Nu se mai putea ascunde nimic.
Muream de ruşine.
Durerea aceea din pântec din vacanţa de iarnă a făcut ochi.
Ochi verzi şi păr blond.
Era fratele meu mai mic.
„Bine măi Coane, mâine-poimâine te iau ăştia la armată
şi maică-ta, iar un plod!”
Colegii râdeau, colegele mă priveau curioase.
Eram mai furios decât furtuna din după amiaza aceea din mai.
Cornelia mă tot îmboldea să ieşim duminică pe Dealul Viilor la plimbare.
Îmi venea să merg la biserică să mă spovedesc,
Atât mi se părea de mare păcatul tău; şi de greu!
Mamă eroină!
Erai mândră că ţi-ai realizat un vis.
„Uite, frumosul ăsta o să aibă grijă de noi!”
Mă tachina tata cu frăţiorul în braţe.
Voi aţi plecat departe, demult.
Ieri am primit un colet cu medicamente de la Paris.