Vroiam să mă înscriu la şcoala de băieţi frumoşi.
Cu ochii înţepeniţi în oglindă,
Îmi udam părul în fiecare dimineaţă.
Dinţii mi-i spălam mai rar; cu degetul şi cu sare.
Nemții luaseră periuţele şi pasta de dinţi când s-au retras pe aliniamentul Carei-Satu Mare.
Degeaba îmi arunca obraznica Paulina:
„Nu te mai da mare, Păcală!
Eşti înalt şi slab ca un cocostârc.”
Voiam să fiu ca Traian, împăratul romanilor.
Am început să mă bărbieresc dintr-a cincea cu briciul tatei, Rostfrei, adus de pe front de la Kursk,
Dar mă temeam ziua de gâşte şi noaptea de visele cu strigoi.
Doar mama, Dumnezeu să o ierte, îmi zicea „Prinţul mamei.”
M-am încrezut; m-am luat după ea.
Am început să leg znopii la Alom pe mirişte ca un bărbat,
Să merg singur cu căruţa după lemne la pădure la Zirea.
Mă spălam dimineaţa în zăpadă în picioarele goale.
Ei, plămânii mi s-au înceţoşat mai târziu, iarna următoare.
În vară Traian a intrat la horă.
Îi adusese taică-său laiber nou; lucra la mină la Anina.
Eu mă mutam din spital în spital.
Acum sunt mult mai bine.
Tot nu am uitat-o pe obraznica Paulina.