuiam că sfărâmăm împreună
Îîn fiecare noapte câte o moară.
Tu erai Dulcineea de Toboso;
Era secretul meu; nu l-am spus nimănui.
Erai prea mică.
nu,nu am invatat.
inca n-am invatat cum sa vorbim in preajma fantanei iubite
inca n-am invatat cum sa vorbim stramoseasca limba a noptilor…
limba pe care-o vorbesc intre ele fantanele , din adancurile tacerilor…
ceata groasa a sters distantele si putem vorbi din adancimi
fara de frica , fara spaime spre hotare deschise fara sfarsit…
putem vorbi lipiti corp pe corp , limba pe limba si-asa sa ne-nvatam
cum sa vorbim in preajma fantanei iubite…
(poem scris in ebraica , de poetul,publicistul,agronomul si cronicarul dramatic .EZRA ZUSMAN ,romaneste,itzhak bareket
Multumesc pentru excelentul ecou.
Multumesc si Dlui Ezra Zusman pentru incantarea pe care mi-a produs-o cu
versurile sale atat de sensibile.