Pe data de 26 iulie la judecătoria Rîșcani din Chișinău are loc prima înfățișare pe fond a acțiunii intentate de organizația Gender Doc M, care reprezintă drepturile homosexualilor din Republica Moldova, împotriva lui Vitalie Marian, acuzat de instigare la ură împotriva homosexualilor.
Pe blogul său, Vitalie Marian, care este un fundamentalist creștin, anunța astfel în luna mai motivarea acțiunii împotriva sa:
Şi asta pentru că pe blogul meu am scris că homosexualitatea este păcat înaintea lui Dumnezeu şi că pentru o dezvoltare sănătoasă a societăţii noastre este inadmisibil să permitem organizaţiilor homosexuale promovarea în public a modului lor de viaţă sexual (mai ales în grădiniţe şi şcoli). De-asemenea, comunitatea LGBT este nemulţumită că am creat pe blog o listă a funcţionarilor publici (cărora, apropo, le-am acordat votul meu de încredere), care promovează prin acţiunile sale interesele minorităţilor sexuale. Homosexualii îmi cer să radiez lista şi orice informaţie care se referă la ei, să-mi cer scuze public de la ei, să recunosc oficial că homosexualitatea nu este boală şi să le plătesc un prejudiciu moral în mărime de circa 16 mii lei.
Acțiunea este prima de acest fel într-o țară ca Republica Moldova, unde atitudinea față de homosexuali, puternic influențată de Biserica Ortodoxă și reminiscențele sovietice din educație, este una de intoleranță și agresivitate.
De pildă, de mai mulți ani încoace, homosexualii nu reușesc să organizeze o demonstrație în sprijinul libertății lor de exprimare, atât datorită refuzului primărie Chișinău de a le acorda autorizație, cât și a violențelor homofobe împotriva lor.
Am mai scris în revista ACUM articole despre homofobia din Republica Moldova: Homofobia – primitivism, ură deșănțată și ipocrizie religioasă, http://www.acum.tv/articol/33919/, “Poponarilor!” – homosexual la Chişinău, http://www.acum.tv/articol/7914/, dar de data aceasta suntem în fața unui moment extrem de important : sunt pregătite autoritățile să ia măsuri împotriva celor care incită la ură homofobă?
Momentul este extrem de important și deoarece guvernul a tergiversat timp de mai multe luni trimiterea în Parlament a proiectului de lege privind discriminarea și din multe părți se fac presiuni ca acest text să nu includă interzicerea discriminării pe criterii de orientare sexuală.
Politicienii se tem de opinia publică, extrem de ostilă homosexualității, iar demagogii au găsit un cal de bătaie, într-o societate unde traficul de persoane în scopuri sexuale sau violența conjugală (toate implicând relații heterosexuale) sunt adevărate flageluri
Republica Moldova este membră a Consiliului Europei și ca atare a incorporat în legislația sa Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința discriminării, inclusiv a celei pe criterii de orientare sexuală. Dar acest lucru pare secundar în ochii multora pentru care Europa nu este decât o sursă de vicii, pe lângă banii trimiși de sutele de mii de moldoveni care lucrează acolo și fără de care țara nu ar putea supraviețui financiar.
Cât despre Vitalie Marian, el nu pare peste măsură de tulburat și-și continuă activitatea homofobă pe blogul său, unde, de pildă, l-a numit pe președintele Statelor Unite, Barack Obama, “o rușine națională”, pentru faptul că a inițiat renunțarea la interdicția pentru homosexuali declarați de a servi în forțele armate.
El știe că în caz de victorie va fi considerat un fel de erou de către puternicul lobby anti-gay din Republica Moldova, iar în caz de înfrângere va deveni un martir al acestei cauze anacronice.
O judecată – două, trei… ca la carte, raționale, birocratice, fără spectacol și emoții inutile, ar arăta oamenilor că nu e bine – și că statul condamnă – între altele orice comportamente care încalcă drepturile celorlalți. Rutina procedurilor judiciare ar putea să-i scutească pe făptași de martiraj, de sete de răzbunare sau de sentimente eroice.
Marian doar şi-a expus opinia şi opinia trebuie respectată. Mie tot nu îmi place că homosexualii se promovează în ţara noastră. Ei tot mă discriminează, şi îmi aduc prejudiciu conştiinţei mele. Nu priviţi doar dintr-un unghi.
Domnule vasilevaganov, intr-o democratie incitarea la ura constituie un delict penal. Pentru ca de la incitare la ura la agresiune nu e decat un pas, dupa cum s-a vazut nu doar in Norvegia, dar si in Moldova, unde pitecantropi homofobi au agresat homosexuali care doreau sa demonstreze pasnic. Mitropolitul Vladimir capul Mitropoliei Chisinaului si intregii Moldove vorbea despre influentele negative ale UE. Pai daca e asa, de ce mai aveti nevoie de integrare europeana? Si violurile, traficul de persoane in scopuri sexuale nu va aduc prejudiciu constiintei? Sau sunteti prea las ca sa deschideti gura sa combateti crima organizata si va legati de homosexuali care in general sunt extrem de respectuosi la adresa legii?
Unde ai văzut incitare la ură? În exprimarea opiniei? Înseamnă că nici nu am dreptul să mă expun. Ce fel de democraţie e asta? Da, aceste sunt influenţe negative, şi cu adevărat mai bine să nu ajungem în UE dacă avem de plătit preţul de ai legaliza pe homosexuali. Homosexualii sunt „extrem” de respectuoşi la adresa legii? băi, chiar aud o poveste. De ce ei nu respectă legea conştiinţei, ceea ce reprezintă legea fundamentală a drepturilor omului?
Vitalie Marian este vinovat nu numai pentru incitare la ura. El a facut liste concrete nu numai cu oamenii perceputi de el pe drept sau pe nedrept ca homosexuali, ci si cu persoanele publice care sustin drepturile omului indiferent de orientarea sexuala, incitand la actiuni contra lor.
Deci nu e vorba nicidecum numai de o incitare la ura, ci de incitare la actiuni fizice contra unor persoane bine definite.
Şi ce vroiau să „demonstreze” homosexualii „paşnici” ? Mai au oare şi alte scopuri, decît cele de a se autoreclama şi a ademeni tineri ? Homosexualii sănt mîrşevenia şi ruşinea omenirii ! se găsesc ei bine unul pe altul şi fără demonstraţie şi legalizare. Dacă sînt „extrem de respectuoşi” să stee bine unde sînt şi să respecte legea, care le indică locul .
Pentru homofobii de origine agro-pastorală, prima generație încalțată: Republica Moldova este un stat LAIC, nu religios, în care legea supremă este Constituția și nu Biblia. Potrivit legii în Republica Moldova relațiile sexuale liber consimțite între adulți de același sex SUNT LEGALE.
Ei au aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni, inclusiv dreptul de a demonstra pașnic.
Pentru un exemplu de ură la care se ajunge datorită incitărilor homofobe, recomand acest reportaj: http://soundcloud.com/kuksha/protest-trm.
Și dacă nu vă convin normele europene, renunțați nu doar la ideea de integrare europeană, ci și la banii care vin de la cei care lucrează în UE și fără de care această semi-colonie rusească nu ar putea supraviețui. De asemenea, renunțați la cetățenia română sau la cererile de cetățenie română pe care le doriți doar ca să puteți călători și lucra în Occidentul pe care îl urâți.
Faceți cerere de aderare la Federația Rusă, unde homosexualii sunt tratați așa cum vă place vouă.
Milablaj si Vasile Vaganov sunt tipic genul de oameni pe care trebuie sa-i invatam, toleranta. Din pacate, sunt multi ca ei and we have our work cut out for us.
“Homosexualii sănt mîrşevenia şi ruşinea omenirii” spune Milablaj. Nu Dl. Milablaj, dumneavoastra sunteti marsavul si rusinea pentru heterosexuali
Pentru Clej#, Ce aberaţie zici că „Potrivit legii în Republica Moldova relațiile sexuale liber consimțite între adulți de același sex SUNT LEGALE.?”
MINCIUNI!!!! Articolul 48 din constituţia RM spune clar:
(2) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie, pe egalitatea lor în drepturi şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.
Aici linkul pentru confirmare: http://www.prm.md/const.php?page=8220&lang=rom#8220
Nu duceţi oameni în eroare!!!
Văd că sunteţi reprezentantul homosexualilor.(Gender Doc, Credo etc). E clar cu site-ul acesta şi scopul creării.
Domnule cu origine agro-pastorală din prima generație încălțată, dumneavoastră confundați noțiunea de familie cu cea de relații sexuale.
Vă recomand să citiți decizia Curții Europene a Drepturilor Omului, Modinos contra Cipru, http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=11&portal=hbkm&action=html&highlight=cyprus&sessionid=74065883&skin=hudoc-en, (dacă nu înțelegeți vă traduc eu) și luând în considerare statutul de membru al Consiliului Europei al Republicii Moldova, ce concluzie trageți?
Eu nu sunt reprezentantul homosexualilor, eu doar detest dicriminarea și prostia fudulă, iar dumneavoastră le reprezentați pe amândouă.
Eu mă conduc după constituţia RM. Acelelalte decizii nu mă interesează pentru că nu fac parte din legislaţia republicii moldova.
Încă ceva, d-voastră ori sunteţi needucat, ori nu aveţi minte, atunci cînd mă numiţi. D-voastră nici nu mă cunoaşteţi, dar vă permiteţi aşa ceva. Dacă mi-aţi fi spuso dacă eram face to face, era să fie cu d-voastră. Mulţi se fac deştepţi şi îndrăzneţi în cuvinte pe fotoliul din casă, dar haideţi să ne întîlnim să vorbim. Şi atunci o să vedem.
Domnule pitecantrop homofob de origine agro-pastorala vasilevaganov, eu va repet, desi cred ca nu aveti nivelul minim necesar de inteligenta si educatie pentru a intelege: noutiunile de familie si relatii sexuale sunt total diferite.
In locul dumneavoastra as fi foarte interesat de deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului, doarece in calitate de contribuabil platit si dumneavoastra o parte din sutele de mii de euro la care este condamnata Republica Moldova pentru incalcarea drepturilor omului, pe care s-a angajat sa le respecte atunci cand a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Va recomand sa va ocupati de violuri, violenta conjugala si trafic de persoane in scopuri sexuale, un adevarat flagel in caricatura de tara, semicolonie ruseasca in care traiti si lasati-i in pace pe homosexuali, care sunt foarte respectuosi la adresa legii.
Invatati de la Europa in care sunteti disperati sa intrati sau daca nu orientati-va spre est, catre Rusia.
Decizia Modinos contra Cipru din 1993 statueaza faptul ca relatiile sexuale nu pot fi incriminate si pune bazele nedicriminarii pe criterii de orientare sexuala.
Cu alte cuvinte, domnule pitecantrop homofob de origine agro-pastorala, Republica Moldova este OBLIGATA sa respecte aceasta decizie si sa inceteze sa-i discrimineze pe homosexuali.
Tu eşti un IMBECIL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Dacă te-aş vedea acum face to face,, ai primio bine, nu contează la ce vîrstă eşti. Pentru aşa cuvinte pentru care mă numeşti.
Un tîmpit şi un fricos aşa vorbeşte, fără a aduce argumente. Adică, RM este Obligată să respecte pe Homosexuali? pe ce bază? 90procente a populaţiei RM este împotriva acestei legi. Chiar şi mai mult din 90 procente. Şi d-voastră spuneţi că suntem obligaţi? Poporul este autoritatea supremă, care are votul final. Dar nu o guvernare care se corupe pentru nişte euro!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Sunteţi un prăpădit, nemernic şi ipocrit că susţineţi astfel de lege. Nu vreţi să vedeţi ce se va întîmpla după aprobarea legii. Voi o să o păţiţi toţi care susţineţi această lege.
Dacă această lege va fi aprobată, credeţi că noi oamenii normali vom tăcea….noi şi mai tare ne vom revolta….şi atunci promit homocii o să o păţească foarte tare. Eu personal am să le dau la moacă dacă o săi văd prin oraş mărşăluind.
Oameni fără morală. Proşti. Singur eşti homofob.
Eşti un indiferent.
Eu APĂR Patria mea, Republica MOldova, de aşa vînzători ca d-voastră şi ceilalţi. Homosexualii au foarte mulţi bani,, şi vă bagă bacşişi în buznar….şi îi luaţi….vai de voi. Pentru nişte bani,,,,v-aţi vîndut valorile.
Domnule Petru Clej, am ajuns pe pagina asta în speranța unui articol demn, însă am rămas profund dezamăgit. Greșiți amarnic însăși prin modul Dumneavoastă de raționament, iar articolul e mai degrabă o opinie puternic subiectivă decât una obiectivă, darămite un articol obiectiv. Iar modul în care răspundeți la orice contra-argument cu „Domnule pitecantrop homofob de origine agro-pastorala” îmi aduce aminte de un copil de 6 ani care nu iși poate susține cauza și repetă aceeași injurie ca un papagal. Faptul că cineva are altă opinie decât dumneavoastră nu inseamnă ca e înapoiat. În privința procesului pe care s-a axat întreg articolul de mai sus, îl consider unul anormal și periculos. Domnul Marian Vitalie are tot dreptul la opinia personală, drept garantat de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, Articolul 10. Citez „Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie”. Domnul Vitalie și-a exprimat opinia pe bloggul sau. Mai mult decat atât, opinia Domnului Vitalie coincide cu opinia marii majorități a populației Moldovei: homosexualitatea publică nu trebuie tolerată pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, o decizie favorabilă domnului Marian ar avea argumente juridice solide și ar coincide cu normele morale ale marii majorității.
PS. Nu distorsionați adevărul în privința cazului Modinos vs Cipru. Acest caz a pus bazele scoaterii din ilegalitate a homosexualismului, nicidecum nu a reglementat acceptarea sa de catre societate – acceptare care este apreciata de fiecare cetatean conform criteriilor morale proprii.
Domnule laș anonim „Victor”, de la început arătați că nu prea cunoașteți limba română, o opinie nu poate fi obiectivă ci în mod necesar subiectivă. După aceea, demonstrați că nu înțelegeți democrația. Un drept, în cazul de față libertatea de exprimare, nu se exercită în izolare ci în conjuncție cu alte drepturi. Dacă cineva prin exprimarea unei opinii aduce prejudicii altor persoane, prin calomnie sau în cazul lui Vitalie Marian incitare la ură, atunci dreptul respectiv se transformă în abuz.
Publicarea unei „liste negre” este în mod clar o incitare la ură, pentru că într-o societate plină de pitecantropi homofobi de origine agro-pastorală (exprimare eufemistică, dacă înțelegeți ce este asta) ea poate duce nu numai la demonizarea unor persoane pentru orientarea lor sexuală ci și la periclitarea integrității lor fizice.
Sper din tot sufletul ca habotnicul homofob Vitalie Marian să fie găsit vinovat, deși nu-mi fac mari iluzii cu privire la justiția din Moldova. Dar, în final, sper ca un caz din acesta să ajungă la CEDO unde această semicolonie rusească plină de pitecantropi homofobi de origine agro-pastorală să primească o lecție usturătoare. Repet – această țară nu are vocație europană, dacă Vitalie Marian (un ignorant obraznic și plin de ură) reprezintă opinia majorității. Iar acest comentariu, scris într-o română agramată și care denotă ignoranță, e pe aceeași linie. Pretinde că aduce argumente, dar nu aduce niciunul ci demonstrează doar homofobie, adică prostie și ură.
PS Cum credeți că ar fi primite în public astfel de comentarii pe coasta de vest a Statelor Unite de unde aparent scrieți? N-ați învățat nimic acolo sau ați rămas un pitecantrop homofob de origine agro-pastorală, prima geneație încălțată?
Un lucru bun e că m-ați făcut să zâmbesc. Sintagma “opinie obiectivă” într-adevăr e cam paradoxală, să nu zic oximoronică – opinia e clar subiectivă prin definiție.
Să revenim însă la subiect. Vă repet încă odată – nu există nici-o incitare la ură în opinia scrisă a domnului Marian. În plus, incitarea la ură se pedepsește conform Articolului 346 din Codul Penal NUMAI atunci când are la bază principii naţionale, rasiale sau religioase. Vitalie nu contestă naționalitatea, religia sau rasa homosexualilor, instigând astfel la ură împotriva lor. Iar în legatura cu lista care o mentionați, aiuriti complet. Domnul Marian a publicat lista unor persoanelor publice, care primesc salariu din contribuțiile mele sociale, ca cetățean al Moldovei și nu le-a dat nici-o caracteristică denigratoare. Le-a postat doar comentariile lor proprii. Iar de la o simplă lista pe un blog până la periclitarea integrității fizice a persoanelor menționate sunt simple speculații gros umflate, fără nici-un temei juridic. E ca și cum ați spune ca Câte argumente ale nevinovăției mai vreți? V-am argumentat din Codul Penal, din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, v-am specificat esența cazului Modinos vs Cipru. Chiar asa e de greu să acceptați faptul că domnul Marian nu a greșit, din punct de vedere juridic, cu nimic?
PS. Sunt departe de țară și comentez anonim & mi-am mascat IP-ul real fiindcă nu am încredere în site-ul dumneavoastră și nici în persoana dumneavoastră pentru a-mi afișa IP-ul sau numele real. La asta duce „democrația” europeană și americană. Te temi să îți spui opinia pentru a nu fi acționat în judecată de un milion de proști care se consideră, chipurile, „lezați” de afirmațiile tale. Vreau măcar când vin acasă să mă pot bucura de libertatea de gândire și exprimare, libertate care îi este refuzata domnului Vitalie Marian.
Lasul anonim pitecantrop homofob de origine agro-pastorala „Victor” isi dezvaluie cu fiecare comentariu mentalitatea primitiva, imbibata de ura. Cu alte cuvinte, ai dreptul sa inciti la ura impotriva homosexualilor, pentru ca legislatia Republicii Moldova nu o interzice. Dar aceeasi legislatie incorporeaza si legislatia europeana din domeniul drepturilor omului care interrzice discriminarea de orice fel.
Acest individ complexat care a trecut intr-o generatie de la oier sau vacar sau cioban cu opinci in picioare la costum si pantofi cu scart n-a reusit sa faca saltul de mentalitate, chiar daca traieste si lucreaza in Occident. El profita de bunastare dar musca mana care il hraneste. Ar trebui sa se intoarca in nenorocita de semi-colonie ruseasca unde oamenii recurg la vanzarea rinichilor sau a copiilor in prostitutie ca sa supravietuiasca.
Oameni buni, nu va convine in Europa, nu va tine nimeni cu forta. Reveniti cu sutele de mii in paradisul vostru pravoslavnic, iesiti din Consiliul Europei si faceti cerere de aderare la Federatia Rusa. Renuntati la cetatenia romana cei care o aveti sau renuntati la cerere cei care ati facut-o. In felul asta va puneti banii unde va e gura. Si mai ales intoarceti-va la plug si la manatul mioarelor ca e lipsa de astfel de brate de munca.
Ce făptură jalnică ești, domnule Clej. Mă faci să zâmbesc a doua oară. Sunt angajat în Moldova, nu în Uniunea Europeana. Sunt delegat în interes de serviciu în diferite țări, însă de fiecare dată mă întorc cu plăcere acasă, în locul care înca nu s-a dezvoltat îndeajuns pentru a fi suspus perversiunilor civilizației actuale, civilizație care e mai degrabă o contra-civilizație. Nu asocia condamnarea principilor negative din Europa cu adularea Federației Ruse, fiindca oameni mai perfizi și dobitoci ca rușii n-am întâlnit nici într-o altă țară. Cetățenia română îmi permite să imi re-afirm principiile (a se vedea campania publica pentru renuntarea la afisele pro-homosexualitate din Romania la inceputul lunii aprilie 2011).Iar lipsa bratelor de munca in oierit si agricultura ar fi putut fi rezolvată investind corect cele peste 30 milioane de lei cheltuite de Gender Doc M pentru promovarea homosexualilor. Și, ca la urmă, de ce să nu sufleci și tu mânecele de jurnalist și să pui umărul la plug (sau poate capul la jug), măcar ceva folos o fi. Aaaa, era să uit: ia-ți prietenii(prietenele) homosexuali(homosexuale) în ajutor. Ăștia fiind civilizați și pro-europeni, oameni de aur, într-ub cuvânt, o să-ți arate metode noi și inovative de a ara 🙂
Oierul sau plugarul, deși și-a pus costum și pantofi cu scârț și merge în delegație în occident, tot cu mentalitate de oier sau plugar habotnic și homofob rămâne, așa cum a învățat de la biserica pravoslavnică. Pentru el, nediscriminarea care este promovată de Uniunea Europeană este „perversiune”. Oierul/plugarul/văcarul nu pricepe, din cauza îngustimii de minte, că homosexualitatea este o orientare sexuală ca și heterosexualitatea, iar discriminarea persoanelor pe criterii de orientare sexuală este ilegală în Uniunea Europeană, acolo unde chipurile ar vrea (ce iluzii își fac!) să ajungă oierii/văcarii/plugarii homofobi, încălțați cu pantofi cu scârț și echipați cu telefon mobil produs în decadentul occident, pe care ei îl înjură, dar pe care-l învidiază și care le crează niște complexe cumplite de inferioritate.
E drept că Moldova n-a ajuns să fie supusă „perversiunilor civilizației actuale” din Occident, ea este tributară „civilizației” pravoslavnice, în care disimularea, minciuna, ipocrizia, violul, violența conjugală sau traficul de persoane, abandonul familial și crima organizată sunt la ordinea zilei.
Eu unul în calitate de contribuabil din Uniunea Europeană, sunt absolut de acord ca banii plătiți și de mine să fie cheltuiți în scopul educării acestor oieri/văcari/plugari pentru că Moldova este originea acestor fenomene de crimă organizată bazate pe heterosexualitate – viol, violență conjugală, trafic de femei în scop sexual – care nu par să deranjeze pe acești pitecantropi homofobi, pentru care niște oameni extrem de respectuoși față de lege și în general mai educați decât media populației constituie un pericol.
Aici se vede gradul extraordinar de înapoiere al acestei societăți care subzistă doar din mila Occidentului.
PS domnule pitecantrop homofob las anonim, cati homosexuali ati cunoscut personal in viata dumneavoastra?
Am postat comentariul semnat „vasilevaganov” ca să se vadă cine sunt homofobii în Republica Moldova. Acest comentariu e cea mai bună dovadă că Vitalie Marian incită la ură. Citiți rândurile acestui „vasilevaganov”, un Breivik moldovean, care amenință explicit cu violența. Dacă ar fi curajos, așa cum se laudă, și-ar dezvălui adevărata identitate, pentru că e un potențial infractor periculos.
Asta e „iubire creștină”, domnule „vasilevaganov”?
Oricum ar fi, am atras atenția avocatei organizație GENDER-DOC-M, Doina Străisteanu, care susține cauza în instanță, de apariția acestui comentariu, care reprezintă un argument excelent împotriva lui Vitalie Marian, o dovadă a eficienței cu care incită la ură.
Marian Vitalie, nu incită la ură. El doar şi-a expus opinia. Şi nu trebuie să legaţi mesajul meu cu mesajul lui Marian Vitalie.
Vă mulţumesc!!! Succes!!!
Domnule Vaganov, dacă îmi urați succes ar însemna că recunoașteți că susțineți o cauză nedreaptă. Asta e iubirea creștină pe care o clamați? Câți homosexuali ați cunoscut personal? Vitalie Marian incită la ură, iar unul ca dumneavoastră a căzut în plasa lui.
Ce sa ma mir de faptul ca un Vaganov nu stie ca traieste intr-o „republica” si nu in „jamahiria musulmana sau crestina a Maldovei”?? El inca nu a aflat ca intr-o republica constitutionala ca RM, chiar daca nu 90% ci 100% din populatie ar vota sa arda pe rug o categorie de oameni, nu conteaza ce vrea majoritatea ci conteaza numai daca prin aceasta se incalca sau nu constitutia tarii!
Plevusca de teapa lui nici nu mai mira lumea cand indivizi cu pretentie de „scoala” ca acest Galbur, („psiholog”!) mint de sting cand vine vorba de expunerea adevarului stiintific, jongland cu minciunile cum vor:
http://vox.publika.md/stiinta/se-pot-schimba-homosexualii-21341.html#comment-69201
Nu prea inteleg de ce asa-zisii crestini nu recunosc nici macar cand e clar ca incita la ura. Vasilevaganov minte cand spune ca Vitalie Marian nu incita la ura. Ba mai mult, acel individ a si alcatuit si publicat liste pentru represalii, la fel ca pe vremea lui Hitler si Stalin.
Unii oameni traiesc inca in fostul URSS si nici nu stiu ca acel stat a decedat!
Dl Clej a scris asa un adevar „Oierul sau plugarul, deși și-a pus costum și pantofi cu scârț și merge în delegație în occident, tot cu mentalitate de oier sau plugar habotnic și homofob rămâne”
Ceea ce este amarnic, este faptul ca oameni ca Vasile Vagabond,Laș anonim pitecantrop homofob „Victor” si Milablaj, traiesc cu mimtea in fostul USSR si nu-si dau seama ca in sec XXI (pt cei trei homophobi,XXI inseamna sec 21),ura impotriva homosexualilor si impotriva oricui, trebuie abandonata si pedepsita.
Republica Moldova inca mai traieste in trecut, sub tutela Moscovei si cetatenii ei se comporta ca atare.