Voturile comune ale PCRM şi PDM au condus la avansarea comunistului Artur Reşetnicov de la fotoliul ordinar de deputat la cel de vicepreşedinte al legislativului. O mişcare neaşteptată, dar care inspiră anumite speranţe în legătură cu conturarea unei eventuale “reconcilieri politice” temporare pentru ieşirea din impasul politic cauzat de ecuaţia necompletată a puterii.
Este cu adevărat o situaţie inedită pentru relaţia partidelor de la guvernare cu opoziţia până acum respinsă şi neglijată la partajarea funcţiilor în structurile de stat. Ipostaza creată evidenţiază un nivel înalt de dispersare care persistă în acţiunile componentelor Alianţei în raport cu PCRM. Atât PLDM cât şi PDM tind să individualizeze dialogul cu comuniştii, pentru a-i convinge să voteze un candidat la funcţie de preşedinte.
Acţiunea liberal-democraţilor pentru demiterea şefului SIS a fost susţinută fără ezitare de câtre PCRM, ca după aceasta democraţii să voteze alături de comunişti pentru candidatura lui Reşetnicov. Aceste apropieri arată o poziţionare avantajoasă a opoziţiei, fără de care deocamdată nu este posibilă încheierea procesului de alegere a preşedintelui.
Dar totuşi relaţionarea cu PCRM s-a demonstrat a fi utilă pentru PLDM care a încercat să recalibreze forţele în interiorul AIE 2. Optarea democraţilor pentru Reşetnicov devoalează însă alt lucru. Or, viitoarele alegeri anticipate (în 2012) se pot solda cu eşec pentru PDM, care riscă să scadă sub nivelul rezultatelor din noiembrie 2010. De aceea, aceştia vor să-şi salveze poziţia, dar şi să depăşească status-quo-ul curent prin nominalizarea unui preşedinte acceptabil inclusiv pentru comunişti.
Scurgerile de informaţie în presă despre eventuala “trădare” în cadrul PCRM, rezultată cu identificarea unor voturi din partea viitorul “ex-comunişti” pentru alegerea preşedintelui ţării, contrastează cu faptul că democraţii l-au agreat pe Reşetnicov. Cu siguranţa, prin intermediul surselor mass-media asupra PCRM se exercită presiune, îmbinată cu gesturi aparent conciliante după exemplul celui cu Reşetnicov.
Totuşi, trezeşte interes faptul de ce comunştii l-au înaintat pe Reşetnicov, considerat o figură compromisă şi lipsită de autoritatea necesară pentru a impune vocea comuniştilor la nivelul prezidiului legislativ. Probabil, răspunsul se ascunde în experienţa neplăcută trăită de Artur Reşetnicov, care a devenit victima unor neînţelegeri interlope, suferind o umilinţă pe care multe personaje din cadrul PCRM nu le-o pot ierta celor din AIE2. Prin urmare, propunerea candidaturii “victimei” Reşetnicov poate simboliza o tentivă de a reanima imaginea lui, reabilitându-l în faţă opiniei publice, inclusiv cu scopul de a-l restabili în ochii denigratorilor care i-au ştirbit demnitatea
În final, trebuie să constatăm că după culise continuă negocierea unor tranzacţii, care va dura până pe 18 noiembrie, iar rezultatele lor se vor materializa în diverse acte de “promovare” a PCRM de către partidele din Alianţă, care şi mai mult se vor îndepărta de la angajamentele consfiţite în documentul “mort din faşă” privind constituirea şi funcţionarea AIE2.