Intre 12 si 14 decembrie 2010 a avut loc la Ierusalim o conferinta internationala pe tema „Avangarda romana intre Bucuresti, Paris si Tel-Aviv”. Organizata de Universitatea Ebraica din Ierusalim (Centrul de studii al evreilor din Romania), in colaborare cu Institutul Cultural Roman din Tel Aviv, conferinta s-a bucurat de participarea unor istorici de arta si literatura din Romania, Israel, USA, Elvetia, Suedia, Franta, si de prezenta unor cercetatori care, de-a lungul anilor, si-au manifestat interesul pentru avangarda, desi veneau din sfere de activitate diferite. In cadrul acestui simpozion, la care am avut onoarea sa fiu invitat, am prezentat o comunicare cu titlul „Marcel Janco- Jewish Identity and Zionism”. Probabil ca, in viitorul apropiat, expunerile vor fi adunate intr-un caiet de studii, care va fi editat de Universitatea din Ierusalim.
Redau, in traducere romana, comunicarea mea, impartita in citeva fragmente, insotita de reproduceri de documente si imagini ( parte din ele inedite).
Marcel Janco – Jewish Identity and Zionism
Marcel Iancu – evreu si sionist
Marcel Iancu, pictor si arhitect, s-a nascut in 1895, la Bucuresti. Ajuns la Zurich in 1915, pentru a studia arhitectura, revolutioneaza tiparele artistice ale vremii, alaturi de Tristan Tzara, Hugo Ball, Jean Arp si altii, punind bazele miscarii de avangarda Dada, in Cabaret Voltaire. Intors in Romania in 1922, dupa doi ani petrecuti in Franta, modernizeaza, alaturi de fratele sau Iuliu, arhitectura Bucurestiului. Impreuna cu Ion Vinea, editeaza Contimporanul (1923), apoi intre anii 1924-1939, organizeaza si participa la numeroase expozitii de arta, din care nu lipseau, alaturi de tablourile sale, picturi si sculpturi ale artistilor de seama din Romania si din alte tari europene. Fara indoiala, Marcel Iancu a imprimat artei, arhitecturii si literaturii din Romania, noi directii si valente universale. Contributia sa se manifesta si in domeniul eseistic, in filozofia artei si arhitecturii, tinzind catre o expresie artistica totala, in care cuvintul scris, poezia, se imbina cu pictura, sculptura si muzica. Artistul este unul dintre cei mai de seama avangardisti din Europa, iar aportul sau la civilizatia mondiala este mentionat in numeroase tratate, carti de istorie a artei, in intreaga lume.
Marcel Iancu era evreu, precum multi artisti si scriitori modernisti din Romania, in perioada interbelica. In rindurile care urmeaza ne vom referi la dilema identitatii sale, cu care s-a masurat, de-a lungul intregii sale vieti. Vom zabovi asupra unor documente inedite, pe care mi le-a pus la dispozitie fiica artistului, D-na Dadi Janco, din Tel Aviv, precum si asupra unor marturii ale pictorului, in presa din Romania si Israel.
Desi nascut in Romania, precum parintii sai, Marcel Iancu nu a capatat cetatenia, decit in anul 1923, ca urmare a Constitutiei din acelasi an (art 133), trebuind, la fel ca alti evrei ‘neemancipati’, sa o solicite printr-o petitie. In fata Dvs aveti un extras din registrul actelor de nastere pe anul 1895, in care sint mentionate si alte detalii (casatoriile si divortul de prima sotie). A fost eliberat in 18.7.1939, data nu este intimplatoare, fiind legata de decizia de mai tirziu a artistului de a emigra, cu intreaga sa familie. Nu am reusit sa dau de urma actului original de nastere al lui Marcel Iancu, dar va prezint certificatul din 10 mai 1923, de incetatenire, ca urmare a decretului regal din 29 martie 1923.
Este vorba de incetatenirea sa, a primei sotii, Micheline, nascuta la Paris, si a primului sau copil, Claude-Simone ( decedata ulterior). Asadar, din 1895 pina in 1923, Marcel Iancu nu a posedat cetatenia romana, la fel ca alte zeci de mii de evrei din Romania.
Un alt document concludent este certificatul din 26.11.1935, necesar inscrierii la scoala a fiicei sale din prima casatorie, Josine Cecilia. Si aici gasim precizarea ca Marcel Iancu a capatat nationalitatea romana abia prin incetatenirea din 1923.
Un alt act semnificativ este certificatul de casatorie cu Clara Goldschlager, in 29.12.1930, in care ambii sint mentionati de origine mozaica. Extrasul din registrul starii civile este datat 25.11.1940, cu putin inaintea emigrarii, demonstrind preocuparea lui Marcel Iancu sa stringa documentatia necesara in vederea parasirii Romaniei.
Dar oare cum se simtea Marcel Iancu: evreu, roman, cetatean al universului?
In toti anii de activitate in Romania, Marcel Iancu a pastrat legatura cu comunitatea evreiasca si cu traditia iudaica. Cercetind in arhiva Centrului de cercetare a iudaismului din Romania, cu sediul la Universitatea Ebraica din Ierusalim, am descoperit o lume fascinanta, a afinitatii artistilor si scriitorilor evrei din Romania, printre care si Marcel Iancu, pentru idealul sionist.
Ecoul de la Bucuresti
Primul congres sionist a avut loc la Basel, in 1897, iar in 1913, in cadrul congresului al 11-lea, la Viena, s-a hotarit infiintarea unei universitati a poporului evreu, a Universitatii Ebraice, la Ierusalim. In 1918 a avut loc punerea pietrei fundamentale, dupa achizitionarea terenului de pe Muntele Scopus (Har Hatzofim), iar la 1 aprilie 1925 visul s-a materializat. La ceremonia oficiala de deschidere au participat conducatori ai miscarilor evreiesti, in frunte cu fondatorul universitatii, Dr. Chaim Weizmann, savanti de renume, lideri sionisti, demnitari britanici (Lord Balfour, Sir Herbert Samuel, Viscount Allenby), Sef-Rabinul Kook, poetul Haim Nahman Bialik si multe alte personalitati din lumea spirituala si politica.
In comitetul de conducere au fost alesi, alaturi de Dr. Weizmann, profesori, filozofi, scriitori, oameni de cultura, precum Albert Einstein, Martin Buber, Sigmund Freud, Aser Ginsberg (Ahad Ha’am), Haim Nahman Bialik, Dr. Judah Leib Magnes, James Rothschild, Sir Alfred Mond, Nahum Sokolov, Harry Sacher, Felix M. Warburg… In afara alcatuirii unei platforme academice, acestia aveau si rolul de a reprezenta universitatea si de a mobiliza colegi din intreaga lume, in scopul obtinerii de fonduri materiale necesare bunei functionalitati a acestui institut de invatamint superior.
Asadar ne aflam la inceputul lunii aprilie a anului 1925, in urma cu 85 de ani, la Ierusalim. De pe Muntele Scopus porneste un mesaj catre oamenii de arta si litere din intreaga lume. Il aflam citind pe prima pagina a revistei ” Puntea de Fildes”, publicata in onoarea istoricului eveniment:
” Scriitorii si artistii evrei, adunati intr-o colonie infloritoare, in preajma Ierusalimului, au adresat un apel catre scriitorii evrei din toate tarile, rugindu-i sa organizeze pretutindeni, in aceeasi zi, un festival, al carui produs sa serveasca realizarilor practice din Palestina, in clipa in care se deschide acolo, o noua Universitate.
Scriitorii evrei-romani au raspuns si ei acestei chemari si au organizat o sezatoare in seara de 11 Aprilie. Cu acest prilej apare numarul festiv al revistei „Puntea de fildes”, la care colaboreaza scriitori evrei-romani cu conceptii politico-sociale diverse, aducand astfel un omagiu colegial confratilor de pe tarmurile indepartate ale Mediteranei.”
Intr-adevar, creatori de prestigiu participa la aceasta publicatie de 26 de pagini, cu versuri, proza, eseuri, desene. Voi aminti doar citeva nume, Al. Dominic, B. Fundoianu, F. Aderca, Horia Carp, Emil Dorian, Eugen Relgis, Camil Baltazar, A.L.Zissu, I. Ludo, Ion Pribeagu, F. Brunea, I. Peltz, Dr. Iosif Westfried, Marcel Iancu, Adrian Verea si altii. Coperta ii apartine lui Marcel Iancu, iar portretele sint creionate de Maxy, Maur, Ross, Marcel Iancu si Kapralik. Exemplarul care mi-a parvenit de la Ierusalim contine autografele majoritatii celor ce au contribuit la realizarea revistei.
O tara noua, ideala si moderna
Nu ma voi opri asupra textelor sau ilustratiilor, fiecare dintre ele avind propria valoare artistica, realizind impreuna un mozaic care emana entuziasm, dragoste de oameni, idealuri si sperante. Dar voi insista asupra unui remarcabil eseu, postat la pagina 22, din care voi reda citate:
„ Recladirea Palestinei
de Marcel Iancu
Daca recladirea Palestinei sufera de ceva, este, desigur, inainte de toate, de arhitectura. Am inceput sa cladim fara plan si, orice scuze am vroi sa gasim, nu putem ascunde „orientalismul”. E un viciu de neiertat.
Nu pricepem dece tocmai pe domeniul arhitecturei se pacatueste, cand, pe toate celelalte, Palestina va dobandi cele mai moderne, practice si higienice orandueli.
[…]
Palestina nu se poate recladi cu metode „orientale”, cand vrem o tara noua, ideala si moderna.
Inca mai e vreme de a interveni in graba, de a salva pentru secole aspectul tarii fagaduintei. Spiritul practic rau inteles sa nu ucida arhitectura-urbanista-sociala care singura garanteaza fericirea generatiilor viitoare.”
E relevanta folosirea, de catre Iancu, a persoanei intiia plural – „noi”, care exprima identificarea cu etnia evreiasca si cu viziunea sionista, preocuparea sa pentru modernizarea Palestinei, in stilul unei arhitecturi functionale, planificate.
Fara indoiala, Marcel Iancu a fost impresionat de teoriile urbaniste ale lui Le Corbusier, pe care l-a admirat, urmarind etapele evolutiei arhitectului elvetian intre anii 1922 ( cind a prezentat schema pentru Ville Contemporaine) si 1935, cind, dupa primirea cetateniei franceze (1930), a publicat ” La Ville radieuse”. Dar textul din Puntea de fildes, din 1925, este atit de timpuriu, incit ne indica deja conceptia modernista, in aceeasi perioada cu schimbarile arhitecturale si urbanistice din Franta sau Germania ( stilul Bauhaus), fiind totodata influentat de cubism si de futurismul italianului Marinetti, enuntat in manifestul din 1909.
Intre oriental si modern
Si totusi, odata ajuns in Palestina, in 1941, in scurta perioada in care a lucrat ca arhitect, intii la sectia de urbanism al primariei Tel-Aviv, apoi la Ministerul Muncii, unde a fost insarcinat cu restaurarea centrelor istorice din Jaffa (Yaffo), Ramlah si Lod, dar si ca proiectant de parcuri naturale (in cadrul Diviziei de Planificare sub controlul direct al cabinetului primului-ministru al Israelului), filozofia sa in arhitectura si arta a evoluat catre o armonie intre elementele orientale si moderniste.
In arhitectura israeliana, dupa infiintarea statului, Marcel Iancu a contribuit la conservarea si reabilitarea satelor arabe parasite, impotrivindu-se tendintei de demolare a cladirilor degradate, restaurind asezarile Jaffa, Ramlah, Lod si protejind relicvele antice din Acre ( Akko), Safed (Tzfat), Beith She’an, Tiberias ( Tveria).
Exemplul cel mai concludent insa, il reprezinta infiintarea coloniei artistilor de la Ein-Hod ( unde a locuit si a avut atelierul), pe ruinele satului arab abandonat, pastrindu-i farmecul oriental, culoarea locala.
„De te voi uita, Ierusalime…”
Revenind la „Puntea de fildes”, editata la Bucuresti, in 1925, cu ocazia infiintarii Universitatii Ebraice din Ierusalim, consider ca arhitectul si artistul Marcel Iancu si-a adus aportul cel mai consistent, pornind de la coperta, la portrete, la conceptia grafica, la eseul despre „Recladirea Palestinei”. Se simte, in cuvintele sale, o identificare cu aspiratiile poporului evreu, de a avea o tara a lui, pe acelasi teritoriu in care, cu mii de ani in urma, a existat Israelul de odinioara. Numele revistei semnifica puternica legatura a evreilor din Romania, printr-o punte spirituala, dar tenace, de duritatea fildesului, pastrata de-a lungul secolelor, transmisa de generatii, cu istoria si traditia Israelului, asa cum se exprima si in urarea ” La anul, la Ierusalim!”.
„Puntea de Fildes” trebuia sa fie un numar unic, dedicat primei universitati a poporului evreu. Dar, dupa un an, la Bucuresti, vede lumina zilei un al doilea numar, de 34 de pagini, cu o coperta desenata de Marcel Iancu, reprezentind o imagine simbolica a Palestinei. Pe coperta interioara, precum in numarul precedent, gasim ecoul chemarii din Ierusalim :
„Scriitorii si artistii evrei din Palestina au adresat un apel catre scriitorii evrei din toate tarile, rugandu-i sa organizeze pretutindeni, odata pe an, in aceasi zi (Lag b’omer), un festival, al carui produs sa serveasca la rascumpararea pamanturilor din Eretz-Israel.
Scriitorii si artistii evrei-romani au raspuns si ei acestei chemari, organizand si in acest an O SEZATOARE in seara de 2 Mai.
Cu acest prilej apare al doilea numar festiv, anual, al revistei „Puntea de Fildes”, la care colaboreaza scriitori si artisti evrei-romani — fara deosebire de conceptiile lor politico-sociale –, aducind astfel un omagiu colegial confratilor de pe tarmurile indepartate ale Mediteranei.”
(urmare in numarul viitor)
Vlad Solomon (C) – Preluarea de documente, imagini sau fragmente din text nu este permisa fara aprobarea autorului.
Felicitari pentru acest articol de suflet: documentat, scris profesionist, bogat ilustrat.