Vecina mă scuipă peste gard să nu mă deoache.
„Doamne puiule, că mare te-ai mai făcut!”
Vara creşteam ca din apă.
Ca un lujer de cucută în gardul sub care primăvara cresc urzici.
Mama le taie la raţe.
Face şi ciorbă din ele dar mie nu-mi place.
Mai demult, într-a cincea, vecina mi-a urzicat dosul când m-a prins jucându-mă cu Aurica.
Inventasem un joc al nostru.
Cam naivă, vecina nu l-a priceput.
Era pe întâi iunie.
Diriginta dintr-a cincea ne-a spus că este ziua copiilor; să ne jucăm, să fim fericiţi.
Aruncam o monedă veche cu efigia regelui.
Nu mai era bună; atunci era Republica Populară Română.
Câştiga cel care nimerea cu moneda în gaura de sub gard.
Cine pierdea, lua o palmă la fund.
Aurica pierdea mai mereu.
I se înroşiseră fesele de câte palme a încasat.
La început şi-a ridicat rochiţa mai greu.
Când a apărut vecina, Aurica tocmai îmi aplica pedeapsa.
M-a pedepsit şi vecina.
Era furioasă.
Nu i-am spus mamei.
Nici vecina nu m-a pârât.
Acum, într-a şaptea, Ziua copiilor nu mai e la fel de frumoasă.
…e nostim , sprintar , vesel ,adica plin de talent si foarte frumos… ultima linie , e o adevarata bijuterie …
felicitari .