ACUM.TV

O stradă principală din Chișinău a fost prost asfaltată în octombrie trecut și acum trebuie din nou reparată. Guvernul a interzis exporturile de grâu din această țară care odinioară era un mare furnizor de alimente pentru URSS. Un bărbat și-a ucis în bătaie nepotul de un an și jumătate lăsat în grija rudelor de mama copilului plecată la muncă în Cipru. Șoferul prim-vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a fost filmat conducând mașina oficială (cu șeful său la bord) pe contra-sens.  Acestea sunt câteva din titlurile știrilor din mass media de la Chișinău din perioada de două săptămâni cât m-am aflat acolo.

Luate separat, aceste știri nu spun neapărat totul despre această țară, dar luate împreună și mai ales coroborate cu constatările mele din discuții cu politicieni și jurnaliști de acolo, ele m-au făcut să-mi pun întrebarea din titlu.

Vă veți  întreba poate ce m-a făcut să-mi pun această întrebare abia acum, deși călătoresc în Republica Moldova cu regularitate începând din 1996, uneori chiar și de trei ori pe an. Ei bine, de data aceasta am aflat câteva detalii din interior despre funcționarea sau mai bine zis nefuncționarea coaliției de guvernare Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), care reprezintă punctul de plecare al articolului meu.

Formată după scrutinul parlamentar din 28 noiembrie 2010, AIE reprezintă un compromis precar între Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de Vladimir Filat, Partidul Democrat (PDM), condus de Marian Lupu, și Partidul Liberal (PL), condus de Mihai Ghimpu. Coaliției îi lipsesc două voturi în Parlament, pentru a alege președintele Republicii Moldova, post rămas vacant din septembrie 2009, în urma demisiei liderului Partidului Comuniștilor (PCRM), Vladimir Voronin. Interimatul este asigurat de Marian Lupu.

Cine observă chiar și superficial viața politică de la Chișinău își dă seama că PCRM n-are niciun interes să participe la alegerea președintelui, pentru că AIE nu-i poate oferi fostului partid de guvernare din perioada 2001 – 2009 nimic în schimb.

Și în mod normal, acest fapt ar trebui să ducă la convocarea celui de-al treilea scrutin parlamentar anticipat, după cele de la 29 iulie 2009 și 28 noiembrie 2010. Numai că în actuala situație de vid constituțional  nu există un termen pentru organizarea scrutinului prezidențial și ca atare nici una unul de convocare a alegerilor parlamentare repetate. Așa încât, de aproape un an și jumătate, Republica Moldova se află într-un interimat constituțional care în sine nu ar fi grav dacă nu ar provoca îngrijorarea partenerilor externi de care depinde atât de mult țara.

Pe fondul acestui vid constituțional, AIE se comportă ca un organism dezarticulat în care partidele componente acționează de parcă n-ar avea niciun fel de obligații, iar liderii lor abia dacă sunt interesați să comunice unul cu altul. În practică, ministerele au fost împărțite ca niște feude între partide și am auzit relatări din surse extrem de credibile că cei care nu fac parte din clientele partidului nu sunt bineveniți în respectivul minister.

Între timp, probleme extrem de presante, precum reforme radicale și dureroase în economie, cerute de Fondul Monetar Internațional în schimbul unei creditări care în mod excepțional va fi sursa unei majorări de salarii în sectorul bugetar, sunt amânate din lipsa consensului politic din AIE.

Să nu vă imaginați că PCRM are vreo strategie bine conturată în această situație cu excepție unei opoziții totale și demagogice. Ca să vedeți  până unde ajunge această demagogie, recent când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a dat publicității un studiu din care reieșea că moldovenii sunt printre cei mai mari consumatori de alcool din lume, deputatul PCRM Iurie Munteanu a declarat într-o conferință de presă că cetățenii beau din cauza problemelor sociale cauzate de venirea la putere a AIE, deși studiul se referă la anul 2005, iar AIE a venit la putere în 2009!!!!!!!

Politicienii se poartă adesea în public mitocănește la acest capitol excelând Vladimir Voronin (pe cale de a-i face concurență lui Gigi Becali, deocamdată fără înjurături) și Mihai Ghimpu.

Dacă mai adaug și recenta altercație din plenul Parlamentului dintre deputații Grogore Belostecinic (PLDM) și Grigore Petrenco (PCRM), altercație televizată în direct, veți realiza că nu exagerez cu nimic când mă întreb dacă Republica Moldova nu este un stat bananier.

Sărăcie și corupție

Nici în economie situația nu e mai bună. Piața liberă este distorsionată de existența monopolurilor, a cartelurilor și a corupției generalizate. Așa de face că Moldtelecom a majorat recent tarifele la telefonia fixă, companiile petroliere au fost amendate cu 2 milioane de lei (120000 euro) pentru că la absolut toate benzinăriile din țară prețul la benzina 95 este 15,35 lei sau că prețurile la alimente sunt aproape la același nivel ca în Occident.

Un singur semn aparent îmbucurător este majorarea în 2010 a intrărilor din remitențe (bani trimiși în țară de moldovenii care lucrează în străinătate, după o scădere drastică în 2009, dar și acest lucru arată ce dependentă este Republica Moldova de acești bani, care în proporție de aproape ¾ se duc înspre consum.  După cum dependentă rămâne în continuare Republica Moldova de veniturile din exporturile de vin (echivalentul moldovenesc al bananelor) și mai ales în Federația Rusă, care în continuare are la dispoziție șantajul prețului la gazele naturale livrate.

Drumurile publice din Republica Moldova sunt printre cel mai proaste din Europa, iar absența aproape totală a companiilor aeriene ieftine face ca, de pildă, un bilet Chișinău – Viena – Chișinău să coste 400 – 500 de euro.

Transnistria rămâne în continuare o infecție purulentă în coasta Republicii Moldova. Sprijinită cvasi-fățiș de Moscova, enclava separatistă este un paradis al traficanților de tot felul, fiind și ea o republicuță (chiar nerecunoscută de nimeni) bananieră, în care trustul de afaceri Sheriff prosperă din ce în ce mai mult, în timp ce populația din zonă o duce tot mai greu.

În aceste condiții, bunăvoința manifestată de Uniunea Europeană față de Republica Moldova începe să se uzeze, mai ales în condițiile instabilității crescânde din lumea arabă care tinde să capteze atenția cancelariilor din capitalele europene și mai ales de la Bruxelles. Or, această șansă de apropiere de UE nu vine de mai multe ori și mă tem că Moldova o va irosi dacă actuala situație continuă.

Dar mai este și alt lucru îngrijorător: Republica Moldova începe să aibă o populație extrem de polarizată, între majoritatea celor de la țară sau a săracilor din orășelele mici și afaceriștii în “djîp” (cum se numesc aici monștrii 4×4 care au invadat străzile orașului), dar și elita educată de la Chișinău. Un cunoscut care lucrează la o fundație finanțată din Occident îmi spunea că nici oamenii de rând nu-i înțeleg pe membrii elitelor, dar nici aceștia la rândul lor nu mai pot comunica în mod relevant cu cetățeanul de rând.

La Chișinău s-a format o pătură hiper-educată și hiper-informată, iar în restul țării populația este în majoritatea ei dependentă de adulții care lucrează și trimit bani din străinătate. Pentru aceștia din urmă, accesul la internet înseamnă de cele mai multe ori un calculator în care doar programul Skype cu trei butoane este folosit pentru convorbiri cu rudele din străinătate. Copiii care cresc singuri au ajuns un lucru comun, iar alcoolismul și violența conjugală realități imposibil de escamotat.

Nu este acesta aspectul unei republici bananiere?

Acest articol a fost publicat duminică, 20 februarie 2011 la rubrica Republica Moldova.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.