Întâlniri la minus 15 Celsius
Cântăreti stradali la Turku, Finlanda
Îl întâlnesc la gura metroului sau la intrarea în magazinul alimentar. Cântă la acordeon și așteaptă un bănuț de la trecători. A priceput că nu trebuie să stânjenească lumea insistând. Nu are nici plăcuță cu ,,Ajutați România”- nu cerșește, cântă. Nu sunt prea mulţi în Stockholm. Romi veniți din țară să câștige un ban.
Fiecare are povestea lui. S-au luat unii după alții, au mers pe mâna unor istorii adevărate sau nu. Mă întreb cum vor fi supraviețuit iernii, anul acesta neobișnuit de grea. În ce condiții vor fi locuind, cum merg de acasă la locul de muncă. Acasă, o familie plină de speranțe așteaptă ,,salvarea” – a dat norocul tocmai peste ei… sau poate nu.
Mărturisesc că am oprit doar o singură dată să stau de vorbă cu unul dintre ei, deşi aş fi vrut să o fac mai des. Lumea e mică: ,,Nenea Fane” e din același cartier al Piteștiului unde am avut locuința. Prietenos, mă ,,pupa-te-aș și mânca-ți-aș” tot ce nici prin gând nu mi-ar trece să-i cer, reuşind să mă facă doar jenat. Mai apoi vorbim degajați, fără falsuri și fasoane de superioritate. Nu avem prea multe în comun. El mă întreabă dacă știu un acordeon mai bun sau poate un apartament cu chirie – plătește, el și niște colegi. Poate ca știu de vreun grup de români care l-ar angaja la vreo petrecere? Îmi sclipește o idee… Institutul Cultural Roman… sau Asociația Doina din Stockholm sau poate Televiziunea Suedeză. Un grup muzical format ad-hoc din câțiva dintre ei… sau poate toți. Nu neapărat pe criterii de performanţă profesională, ci măcar pe sinceritate. Poate… cândva.. Secundele trec, săptămânile trec, viaţa lovește cu valurile în fiecare dintre noi. Rămâne un punct pe agendă sau poate doar o neîmplinire în devenire.
,,Strategia” lucrului prost făcut
Ori de cate ori pot, mă opresc sa-i ascult și evaluez discret pe potențialii membrii ai grupului Buena Vista Scandinavian Social Roma Club. Acordeoniști, un țambalist, cântă întotdeauna de unii singuri. Destul de slăbuți ca instrumentiști, probabil amatori care în disperare au învățat și ei câteva acorduri și doua-trei aceleași cântece: un Cazacioc, doua valsuri. Oameni simpli, probabil cu educație puţină, foști muncitori sau zarzavagii care s-au aruncat în show-businessul suedez pentru ei nebănuit de super sofisticat și super înfierbântat de concurenţă. Dar ce știu ei? Poate unii nici nu sunt conștienți în ce ţară se află… Olanda? Si ce dacă? Confuzia asta o făcea și ,,Securistul Fabricii”, acum trei decenii. ,,Strategia” lor de afacere face să transpară prejudecățile şi confuziile lor despre ,,grupul țintă”, pe care ei cu siguranță îl vad format din prostănaci care se dau în vânt după valsuri prăfuite fără de caracter și naționalitate ,,Actul artistic” e comis în poziție posomorâtă și indiferentă. Cei care ,,i-au învățat” să vină încoace ,,să facă un ban” nu le-au spus și cum. De parca ei înșiși ar fi știut?
Oare de ce suntem atât de neputincioși chiar atunci când ne încercăm cu disperare norocul, ne mai având nimic de pierdut??
,,Nemții”, e știut, nu au simțul umorului. Sau…?
Fanfara Ciocarlia, în luptă pe viață si pe moarte cu Taraful Markovic - fără ,,uniforme de țărani".
Super prestigioasa și serioasa casă de muzică germană Asphalt Tango production GbR a fost înființată în 1996 de doi nemți care „nu aveau habar de România”, Henry Ernst și Helmut Neumann. În pofida ,,ignorantei” lor, ca să-i citez, ,,…as a result of their long-time passion for Gypsy music from the Balkans, above all România in its beginnings, the Berlin based company evolved around the incredible rise of Romanian Gypsy brass band Fanfare Ciocarlia, but soon afterwards got involved în managing, booking and tour management for other outstanding bands from the Eastern parts of Europe for a world-wide audience.”
http://www.asphalt-tango.de/about-us.html
Henry și Helmut, care nu auziseră și nu le pasa de tot ce știam noi despre ,,comoara folclorului românesc, cântarea României, ,,interpreți” de muzică populară” și alte clișee au pus pe picioare un proiect fascinant. Cu bun simt, cu profesionalism, cu minuțiozitate, cu respect pentru omul mărunt, fără aroganţă și aere de superioritate, au reușit să redea demnitatea unor umili cântăreți care chiar după lansarea lor internațională au rămas, mulţi dintre ei, niște necunoscuți în România Fanfara Ciocarlia, Taraful Haiducilor și alții, autentici, înduioșător de candizi și profesioniști până în dinți. Mentorii lor au știu sa-i ferească de capcana clișeelor false și dulcegăriei în care cad atâți și atâți ,,interpreți” din ţară. I-au învățat sa nu apară pe scena în ,,uniforme de țăran”, să fie ei înșiși, să producă valuri de bucurie și să-și respecte publicul. Degajat și sincer. Nu valsuri, nu mazurci zaharisite, nu ,,cafe concert”. Doar muzica pe care o auziseră în bătătura casei și atât. Mai târziu, aceste trupe s-au sofisticat în direcții artistice de bun simţ, trecând la prelucrări ale unor piese rock (Torn to be wild) sau chiar manele, interpretate cu umor, autoironie, degajare, bun simt. Va îndemn, dacă nu ați făcut-o până acum să vizitați saitul casei de discuri, de dorit cu o instalație sonoră de calitate sau căști și fără prejudecăți, sa va delectați.
Iată câteva linkuri:
http://www.youtube.com/user/AsphaltTangoRecords
Același lucru l-au făcut și alte case de producție muzicală germane: JARO Medien care a lansat printre alte trupe Taraful Haiducilor aici impreuna cu Corul bulgăresc de femei Angelite
http://www.jaro.de/php/endex.php3/page/content:index/sid/611e46410f7cbdcb820bcc1552512ebf
sau PiranhaMusik
http://www.youtube.com/user/PiranhaMusik
Înapoi la gura metroului
M-am jenat, sincer, să îl țin din muncă – și din bani – pe prietenul meu anonim. Dar tare aș fi vrut să-i spun să lase valsurile și să cânte în schimb ce știe și ce poate mai bine, fără fasoane, fără posomorâre și indiferență. Poate câștigul i s-ar tripla. Publicul suedez din Stockholm, chiar dacă nu în totalitatea lui, e sofisticat, ,,uns cu toate alifiile”, pretențios, decadent, însetat de exotisme, scârbit de clișee, generos, naiv, dar greu de păcălit si necruțător în fața falsurilor artistice. E o pojghiță atât de subțire pe care ar trebui sa o spargă prietenul de la gura metroului ca sa ajungă la sufletul acestuia și poate, să înceapă să șiroiască banii. Dacă ar ști de ea și ar putea-o vedea. Oare cum e cu noi, cei care trecem indiferenți pe lângă el, lăutarul naiv, știm mai multe?
—————————————————————————————-
Notă: 1) CD muzical: Balcan Passions: Manea Cu Voce (Fanfara Ciocarlia) http://www.youtube.com/watch?v=_MsWl7eCs_E