Aş vrea să pot nu
măra până la infinit;
Să-i arăt tatei că nu m-a trimis degeaba la şcoală.
Parcă-l aud: „Învaţă fiule, matematică!
Aici e cheia acestei lumi.”
Aş vrea să adun pietrele de pe marginea drumurilor;
Rotunjite de timp, de tălpile trecătorilor.
Să le duc mamei, să-i arăt câtă frumuseţe se ascunde în ele.
Parcă o-aud: „Priveşte fiule, împrejur!
Frumuseţea desăvârşită doarme peste tot în cale.
Aşteaptă să fie văzută.”
Dacă privesc adânc în ochii lor,
Îl văd pe Dumnezeu zâmbindu-mi.