ACUM.TV

Acum câteva zile, jurnalul London Evening Standard titra: „Mother and son electrocuted”

http://www.thisislondon.co.uk/standard/article-23914320-mother-and-son-electrocuted-in-bath-as-heater-falls-in-water.do

Din cauza unei improvizații, o aeroterma plasata în camera de baie, își pierd viata mama și fiul ei. Înainte de a gândi ca ,,uite, și englezii ăștia fac la fel!?” articolul ne lămurește ca e vorba de o familie de romani. Oameni simpli, care, probabil din cauza condițiilor modeste de locuit au avut nevoie de mai multa căldură. Sau poate nu se puteau lepăda de obiceiul unor compatrioți de a avea ,,căldură în casa” de 25 grade în sus (pe când în Occident 20-23 de grade sunt acceptate ca suficiente.

Orișicum, au primit o crunta nemeritata lovitura și în niciun caz nu e intenția de a le aduce alte învinuiri.

Un articol apărut în 2007 ACUM: http://www.acum.tv/articol/2121 satiriza obiceiul romanesc de a de prefera sa rezolve treburile casnice cu unelte improvizate, în contrast cu rigurozitatea occidentalilor care folosesc doar ceeace e adecvat. Cat se poate de amuzant, la momentul respectiv și oarecum simpatic, gâdilându-ne orgoliul ca am fi unici: ingenioși și descurcăreți. Vorba ceea, ,,rahat din bici”… Serios vorbind, continuu sa cred și acum ca proverbele românești se remarca prin deosebita lor finețe psihologica și punerea geniala în evidenta a unor situații și personaje tipice și cat se poate de reale.

Din păcate, tocmai când nu se așteptăm suntem treziți la realitate de întâmplări cu care nu mai e de glumit. Aura romantica a și simpatica a unor apucături este sfâșiată de un dramatismul dur. Ce ne mai rămân sunt regrete și mustrări de conștiință înghițite pe ascuns.

Găsesc însă de cuviință, ca întotdeauna în urma unei întâmplări foarte fericite sau dimpotrivă, sa ne oprim încă o clipa și asupra mentalității care poate sta în spatele întâmplării

Cultul lui ,,las’ ca merge și asa”, ,,ce, eu sunt prost, ma înveți tu pe mine?”, șau nelipsitul ,,degeaba te ferești, dacă e sa mori… tot mori – o viata avem!”. Câți dintre noi nu am învățat de mici copii ca electricitatea în baie e moarte curata. De aceea standardele românești de construcții au scos din încăperile de baie prizele și întrerupătoarele pe când cele din Occident le permit fără ca nimeni sa se electrocuteze. În afara de..

Consecințele dramatice: unii (în cazul de fata părinti, dar pot fi și ,,tătici” mai mari) care se joaca de-a fatalismul filosofic pe pielea celor a căror viata depinde de ei. Fie ei proprii copii sau alții ,,copii”, pătura neprivilegiata a ,,populației”.

Un accident nefericit, dar din el transpare ceva din păcate prea răspândit în România (o fi și în alte parți despre care nu am eu cunoștință): ignoranta tehnica crasă, lipsa de disciplina și disprețul

fata de apărarea propriei pieli, lipsa unei scări de valori, care sa cuprindă un minimum de lucruri sfinte (,,ma duc la dentist alta data când am bani.” – deși pentru cei multi pe care nu-i dau banii afara din casa, niciodată nu e momentul potrivit sa scoți bani din buzunar pentru asa ceva, nu). Sau și mai rău, o scară de valori absurdă și răsturnată în care o nevoie banală de moment cântărește mai mult decât însăși viata.

M-am lovit de ele când eram inginer în fabrica în România (degete tăiate, intoxicări), sau în afară fabricii (sticle cu eticheta apă minerală pline cu sodă caustică, lăsate laolaltă cu alimentele în cămara și date pe gât de un ,,Tata mare” însetat), ma lovesc de ele și acum când ma întâlnesc cu cu compatrioți (hota de la bucătărie, mașina de spălat vase niciodată folosite, accidentări din cauză că nu se poarta centura de siguranță ,,pe locurile din spate nu te vede”) sau în contactul cu membri de familie (îmbrăcăminte fină făcută praf la 90 grade în mașina de spălat și călcate la ,,trei puncte”) etc etc. Ignoranța tehnică face ravagii și produce pagube pe șantierele de construcții sau în fabrici.

Cum spuneam, dacă încerci le sa faci observație sau să le dai un sfat cei vizați au la dispoziție o sumă întreagă de răspunsuri de-a gata să te pună la punct: ,,Ce, eu sunt prost!?” sau ,,De murit mori oricum…”. Unii din ei urmează cu chiu cu vai și în scârbă un sfat bun o perioadă, după care se furișează revin spontan la vechile năravuri, fără explicații, sau mormăind cu superioritate ,,Lasă ca știu eu cum e mai bine” (pe pielea mea). După ce lucrurile ies prost ,,asa a fost sa fie”, ,,n-a avut noroc” sau ,,asa a vrut Bunul Dumnezeu”.

Vorbind despre asta, prin 2008 un șofer de TIR în Suedia a întors camionul noaptea în autostrada (!) . Cu siguranță ca în timp ce trăgea de volan s-a gândit satisfăcut ,,Acum nu ma vede nimeni”. Exact asa a și fost: un automobil condus de o femeie și având cu ea copii a intrat în el. Toți cei din automobil și-au pierdut viata. Citind știrea în presa, în care nu era dat niciun detaliu despre identitatea șoferului (presa suedeza) am avut o convingere ferma bazata pe prejudecăți ca acest om trebuie sa fie din Estul Europei. Se fac multe prostii și pe șoselele din Suedia dar exact tipul asta de încălcare ar fi de neconceput. S-a confirmat mai târziu, într-o scurta notiță în presa ca șoferul era roman. Omul s-a întors acasă pentru ca pedepsele sunt blânde în Suedia. Credeți ca a învățat ceva din asta? Eu cred ca nu; probabil data viitoare va fi mai ,,atent” și va avea mai mult ,,noroc”.

Ca sa nu fiu acuzat de părtinire, mai pot relata o imprudenta, de data asta săvârșită de un șofer maghiar, tot în Suedia. Acesta, băut la volan, și văzând ca a apucat în direcție greșită pe autostrada a întors, și a pornit-o în răspăr dar pe același sens. Din fericire l-a oprit politia. Din nou se pune întrebarea cum va proceda data viitoare. Mai mult ca sigur va merge pe principiul ,,Ce, sunt prost? Știu eu mai bine ce sa fac!”.

Cred ca autorul reportajelor din India, Ovidiu Ivancu, are multe experiente asemănătoare dar și mai stranii, în urma deplasărilor lui. Acolo, în, Orient, în urma unei ,,neglijente” mor câteva sute. După smulgerea de rigoare a parului din cap se ia de la capăt. Fără glumă, să fie oare o matrice culturală orientală care bântuie prin sângele nostru osândindu-ne sa fim ,,puțin mai altfel„?

Acest articol a fost publicat duminică, 16 ianuarie 2011 la rubrica Dincolo de trancaneala.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.