spectacol de teatru comunitar
proiect de artă activă pentru reintegrare socială și educație creativă
cu: Dragoș Măru Bran, Alex Calangiu, Mircea Ionașcu, Iulia Lazăr, Marius Pampu, Dumitru Pandele, Cristi Pătru și Raluca Păun
autor proiect – Bogdan Georgescu
Spectacolul de teatru înţeles ca spectacol al umanităţii (umanizării, chiar) aduce în faţa publicului probleme sociale aproape totdeauna ignorate. În ultimii ani, în spaţiul cultural românesc, au apărut câţiva oameni de teatru care prelucrează istoria recentă şi istoriile personale ale diferitelor grupuri sociale defavorizate în spectacole cu caracter etic şi antropologic. Discursul teatrului contemporan câştigă prin aceste demersuri o funcţie nouă, socială, relevantă pentru comunicarea interumană atât în interiorul unor comunităţi, cât şi dinspre comunitate spre public.
Bogdan Georgescu, artist care a deschis acum câţiva ani noi direcţii teatrului contemporan, articulând ideea de teatru comunitar ca artă activă cu implicare socială, a pus în operă o situaţie cunoscută prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă: românii plecaţi la muncă în străinătate şi infracţionalitatea în interiorul acestei comunităţi. Casa poporului, o inițiativă a Ofensivei Generozității de diseminare şi implementare a artei active / artei comunitare şi educației creative în închisori, este un proiect lucrat cu deţinuţii penitenciarului Craiova pe baza unor experienţe personale.
Din vara anului 2010, Bogdan Georgescu a organizat în penitenciarul Craiova o serie de workshop-uri în urmă cărora a documentat şi prelucrat amintirile deţinuţilor. Casa poporului este o ficţionalizare a mai multor poveşti personale, aduse la un numitor comun şi transformate de Bogdan cu ajutorul unor actori voluntari – Iulia Lazăr, Raluca Păun și Alex Calangiu – într-un spectacol de teatru. Subiectul ales este un fragment din viaţa unor români plecaţi în Antwerpen, Belgia la furat. Gaşca lui Scarface făcea haiducie în vest: „dacă au, trebuie să dea și la cei care n-au. Așa e legea firii. Aici, în Casa Poporului, pentru că nenorocita asta de garsonieră e adevărata casă a poporului, primim pe oricine vrea să-și reconstruiască viața, să scape din sărăcia aia chioară din România. Noi îi cazăm aici, îi aranjăm. Bine, lucrează pentru noi o vreme, și-și refac viața în timpul ăsta.”
Pregătirea unei spargeri, autorităţile ierarhice în interiorul grupului, apariţia unei familii sărace păcălită că vine pentru muncă cinstită şi în cele din urmă crima sunt câteva dintre momentele de vârf ale spectacolului. Construită din detalii mici, fiecare relevant pentru problemele comune ale românilor ajunşi infractori în afara graniţelor țării, piesa arată fragilitatea individului în raport cu etica în contextul limitelor financiare. Este o aducere a particularului în general prin workshop-uri documentare şi construirea unui „spaţiu” neutru de dezbatere, urmărind punctele comune grupului.
La sfârşitul spectacolului conştientizezi/îţi aminteşti că actorii sunt deţinuţi care au interpretat o poveste pe care unii o ştiu doar din presă. Discursul etic al acestui spectacol are nenumărate chei de analiză. Criminalul, hoţul sau orice infractor, se dezbracă de miturile mediatice prin sinceritatea şi ineditul poveştii personale. Vina omului devine o vină colectivă a ignoranţei fiecăruia la problema/ele celuilalt. Justificarea sau înţelegerea pot anula însă vina? Categoric nu, însă oferă publicului şansa de a-şi apropia o chestiune în esenţă ignorată.
Un alt punct forte al proiectului este tocmai aducerea în faţa publicului a unor „proscrişi”, oameni pe care eticheta justiţiei îi aruncă la marginea societăţii. Văzuţi pe scenă, implicaţi activ într-o poveste apropiată de aceea a vieţii lor le conştientizezi umanitatea şi treci printr-un proces de umanizare prin eliberarea de clişee induse şi impuse de mass-media.
Spectacolul se va juca la Timişoara, în cadrul Festivalului Dramaturgiei Româneşti, desfăşurat în perioada 7-15 mai 2011.