ACUM.TV

Radu Stern Vernisajul expozitiei From Dada to Surrealism - Jewish Historical Museum, Amsterdam

Domnul Radu Stern, istoric de artă, a organizat la Muzeul de Istorie al Evreilor din Amsterdam o amplă expoziţie, From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania, dedicată avangardei evreieşti de la Bucureşti. Expoziţia deschisă pe 31 mai 2011 poate fi vizitată până pe 2 octombrie la Amsterdam, urmând ca în decembrie să fie deschisă şi la Ierusalim.

În  acest interviu, domnul Stern, mi-a răspuns unor întrebări despre organizarea expoziţiei precum şi despre aspectele teoretice ale selecţiei.

Valentina Iancu: Vreau să vorbim despre expoziţia From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania[1] pe care aţi organizat-o la Amsterdam. Procesul de documentare, selecţia etc. Pentru început o să vă întreb ce v-a motivat  să faceţi această expoziţie, sunteţi istoric de artă, aţi abordat până acum foarte multe teme, puteaţi să alegeţi orice. Deci m-ar interesa ce v-a determinat să lucraţi cu avangarda din România.

Radu Stern: Este un subiect care mă preocupă încă din studenţie, de atunci îl cercetez. Am avut norocul că  Saşa Pană m-a lăsat să studiez în biblioteca domniei sale, o bibliotecă extraordinară şi pe vremea aceea, în România, absolut unică. Pentru că acele cărţi existau în biblioteci oficiale, dar accesul era foarte greu, dacă nu chiar imposibil. Am publicat în acea perioadă articole despre avangardă, primul meu articol publicat a fost despre teoria avangardei şi al doilea a fost de istorie. Primul în Analele de estetică ale Universităţii Bucureşti (”Avant-Garde and the Critical Awareness” 1974, al doilea in Arta („50 de ani de la expoziţia Contimporanul, Decembrie 1974). Multă lume s-a întrebat cum de-au fost putut fi publicate aceste articole. Apoi am mai publicat în reviste italieneşti, dar acolo nu era ceva deosebit. În România să scrii despre Contimporanul în 1974 era o chestie aproape unică. Nici eu nu ştiu de ce cenzura a lăsat să treacă acest articol, dar l-a lăsat. Apoi am scris un articol despre Proletkult, a trecut, a fost publicat în revista Arta, dar când am vrut să scriu un articol despre organizarea artei în Germania nazistă s-a crezut că este vorba de structurile din România care semănau perfect, dar eu nu eram sinucigaş, nu voisem sa fac o aluzie directa la asta. Dar „tovarăşii” au fost vigilenţi.

Valentina Iancu: Săptămâna trecută, uitându-mă prin catalog am văzut că este prima selecţie aproape completă.

Radu Stern: Aş fi vrut foarte mult să fie completă. Am vrut să dau un ansamblu coerent, în care să implic şi muzeele din străinătate. Au fost expoziţii bune şi în România, care din raţiuni bugetare probabil au inclus doar lucrările aflate în ţară. Nici eu nu am reuşit să am tot, dar sunt contribuţii importante de la Centrul Pompidou, de la Musée de l’Art Moderne de la Ville din Paris, de la Muzeul Israel din Ierusalim şi de la colecţionari privaţi din Belgia, Franţa, Olanda, România şi SUA.

Valentina Iancu: Puteţi să-mi spuneţi toţi artiştii incluşi în selecţie?

Radu Stern: Arthur Segal, cel care introduce arta modernă în România, prima generaţie. Apoi generaţia lui Tristan Tzara, Marcel Iancu, Maxy. Şi termin cu Jules Perahim şi Paul Păun. Am uitat să-l menţionez bineînțeles pe Victor Brauner.

Valentina Iancu: Dacă tot aţi încheiat enumerarea cu un suprarealist, vă rog să-mi răspundeţi la întrebarea care o să apară evident, despre Jaques Hérold. De ce lipseşte Hérold din această expoziţie.

Radu Stern: Răspunsul este foarte simplu, cariera lui Jacques Hérold nu este legată de avangarda românească. El s-a născut în România, dar a plecat din România la 20 de ani. A trimis două desene la revista Unu, dar nu a făcut parte din mişcare. Nu a făcut parte din nici un grup din România. Am să vă şochez poate, dar întrebarea se poate pune foarte bine şi despre Brâncuşi, care a făcut un ansamblu monumental în România, dar cariera lui a fost total separată de cea a artei româneşti. Şi cu Isidore Isou e aceeaşi situaţie. Pentru că letrismul face parte din cultura franceză, nu face parte din avangarda română. Deci. Nu cred că trebuie să-i uităm, dar nici nu cred că trebuie să-i recuperăm forţat.

Valentina Iancu: Lucrările sunt toate interbelice ? Care este perioada acoperită de expoziţie?

Vernisajul expozitiei From Dada to Surrealism - Jewish Historical Museum, Amsterdam

Radu Stern: expoziţia merge până-n 1938. Şi data este evident importantă, pentru că în acest an  Marcel Iancu pleacă în Palestina, pregătindu-se emigrarea definitivă din 1941, şi Victor Brauner emigrează la Paris. Brauner, marele pictor suprarealist, devine un mare pictor suprarealist francez. Maxy încetează să mai lucreze avangardă. Perahim pleacă în Rusia puţin mai târziu. Este o dată limită, foarte importantă. Da, cum spune şi titlul expoziţiei eu mă ocup de avangarda din România, adică exclusiv perioada în care ei au fost în România.

Valentina Iancu: 1938 marchează şi o schimbate în plan politic, guvernul Goga-Cuza şi începutul legislaţiei antisemite care a culminat în Holocaust.

Radu Stern: Da, bineînţeles.  În luna ianuarie a acestui an de tristă amintire, un decret-lege cerea evreilor să-şi redobândească cetăţenia română, obţinută cu atâta greutate în 1923.

Valentina Iancu: În ce măsură criteriul etnic a fost relevant pentru opţiunea artistică?

Radu Stern: Criteriul etnic mi se pare o dimensiune foarte importantă a fenomenului, nu sunt primul care l-am relevat, există un articol pe care l-am citat în conferinţa de la Bucureşti, The foreigners of the classical modern art in Romania,de Steven Mansbach, în care el pune aceasta problema. Este singurul caz dintre celelalte avangarde din Europa în care proporţia evreilor-etnici este foarte mare.

Teoria mea e foarte simplă. Nu cred că se poate vorbi despre o prezenţă evreiască în avangardă fără a aborda problema în mod global. Pentru ce sunt evreii majoritari? Pentru că sunt puţini artişti români de avangardă, dacă ar fi fost destui artişti români, atunci evreii nu ar mai fi fost majoritate. Şi atunci problema nu se poate discuta doar în cazul culturii evreieşti. Din cauza asta am terminat comunicarea de la Bucureşti spunând că această majoritate a evreilor în avangardă este deopotrivă o funcţie a culturii române cât şi a celei evreieşti. Din punctul de vedere al culturii evreieşti era probabil senzaţia că nu sunt acceptaţi. Cuza spunea că „este o obrăznicie jidănească prezenţa de-a colabora la cultura română”, dacă acest nivel le era interzis, atunci au căutat altceva, nivelul internaţional, acela al avangardei. Dar nu trebuie să uităm celalalt aspect, acela al culturii române. De ce erau atât de puţini români în avangardă? Pentru că în epocă, românii, cultura română era obsedată de căutarea specificului naţional. Problema centrala a culturii romane la începutul secolului XX şi după aceea a fost căutarea specificului naţional în toate domeniile, de la literatura până la arhitectură. Iar această idee este diametral opusă avangardei, care era internaţionalistă. Deci, pentru a se înţelege de ce erau atât de mulţi artişti evrei, ar trebui să se ştie de ce erau atât de puţini români.

Valentina Iancu: Tot legat de această problemă aş fi vrut să vă întreb altceva. Dacă pentru aceşti artişti moderni, atei, care nu aveau o legătură directă cu iudaismul, nu se revendicau explicit din hasidism, a fi evreu a însemnat o identitate asumată în sine sau o identitate impusă de antisemitism?

Radu Stern: Eu înclin spre a doua soluţie. Cum am să spun în comunicare, această discuţie ar trebui să înceapă prin a defini ce înseamnă să fi evreu.

Valentina Iancu: Ce a însemnat să fi evreu atunci.

Radu Stern: Şi acum şi atunci. Eu fac o distincţie metodologică, care mi se pare esenţială, între iudaism ca religie şi evreitate ca etnie. Personal, eu sunt absolut ateu şi mă consider foarte evreu. Dacă mă întrebaţi care e religia mea, n-am. Sunt ateu convins. Pe de altă parte aparţin din punct de vedere etnic şi cultural la evreitate şi revendic această apartenenţă care pentru mine nu este deloc religioasă. Interpretările date de Tom Sandqvist în cartea sa Dada Est – Românii de la Cabaret Voltaire, el leagă toate personajele pe care le citează de religie. Dar, aceste personaje nu au fost evrei religioşi. Mi-a fost foarte greu să explic această eroare, chiar şi persoanelor de la Muzeul din Amsterdam unde voi deschide expoziţia. Totul începe prin evocarea codului Napoleon. Ceea ce în Occident se înţelege prin naţionalitate, în româneşte este cetăţenie. Ceea ce se cheamă în germană Staatsangehörigkeit. O traducere corectă, care să ţină cont de sensul termenilor, nu doar de etimologie. Pentru ei, cineva care este născut în România, Franţa sau Belgia, are naţionalitate româna, franceză sau belgiană.  Sunt nişte diferenţe importante, de nuanţă. Ştiţi foarte bine că în România lucrurile nu stau aşa nici acum, nici în Rusia. În România erau două rubrici în formulare, cetăţean român şi naţionalitatea poate să fie turkmen, tătar, evreu, rom etc. Pentru occidentali este teribil de greu să înţeleagă treaba asta. Cineva născut în Olanda poate fi budist, evreu, catolic… dar este olandez. Să vă spun o anecdotă absolut reală care i s-a întâmplat soţiei mele. Soţia mea a ajuns în Elveţia înaintea mea. Ea fiind pianistă a fost invitată să înregistreze pentru radio Elveţia şi a cerut azil politic. Poliţistul care a primit-o a întrebat-o de naţionalitate. Ea spune evreică. Nu, evreu nu e o naţionalitate a spus poliţistul. Din ce ţară veniţi? Din România, atunci i s-a trecut naţionalitate română. În România n-a fost considerată niciodată de naţionalitate română, era cetăţean român dar era evreică. Şi apoi discuţia a continuat şi a fost întrebată de religie. A spus că nu are religie, că este atee, iar poliţistul a întrebat-o care este religia dominantă în România şi a trecut-o ortodoxă. Pe decizia de azil la soţia mea scrie româncă-evreică-ortodoxă.

Valentina Iancu: Şi evreică ortodoxă înseamnă altceva, dar e amuzant.

Radu Stern: Da, este. Noi ne distrăm şi acum după mai bine de 30 de ani. Asta ca să vedeţi cât de greu se percepe asta în occident. Tom Sandqvist este după mine victima acestui tip de gândire occidental, pentru el evreu înseamnă doar religie şi caută chichiţa într-o pivniţă fără lumină, apoi spune că a găsit-o. Nici Tzara, nici Iancu, nici Maxy nu erau evrei religioşi.

Valentina Iancu: Şi nici nu proveneau din familii religioase.

Radu Stern: Nu. Segal provenea dintr-o familie religioasă. Dar el tocmai, am să citez pasajul din autobiografia lui nepublicată, în care spunea cum se plictiseşte la sinagogă şi i-a spus asta tatălui lui. A primit o palmă peste ureche şi Segal spune că atunci a învăţat să tacă din gură. Sandqvist n-a făcut aceste cercetări şi atunci pentru el a fi evreu înseamnă a fi religios, nu poate să conceapă evreitatea în absenţa religiei. Neînţelegerea lui este condiţionată cultural, vine din ideea că oricine e născut în România este român. Aici e diferit. Să-ţi dau un exemplu banal. Am foarte mulţi prieteni români, care nu pot fi bănuiţi de cel mai mic grad de antisemitism, dar nici unul nu va spune că Radu Stern este român. Şi acum, ca şi atunci, a fi evreu înseamnă a face parte din una dintre cele 19 minorităţi naţionale.

Valentina Iancu: Cred că acum intră la categoria etc. Pentru că nu prea mai sunt evrei în România.

Radu Stern: Nu ştiu. Dar cineva mi-a spus că există un departament care se ocupă de minorităţi şi sunt recunoscute 19 minorităţi naţionale, printre care şi minoritatea evreiască, ceea ce mi se pare absolut corect. Pot să înţeleg foarte bine de unde vine greşeala lui Sandqvist. Pentru el e foarte greu să înţeleagă. Chiar şi cu directorul muzeului din Amsterdam, care este evreu olandez, am avut nevoie de trei sau patru săptămâni să-i explic tot ce v-am spus acum. Pentru că traducea naţionalitate fără sensul de etnie, aşa cum se ştie acolo. Cetăţenie este un cuvânt care nu există acolo, adică în limbă există, dar nu este utilizat. Din codul Napoleon vine asta, pentru că Napoleon a introdus ideea că toţi cei care sunt născuţi în Franţa pot să fie orice etnie, sunt francezi. Acest lucru nu s-a aplicat peste tot. Depinde de spaţiul cultural cum se transmite cetăţenia. În unele state este pământul, în altele sângele!

Valentina Iancu: Să revenim la avangarda românească pentru că am deviat puţin. Care sunt reperele în avangardă. Ce îi aduce la un numitor comun pe aceşti artişti?

Radu Stern: Păi s-a discutat deja foarte mult în istoria şi teoria artei acest subiect, care de altfel a fost şi subiectul meu de diplomă la Istoria şi Teoria Artei. Avangarda şi conştiinţa critică, unde discutam chestiile astea. Ce înseamnă avangarda ? Mulţi fac o confuzie între modernism şi avangardă. Să-ţi dau exemplul expoziţiei Culorile avangardei, unde termenul avangardă este absolut abuziv utilizat. Sunt incluşi artişti care nu au absolut nicio treabă cu avangarda. Nu orice modernism este avangardă. În teoria clasică a avangardei (ştiu că este absolut caraghios să spui teoria clasică a avangardei), dar există totuşi teorii care au devenit clasice şi despre avangardă. Există o distincţie clară între fenomenul modernist şi avangardă. Avangarda implică ruptura.  Există pictori modernişti foarte interesanţi pe care nu i-am inclus în expoziţie. Jean David este un exemplu. Este un pictor interesant, îl imita pe Modigliani, mi-ar plăcea să am un Jean David dacă aş putea să-l cumpăr; dar nu îşi are locul într-o expoziţie despre avangardă. Nu are radicalitatea pe care o aveau Marcel Iancu, Brauner sau Maxy.

Valentina Iancu: Ce are specific avangarda autohtonă?

Radu Stern: Există multe lucruri specifice. De pildă expoziţia Contimporanul din 1924, a reprezentat una dintre marile expoziţii internaţionale. În 1924 de pildă la Bucureşti expune Paul Klee. A fost un fenomen de rezonanţă europeană şi extrem de important în istoria avangardei europene, nu doar doar în plan local. Există şi un curent local, de pildă Integralismul, pe care toată lumea îl recunoaşte. Încercarea de sinteză pe care a făcut-o Maxy cu revista Integral este un curent specific care nu se întâlneşte altundeva decât aici.

Valentina Iancu: Da, limbajul avangardei este universal. Nu am formulat suficient de clar întrebarea anterioară. Eu prin specific mă refeream la acele lucruri care se pot citi doar în spaţiul românesc, în contextul culturii româneşti şi doar atât. Adică la acele forme evidente ale unui determinism sau apartenenţă la un anumit spaţiu, mai precis la cel românesc.

Radu Stern: Dacă aţi întrebat în sensul acesta o să vă răspund simplu. Nimic. Pentru că avangarda în esenţă este internaţionalistă şi au reuşit să fie aşa. Tocmai acest lucru e interesant, că acest grup s-a plasat diferit de majoritatea pictorilor care au căutat specificul naţional. Dacă ne uităm la căutările majoritare ale artiştilor din această epocă şi în literatură şi în arte plastice, se caută cu frenezie specificul naţional. Aceşti pictori, fiind evrei, nu puteau să caute specificul naţional. Deci erau în altă situaţie faţă de colegii lor care căutau asta.

Valentina Iancu: Just. Însă Maxy a pictat pe moşia colecţionarului Alexandru Bogdan-Piteşti, la Vlaici, lucrări cu specific naţional.

Radu Stern: Da, a început aşa.

Valentina Iancu: Prima lui expoziţie de la Iaşi a fost cumva în direcţia propusă mai târziu de tradiţionalism.

Radu Stern: Sigur că da! Dar când a plecat în Germania şi a avut şansa să fie în atelierul lui Segal şi-a schimbat total natura. Uite un alt exemplu. În muzeul Janco Dada de la Ein Hod există un autoportret al lui Marcel Iancu din tinereţe care nu este deloc avangardist. Exista aşadar un timp de maturizare, poate determinată şi spaţial. E foarte adevărat că Maxy a început la Vlaici cu Bogdan Piteşti. Dar nu a continuat pe această linie. Există o ruptură. De fapt rupturile îi sunt specifice lui Maxy. Cum va rupe cu avangarda mai târziu din raţiuni politice şi cum va încerca într-un mod aş spune absolut patetic să reînnoiască cu avangarda şi să facă un soi de sinteză între arta angajată politic şi arta avangardistă. Cred că nu trebuie căutate evoluţii lineare într-o viaţă mai complicată.

Valentina Iancu: Există în teoriile contemporane despre avangardă şi teoria, să-i spun aşa, lansată de Erwin Kessler, aceea a „prieteniei” dintre avangardă şi tradiţionalism.  Este cert că grupurile s-au intersectat în anumite puncte, dar sunt relevante aceste întâlniri sau intersectări?

Radu Stern, Joel Cahen - Vernisajul expozitiei From Dada to Surrealism - Jewish Historical Museum, Amsterdam

Radu Stern: Teza expoziţiei Culorile avangardei. Domnul Kessler face acolo un talmeş-balmeş. Sigur că în anii ’30 există un amestec, Marcel Iancu va expune cu moderniştii. Dar este discutabil dacă Marcel Iancu mai era în acel moment în avangardă. Avangarda în acel moment era suprarealismul. La începutul anilor 30, avangarda este Unu, este Alge, va fi Muci şi revista aceea cu numele dificil de pronunţat în public care avea ca subtitlu Organ Universal. Şi stilul lui Marcel Iancu, care revine la figurativ total sau cel al lui Maxy care începe să fie influenţat de probleme sociale se distanţează de avangardă. Deci trebuie să vedem când şi în ce context se produce acest amestec. În anii ’20 există o diferenţă clară între grupurile de avangardă şi ceilalţi, iar mai târziu  Marcel Iancu a fost tratat foarte rău  de Unu pentru că a expus cu modernişti. În anii ’20 există foarte multe atacuri împotriva acestui grup, care sunt de o dublă natură, pe de o parte sunt atacaţi ca radicali moderni, ca avangardişti, ceea ce e normal; iar pe de altă parte sunt foarte dese atacurile etnice. Şi faptul că sunt atacaţi etnic mi se pare foarte important. Avangardismul în cazul lor este explicat etnic. Sunt aşa pentru că sunt evrei, pentru că nefiind români ei nu pot face arta românească etc.  Eu am explicat toate aceste lucruri şi le-am argumentat în catalogul expoziţiei de la Amsterdam.

Valentina Iancu: Cum poate fi accesibil acest catalog pentru aceia care nu vor ajunge să vadă expoziţia? Se poate comanda on-line?

Radu Stern: Da, desigur că se va putea comanda on-line de pe site-ul muzeului şi probabil la un moment dat va fi pus şi pe Amazon. Dar mai sigur este la muzeu.

Valentina Iancu: Câte lucrări sunt?

Radu Stern: Puţin peste 80.

Valentina Iancu: Majoritatea din România?

Radu Stern: Puţin peste jumătate vin din muzee şi colecţii din România.

Valentina Iancu: Expoziţia este itinerantă, după Amsterdam ce urmează?

Radu Stern: Expoziţia va fi preluată de muzeul Israel din Ierusalim între decembrie 2011 şi martie 2012.

Valentina Iancu: La Ierusalim veţi păstra aceeaşi selecţie, sau o să îmbogăţiţi expoziţia?

Radu Stern: La Ierusalim vor fi nişte lucrări în plus. De pildă în expoziţie există o pictură foarte importantă din epoca Zurich a lui Marcel Iancu, Bal la Zurich. Această pictură există şi într-o versiune anterioară, Dans la Zurich, aflată la Muzeul de Artă din Tel Aviv şi pe care nu am putut să o aduc la Amsterdam, dar va fi inclusă în selecţia de la Ierusalim. Posibil şi Iferno, o altă pictură foarte importantă a lui Marcel Iancu de la începutul anilor ’20. Mai sunt şi altele în discuţie.

Valentina Iancu: Credeţi că ar fi important pentru publicul român să vină expoziţia şi în Bucureşti?

Radu Stern: Dacă s-ar putea face şi la Bucureşti, de ce nu. Eu cred că ar fi important pentru că o mare parte din aceste lucrări nu cred că sunt cunoscute la Bucureşti, mai ales cele din străinătate (Paris, Bruxelles, SUA, Israel). Eu cred că este interesant să le ai împreună. Cred că nimeni nu va contesta că va fi sinteza cea mai completă a fenomenului.

Valentina Iancu: Păi nu s-a făcut până acum nimic exclusiv pe avangardă, care să problematizeze şi să argumenteze avangarda. Avangarda românească/evreiască este insuficient cunoscută şi explicată.

Radu Stern: În comunicarea mea de astăzi[2] am încercat să ofer câteva explicaţii de ordin teoretic.

Valentina Iancu: Eu sper să avem şi expoziţia From Dada to Surrealism: Jewish Avant-Garde Artists from Romania la MNAR!

Interviul a aparut in Observator cultural Nr. 583 din 15.07.2011

http://www.observatorcultural.ro/Avangarda-evreiasca-in-Romania*articleID_25620-articles_details.html

[1] Expoziţia From Dada to Surrealism. Jewish Avant-Garde Artists from Romania este deschisă la Muzeul de Istorie al Evreilor din Amsterdam, în perioada 1 iunie – 2 octombrie 2011. http://www.jhm.nl/current/exhibitions/romania

[2] Conferinţa internaţională „Bucureşti – Zürich – Paris – Tel Aviv: Avangardişti români şi evrei în spaţiul cultural românesc“, eveniment organizat de Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, Centrul de Studii Ebraice „Goldstein-Goren” şi Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Ambasada Elveţiei la Bucureşti.  Comunicarea domnului Radu Stern a avut loc joi 26 mai: „Evreii şi avangarda: Cazul Romaniei“. Comunicările susţinute la Bucureşti vor fi publicate la sfârşitul anului 2011 în Studia Ebraica.

Acest articol a fost publicat duminică, 17 iulie 2011 la rubrica Relativităţi Culturale.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.