Te-aş invita iubito-n trăsură pe la şase
Să facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trăsura e din cronici şi caii sunt din lemn
Avem zapis, plimbarea-i permisă doar pe seară
Dar vezi că vizitiu-i ca la muzeu: din ceară
Şi se fereşte straşnic să calce pe termite
Căci datoria lui atât e: să imite
Cum şi noi suntem două plăpânde imitaţii
De care n-au să ştie vreodată invitaţii;
Să-ţi iei bilet de voie căci părăsindu-ţi locul,
Figura de ansamblu n-o afectează jocul
Să-mi spui ce ai de spus discret şi pe şoptite
Cum picură tăcerea în seri din stalactite
Vom merge relaxaţi, aşa numai la trap
Aş vrea să fii atentă şi semn să-ţi fac din cap
Că inima nu are de ce să ne palpite:
Noi suntem manechine cu arcuri ruginite
…” CA INIMA NU ARE DE CE SA NE PALPITE:
NOI SUNTEM MANECHINE CU ARCURI RUGINITE „…
iN cea ce priveste dudia sau doamna , n’o cunosc si nu’ndraznesc sa-mi dau parerea , dar pe d-ta . ION UNTARU ,TE STIU DIN VERSURILE POSTATE IN ACUM ,ASA DAR IMI PERMIT SI O SPUN RASPICAT : mataluta nu esti manechin , esti uns cu unt de inalta calitate , si prin urmare nu esti capabil sa ruginesti …
din potriva , scri minunat de frumos si treba asta dovedeste ca toate -sau aproape toate -resorturile cerebrale , sufletesti si mecanice functioneaza cel putin,asa cum trebuie .
sa fi sanatos . am avut o mare placere .cu drag, itzhak bareket .
multumesc foarte mult pentru aprecieri, bucuros de orice re-intalnire viitoare.