La doar câteva zile de la intrarea în funcţia de spicher al Parlamentului şi respectiv de la preluarea interimatului pentru şefia ţării, liderul democraţilor, Marian Lupu, a transmis semnale clare despre viitoarea orientare externă a coaliţiei de guvernare de centru-dreaptă. Se pare că aceasta va fi mai echilibrată, iar alianţa cu PL şi PLDM va însemna orice tip de continuitate, dar cu excepţia formulării dialogului şi retoricii faţă de Moscova. Anume acest aspect va suferi transformări majore, iar primele ecouri au răsunat atunci când spicherul Lupu a demarat campania de purificare a imaginii factorului rusesc, acordând aprecieri exagerat de înalte atitudinii imparţiale a Rusiei faţă de R. Moldova.
Intenţiile “nobile” ale PDM-ului decurg în primul rând din acordul de colaborare pe care această formaţiune l-a obţinut cu greu de la partea rusă – partidul puterii “Rusia Unită” (semnat în septembrie 2010, dar promis mult mai devreme), asigurându-şi astfel supremaţia politică în relaţionarea cu Moscova. Surprinde manieră hiperbolică cu care liderul democraţilor argumentează inocenţa prezenţei factorului rusesc în politica autohtonă. Or, Lupu nu neagă nici pe departe probabilitatea ingerinţelor ruseşti, ci le etichetează drept “comportament excelent al Federaţiei Ruse” [1].
Amintindu-ne însă de motivaţia reprezentantului lui Medvedev, Serghei Narîşkin, care vizitase Moldova în perioada post-electorală, ne vine greu să acceptăm calificativul dat de Lupu, deoarece partea rusă în mod vădit a dorit să influenţeze compoziţia viitoarei guvernări moldoveneşti, mizând foarte mult pe o coaliţie de stângă.
Prin discursul său, Lupu efectuează subtil un “rebranding” al imaginii şifonate pe care Rusia l-a căpătat pe timpul interimatului lui M. Ghimpu. Această scuzare vine să înlocuiască convingerile existente până acum în percepţia publicului local asupra relaţiei cu Rusia. Totodată, nu trebuie exclusă varianta potrivit căreia, democraţii indirect reanimează factorul rusesc, redus la tăcere în ultimul timp, dar atât de necesar lor pentru a-şi lărgi bazinul electoral strâmtorat de comunişti şi liberal-democraţi deopotrivă.
Confuzie produce declaraţia lui Lupu care anulează bănuielile asupra unor presiuni sau “recomandări” pe care Moscova le-ar fi impus autorităţilor de la Chişinău. [2] Intervenţia dată nu face altceva decât să accentueze importanţa pe care democraţii o conferă parteneriatului cu Rusia, atât pe linie de partid, cât şi la nivel interstatal.
Într-un fel sau altul, are loc pregătirea pistei pentru refacerea comunicării cu Moscova, iar PDM îşi asumă atribuţiile de porta-voce politică din partea Chişinăului, ieşind în faţa comuniştilor şi a liberal-democraţilor momentan rămaşi fără de funcţie înaltă în stat. Monopolizarea dialogului cu Rusia este văzută în PDM ca un instrument politic de micşorare a ponderii comuniştilor, dar şi ca o investiţie electorală serioasă pe termen lung.
Riscul pe care nu-l observă la moment democraţii constă în faptul că devenind “avocatul Rusiei” aceştia trebuie să-şi asume costurile acestei opţiuni, inclusiv consecinţele de ordin politic şi electoral. Preţurile pentru gazele naturale sau problematica transnistreană conţin doze de controverse, pe care Filat le-a depăşit pur şi simplu ignorându-le, Ghimpu le-a exploatat în scopuri electorale, iar comuniştii le-au utilizat pentru a denigra AIE şi a se menţine/relansa în politica mare.
Privită pe termen scurt, asocierea cu factorul rusesc aduce anumite beneficii de imagine democraţilor, convinşi de necesitatea echilibrării în practică a politicii externe. Astfel, aceştia îşi deschid “ferestre de oportunităţi” vitale pentru a penetra electoratul pro-rus controlat de comunişti, dar totodată îşi rezervă teren pentru contrabalansarea PLDM şi PL, ale căror număr de susţinători este în creştere graduală spre deosebire de electoratul de stânga (de regulă, echivalat cu cel pro-rus), sortit diminuării ca rezultat al evoluţiilor demografice şi al atenţiei acordate mult timp vectorului european (la diferite etape, începând cu 1998, când a intrat în vigoare Acordul de Parteneriat şi Cooperare dintre RM şi UE, inclusiv în perioadă guvernării comuniste).
În fine, avântul democraţilor este determinat de cel puţin două urgenţe: anticiparea iniţiativelor anti-PDM, pregătite de PCRM pentru perioada apropiată şi amenajarea unui context electoral potrivit înainte de alegerile locale, planificate pentru prima jumătate a anului 2011, pe de altă parte.
Referinţe:
1. “Și în trecut, dar și în 2010, eu am apreciat comportamentul excelent al reprezentanților Federației Ruse. Niciodată cei de la Moscova nu au presat și nu au venit cu recomandări cu ce trebuie de făcut”, http://unimedia.md/?mod=news&id=28179
2. “Niciodată cei de la Moscova nu au presat și nu au venit cu recomandări cu ce trebuie de făcut”, http://unimedia.md/?mod=news&id=28179