Aşa cum cit
eam în cartea aceea,
Undeva se înălţa o moară galbenă ca o durere.
Alături un spital, apoi o şcoală.
Dincolo de barieră o închisoare.
Un oraş cu urme de străzi,
Cu urme de oameni,
Bucuroşi că iar a venit o sărbătoare.
În oraşul cu urme de oameni,
Copii tăcuţi fac baie la pod.
Dedesubt se varsă unul într-altul,
Cu gândul la mare, două pâraie.
Un poet cu faţa mutilată de bombele din cuvinte,
A uitat să pună semnul exclamării după „Trăiască”.
A ajuns primul locatar dincolo de barieră.
Făurarii, infinit mai înalţi decât cititorii,
Tropăie cu urme de paşi, pe urme de străzi,
Pentru urme de plată.
La sfârşit, când s-a schimbat vântul dintr-o rână,
S-a ridicat şi o biserică pentru cele sfinte.
Străzile au devenit străzi, oamenii, oameni.
Poetul a rămas mutilat de bombele din cuvinte.