Rosteşte Speranţă când luna e nouă
şi fir de păianjen în tremor sfinţit
descântă lumina stropilor de rouă
sub ochiul icoanei nicicând aţipit.
Rosteşte Speranţă când mărul dă-n roade
şi gândul ţi-l pune pe un colb de stea,
ascultă vârtejul iubirii ce arde
când cerul coboară spălând vina grea.
Rosteşte Speranaţă când frânt este zborul
şi vezi cum se zbate pleoapa în zare,
rosteşte Speranţă şi-asculta bujorul
cum i se tulbură seva în floare.
Rosteşte Speranţă când pacea-i stăpână
şi vezi licuricii cum umblă pe cer,
ascultă îngerii scoţând din fântână
stropi de luceferi pentru ochiul stingher.
Rosteste Speranţă pe-un ascuns regret,
rostirea o pune pe visele-nvinse,
rosteşte Speranţă şi ascultă atent
sărutul răzvrătit pe buzele stinse.
GAVRIIL SIIHARU , bravo nenicule , BRAVO ! clasic !
inpotmoliti in modernism , blocati de futurism ,absurdism si nimicism , uite ca-n pofida nametilor de zapada si-a timpului glacial hibernal , ai aparut mata cu ghiocei aranjati in strofe normative de primavara . sa fi sanatos.
la revedere , cu drag ,itzhak bareket .