Nicolae Scheianu
Poet, publicist, promotor cultural.
Membru al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare.
Născut la Scheiu de Sus, judeţul Dâmboviţa.
/
Şapte ani de secetă şi penitență
din şapte-n şapte ani
dacă de-ajuns de albe sunt oasele
din văzduhul care se deschide de-odată
vine o pasăre somnoroasă şi plictisită
face rotocoale de pradă
peste viaţa ta
şi-ţi lasă la colţul din miazănoapte al casei
un cărbune sticlos
din lemn de măr părăsit
abia atunci se rup apele
şi-n grădina în care dormeai
începe din nou povestea
Nu mai semeni cu nimeni
în nici o oglindă
şi privirea se coboară în lucruri
şi se desferecă-n ceruri
până unde nu mai are preţ decât
cuvântul nerostit.
/
Poem de cântat cum se cântă „Crinii”
– după cum zice-n carte
Somn de animal întins pe prundiş
între mărăcini vineţii
unde atârnă încă rochia ta de mireasă
pe care am mai cântat-o într-un poem de demult
vinul şi pâinea şi sarea
unor vremi pierdute la cărţi
fragedă ca pulpa Tereziei cea scăldată în lapte
soseşte dimineaţa
înflorindu-şi surâsul
abate-ţi privirea de la mine
şi lasă-mă să răsuflu
şi eu omeneşte
toate versurile mele pierdute
se vor întoarce şi mă vor salva
de tirania moale la care te dedai
îmi zic: mă voi sui în finic
şi voi prinde în mâini crăcile
te voi răsfăţa în pataşca lui Solomon
cea din lemn de Liban
a înflorit via şi
printre viţele care-ţi ating părul
dă din coadă sturzul ruşinos
/
Pe poeții tineri îi papă chelnerițele
Pe poeţii buni îi papă chelneriţele
când norii se risipesc de pe cer
ei fac revoluţie
şi nori de vodcă trimit în văzduh
Vine ea şi nota de plată
sânii se clatină-n oglinzi şi sub candelabre
viziuni minunate după viziuni minunate
pentru ei bătălia începe în tabloul întâi
şi la final li se întinde scăfârlia lui Yorick
ei scriu cu picioare de păianjeniţe
şi degetele lor sângeră
de loviturile muzei
face să vezi cum zburdă
pe câmpiile patriei poeţii tineri
face să-ţi primeneşti imaginaţia şi să aştepţi fericirea
să fii gânditorul
în biata ţărişoară
După ce fac incantaţii şi aşteaptă
să li se-ntrupeze viziunea
dumnezeule, ei ies în stradă
şi se lungesc pe iarba de lângă vitrină
până când seamănă cu vegetaţia de oraş,
până când devin plante de pavaj şi
se-ncolăcesc pe gâtul oraşului
precum pe gâtul sticlei veninoase
căci ei sunt semne ale unor vremi
care vor veni la judecată.
Aicea-s, Doamne, cu toţii
unde o să-i mai pui şi pe ei?