la tine frumoasă ţărână
prea greu îmi e să vin
prietenii trag de mantiile mele de poet
merg la spital să-mi facă operaţii şi injecţii
de parcă ar putea salva lumea
în barul în care stau oamenii se uită la cărţile mele
cu teamă
vreo doi-trei mi-au adus de băut
la tine, frumoasa mea condamnare la moarte
îmi e imposibil să vin
prietenii trag deja de cămaşa aceea albă
pe care tu mi-ai dăruit-o într-un moment de extaz
la tine fecundă mireasă
nu mă pot întoarce din şanţul mileniului
care iată, mă expulzează
şi ochii altora vor urmări lasciva
unduire a şoldurilor tale acoperite de blugi
a venit vremea şi plec – frumoasa mea desfrânata mea
nu te voi aştepta ca alţi risipitori pe lumea cealaltă
cum de eu şi tu vom muri
şi niciodată nu ne vom mai vedea?
sună cele două telefoane şi iar mă trezesc năuc
între păsări
iată cum voi muri
o pasăre mă va răstigni
atunci desigur femeia nu va mai avea sens
nici tu nu vei mai fi
iar eu pasărea pe sub pământ voi zbura
/
Ștefan Doru Dăncuș
…e interesant nenicule , e aproape foarte interesant…uite , am citit pan’acum de doua ori si nu pot sa-ti promit ca e ultima data , in pofida miresmelor morbide …sau poate tocmai din pricina lor… sa vedem ! TREBUIE NEAPARAT SA FIM SANATOSI , la punga grosi , ca sa mergem la mosi , si daca se poate , sa mancam niscaiva gogosi . cu bine itzhak bareket.