Poem de Radu Ulmeanu Ulmeni, judeţul Maramureş, (25 ianuarie 1946).
Poet, eseist, prozator, jurnalist, editor, promotor cultural.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
.
Pe banca mea de lemn din grădina plină de pomi
se scorojeşte lacul de anul trecut de multă nefolosire
şi masa de ping-pong se curbează câte puţin după fiecare
ploaie care o spală
Frunzele pomilor şi ale viţei-de-vie se pătează în alb şi galben
de tot felul de boli ce infestează vegetaţia oraşului
câinele mi-a murit şi el de un cancer al sângelui,
doar noi, omenii, mai rezistăm
Cât ni se pare că rezistăm, mai bine zis, pentru că luna
mi se strecoară pe sub unghii ca o aşchie ascuţită
încercând să-mi îndurereze existenţa de dincolo de moarte
încât deja aud bubuindu-mi în urechi
călăreţii ce sparg în copitele cailor
pojghiţa aurorelor boreale
Ave, ave, pax vobiscum, îmi vine să strig
dar mă opreşte un minimum de decenţă când văd
rochia tivită cu fir de aur a morţii