Candelabrele s-au stins dintr-odată.
Ultimele imagini de pe retină au încremenit
Ca o matrice de flori de ghiaţă
Pe fereastra spre întuneric, spre frig.
.
Prin noroiul cleios, împuţit,
Cu tălpile rupte,
Bocancii gemeau îngropându-se, înecându-se,
Gâlgâind ca un râgâit.
Nu l-am auzit pe sergent apropiindu-se.
Mi-a ţipat în ureche; m-am trezit.
„Nu te mai bâţâi, soldat din rândul întâi!
O să-ţi cadă mitraliera-n noroi
Şi o să cureţi la ea până la liberare.”
„Mă doare genunchiul, tov’gent, vă raportez.
Nu mai pot merge, mă prăbuşesc, mă doare.”
„Gura, solodat! Capul sus şi marş înainte!”
.
Sub clopotul întunecat luminile s-au aprins.
Balerine albe dansează ca nişte libelule
Pe suprafaţa lacului într-o dimineaţă curată.
Simt adierea aripilor transparente,
Ca o mângâiere în jurul frunţii.
Împrejur o tăcere stranie, de film mut.