În tren doamna brună stătea la fereastră
Şi privea mirajul ţărmului discret
Peste care toamna roşu-violet,
Parfuma cu brumă Dunărea albastră
Am rămas pe gânduri măcinând tăceri
Când mijeau în jururi flori de chihlimbar
Şi treceau prin aer oamenii de var
În poieni abstracte îngropând averi,
Timp în care două lacrimi de mărgean
Curg pe-obrazul doamnei brune de la geam.
stimate domn ion untaru , pai mataluta ai un ochi bun si probabil un cap poetic foarte bun …uite ca d-ta , te pricepi sa vezi cea ce e cu adevarat interesant si sa descrii in cateva randuri , pline de talc si frumusete .
bravo nenicule , la mai mare , al d-tale , itzhak bareket .