Stând de vorbă cu un prieten zilele trecute, mi-a revenit din memorie dorinţa de a scrie despre meseriile din epoca ceauşistă, astăzi dispărute. Aceasta pentru că a venit vorba de o meserie cu totul necunoscută mie până deunăzi, ceea ce m-a dus, în egală măsură, şi cu gândul că s-ar putea să mai fie multe astfel de meserii despre care habar nu am şi, poate, a venit timpul inventarierii lor, cu sprijinul cititorilor.
Cunoaşteţi vreo astfel de meserie sau ocupaţie care era necesară în anii de atunci dar astăzi ni se pare ridicolă? Lăsaţi un ecou acestui articol, să alcătuim împreună o colecţie. Pentru că aceste „meserii” (folosesc o dată şi scrierea lor corectă, adică între ghilimele) se află în memoria noastră şi este păcat să se piardă. În ce mă priveşte, numai gândul la ele îmi readuce în memorie căteva versuri din „Balada” lui Nicolae Labiş:
Amintirile zac ciuruite de-atâtea erori
În spitalele mele şi nu vor să moara odată,
Le-năbuş în ritmuri, în crini, în idei şi vapori,
Şi ele-aiurează ciudat şi se zbat şi m-arată.
Aceia dintre noi care îşi mai amintesc, care am trăit acele vremuri, care am venit măcar tangenţial în contact cu aceste meserii, suntem un cimitir viu al lor şi avem datoria să le clădim câte un monument funerar, îngropându-le definitiv dar lăsând un semn spre aducere aminte…
Dar iată câteva dintre ele:
Comutatoristul – era persoana de răspundere care lucra la o întreprindere de distribuire a energiei electrice, având ca sarcină să întrerupă alimentarea cu energie electrică, prin rotaţie, în diferite zone, cartiere.
Aplaudacul – având nobila misiune de a da tonul la aplauze şi ovaţii, nu doar cănd vorbea însuşi Tovarăşul, dar şi pe plan local, în şedinţe de partid, adunări ale oamenilor muncii, în care era citat Tovarăşul – sau Tovarăşa.
Coordonatorul de aplaudaci – era regizorul care punea în operă părţi din, sau întregi evenimente omagiale, care implicau alinierea participanţilor, manipularea de plăcuţe colorate, figuri şi texte alcătuite din corpuri umane.
Inspectorul de sarcină – medic în acte, verifica periodic, prin diferite metode faţă de care Inchiziţia Evului Mediu ar păli de ruşine, dacă tovarăşele de viaţă ale oamenilor muncii nu sunt cumva gravide, caz în care erau încondeiate şi înscrise în catastiful de naşteri planificate.
Codarul (Procurorul) – de regulă pensionar, era persoana care, având posibilitatea de a se trezi de dimineaţă şi nici o altă obligaţie, putea lua loc la cozi pentru produsele care se găseau pe sponci, putând face un profit din această activitate.
În fine, bomboana pe coliva acestui articol, Cântăritoarea de Pionieri – meseria pe care mi-a relevat-o prietenul meu ca fiind practicată în acei ani de către o persoană pe care o cunoştea personal. Rolul acesteia era acela de a cântâri pionierii care ofereau flori Tovarăşului şi care, în afară de calitatea de a fi copii de securişti, cu note bune şi spălaţi pe dinţi, trebuiau să aibă o greutate maximă perfect controlată.
Aştept contribuţiile dv.!
Pictorul de intreprindere: Era un muncitor cu ceva talent la desen şi pictură, care era angajat în intreprinderea socialistă de stat, de obicei ca oţelar, laminator, electrician etc., deoarece în schema de personal nu existau posturi de pictor. Avea ca obligaţie de serviciu să scrie panouri cu lozinci comuniste. În paralel picta tablouri pentru protocol. Tablourile erau dăruite oaspeţilor care vizitau intreprinderea, directorilor din intreprinderile furnizoare, dar cele mai multe ajungeau prin birourile şi apartamentele directorilor şi şefilor din intreprinderea respectivă sau pe la miniştri de resort. De 1 Mai şi 23 August, pictorii de intreprindere făceau care alegorice şi pancarte pentru defilări;
Responsabilul cu brigăzile: Angajat tot pe un post de muncitor, cu categorie superioară, care se ocupa de brigăzile artistice. Brigăzile artistice prezentau montaje stupide cu poezii patriotice, cu tema: Ceauşescu, Partidul, Ţara. Şi membri brigăzilor artistice erau „scoşi din producţie”, mai multe luni pe an, când trebuiau să facă repetiţii pentru spectacole;
Securistul de intreprindere: Unii erau anagajaţi chiar la Securitate, dar aveau biroul în intreprinderea socialistă de stat, alţii erau şi ei angajaţi pe posturi de maiştri sau şefi de echipă. Oficial, se ocupau de securitatea intreprinderii, ceea ce ar fi însemnat să descopere şi să anihlieze acte de sabotaj ori acţiuni de stopare a furturilor de tehnologie. Cum aşa ceva nu se prea întâmpla, în realitate se ocupau de furturile din intreprindere. Furturile oricum nu erau stopate deoarece complicitatea dintre secretarii de partid, şefi, ingineri şi maiştri era atât de strânsă, încât aceştia furau cu acte, iar securiştii nu se băgau în acţiunile autorizate de către secretarii de partid. Astfel materialele erau scoase cu camioanele pe poarta intreprinderii. Odată cu acestea plecau şi muncitorii, care lucrau acasă la respectivii şefi.Alteori lucrau la activul de partid de la consiliul popular, de la comună, oraş sau de la judeţ. În acelaşi timp, furturile mărunte erau generalizate, încât tot muncitorul pleca acasă cu ceva şururburi, sârme, garnituri, cuţite, topoare, orgi de lumini, maşini de tăiat tăiţei etc, adică „fuşeraie”, în geantă. „Fuşeraiele” erau obiecte fabricate de muncitori pentru uzul personal sau al prietenilor şi toată lumea se ocupa cu aşa ceva. Dacă nu făceai „fuşeraie” nu erai meseriaş. („fuşeraie” se numeau în Banat şi Ardeal, în Regat, nu ştiu cum li se spunea). Astfel că securistul de intreprindere nu avea mai nimic de făcut. Spre sfârşitul carierei se îngrăşa. Acum are o pensie relativ mare;
Excelente completari, Matei!
Cum se numeau meseriile „fantoma” pentru sportivii de mare performanta din Romania? Toti erau „Sportivi Amatori” si aveau servicii legale in diferite intreprinderi de unde luau un salar dar nu erau niciodata prezenti!
O meserie interesanta era si cea de „Lector„. La cativa ani dupa terminarea facultatii, m-am intalnit cu un fost coleg si l-am intrebat de repartitie. Mi-a raspunz ca este „lector” la directia presei. Eu fiind naiv, am crezut ca este la fel cu lectorul de la facultate. L-am felicitat si l-am intreba ca ce preda? Mi-a raspuns ca el este un „lector’ care nu preda, el „face lectura” si cenzureaza.
Aplaudaci si coordonatori de aplaudaci exista si azi, la mitingurile diverselor formatiuni politice si la meciuri.
Voiam sa dau exemplul Propagandistului, dar mi-am dat seama ca si el s-a transferat in „democratie”.
Ar mai fi Antenistul care confectiona antene de televiziune asambland cele mai ciudate componente – de la sarme si tije, pana la ligheane – pe care apoi le instala in locurile unde se putea receptiona semnalul posturilor TV din tarile vecine, pe care le urmaream cu nesat, mai ales, in timpul campionatelor mondiale de fotbal.
Functionarul de la ghiseu
Incasa bani, primea cereri, insotite de ,,documentele insotitoare”. Elibera acte. Ce mai facea? Dadea si informatii.
Lustragiul
Mai exista pe unele meridiane.
Vanzatorul de bilete din autobuz.
Liftierul
De magazin sau de intreprindere.
Notarul
Legaliza copii.
Eternul student, un securist care era mutat de la o facultate la alta, până pe la 35-40 de ani. Era greu să nu depistezi un astfel de student, care nu avea nici un fel de abilitate de specialitate, mai ales că nici un coleg de facultate nu îl văzuse la examenul de admitere. El era, de obicei, mai în vârstă decât colegii lui, care-l tolerau şi-i plângeau de milă, pentru că-l vedeau doar cum se chinuie să facă faţă. Probabil că el trebuia să întocmească rapoarte despre colegi.Nici unul nu termina facultatea, ci se retrăgea după 2-3 ani.
Vopsitorii de plante. Înaintea vizitelor de lucru ale „tovarăşului”, dacă se întâmpla să fie secetă, sau zona era poluată (cu praf de ciment sau negru de fum) veneau câţiva băieţi cu bidoane de vopsea verde şi pulverizau cu vermorelul vopseaua peste frunzişul necorespunzător, care devenea astfel proaspăt.
Îmi vin în minte o mulţime de alte meserii de acelaşi fel
– udătorii de porumb cu cana, pe timp de secetă,
– oamenii-plăcuţă de pe stadioane de la spectacolele aniversare,
– meşterii care fabricau aparate de încălzit dintr-un bloc de b.c.a. şi o rezistenţă electrică
– fochiştii-hotelieri care-ţi închiriau un loc de dormit pe o planşetă, în centrala termică, printre cazane, pentru numai 50 de lei pe noapte, în zilele de târg de la Oraviţa, unde veneau sârbii cu marfă turcească.
În 1990 am primit vizita unui văr plecat din copilărie în străinătate. Auzindu-mă povestind că pe vremea „tovarăşului”, neavând la televizor un program mai lung de 2 ore, am avut noroc că-i puteam prinde pe bulgari, m-a întrebat puţin jenat: Dar de ce trebuia să-i prindeţi pe bulgari?
Centralista de telefonie si cea de cabina telefonica.
PS. Fuseraie am facut si eu, cum nu? O sa ajung in iad. Si am iesit pe poarta fabricii cu pungute de plastic, suruburi, resistente electrice. Primul echipament audio al trupei rock Holograf a fost facut din fuseraie. Instrumentele muzicale importate privat cu dolari schimbati ,,ilegal” la studenti straini.
Desenator tehnic
Dactilografa
Bocitoare (la inmormantari) – n-am prins
Telegrafist la posta
Laptareasa. A exista pana prin anii ’80 cand s-au terminat… vacile. Cara doua donite pline livrand laptele la usa apartamentului.
In comunism au fost meserii ticaloase dar si multe care starnesc nostalgia, practicate de oameni cumsecade pentru o plata de nimic.