Copiii-si ‘deseneaza’ cu usurinta rani pe genunchi, explorand cu zambetul pe fata, noua lume, printre ‘uriasi’.
In acelasi timp, adultii-si ‘deseneaza’ cu usurinta, rani pe suflete, explorand o alta lume, printre ‘adultii copii’.
De 1 iunie, i-am urat ‘la multi ani’ copilului din mine. Si l-am rugat sa nu creasca niciodata chiar de tot. Indiferent de numarul de riduri ce-mi vor ‘desena’ in timp, tot mai mult, chipul.
Copiii fug de doctori in halate albe, caci le ating ranile ce dor.
Adultii fug si ei de doctorii … de suflete. Caci le ‘ating’ ranile, ce dor.
Orice rana doare cand se vindeca, cand o tratezi si o pansezi.
Uneori rana doare cand poate nici n-o atingi. Ci doar o privesti.
Insa ranile din suflet nu se vad. Mai mult se simt. Si sunt astfel mai greu de vindecat, si mai usor de negat…. Caci nu sunt ‘la vedere’…Si instinctiv NU permitem nimanui sa se apropie de ele.
Ce nu se vede, nu exista. Insa exista!
Suntem adulti puternici, dar plini de cicatrici.
Sau copii mari, cu rani nevindecate…
Dar suntem toti extrem de vii, frumosi, siguri pe noi. Si avem zambete pe fata.
Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza
Copii mici, copii mari
de Simona-Adriana Balaita (6-11-2011)1 ecou
Un moment de gandire pentru toti cei care lucreaza cu suflete:parinti, educatori, profesori, medici, functionari, manageri, coducatori. Oare cati dintre ei se concentreaza pe cei din jur si nu pun mai presus interesul personal (material sau moral) chiar daca satisfacerea lui inseamna sa provoci rani pe suflete? Oare cum ar arata o zi din viata Terrei daca nimeni nu ar provoca nicio rana pe sufletul altcuiva?