Despărțirile sunt dureroase; adesea absurde.
Cine-și mai amintește adevăratele motive,
Cum au pornit, de la ce s-a aprins,
Cine a deschis zăgazurile departajării.
Ventrilocii au mimat laringite, faringite,
Au jurat pe arborii lor genealogici, pe ramurile, pe frunzele lor,
Că nu au urlat în noaptea când s-au despărțit sentimentele;
Prietenia de dușmănie, iubirea de ură, inocența de vinovăție.
Pe noi ne-a despărțit un poet.
Nectarul din cuvintele sale nu era cules din corolele florilor.
Era simplu zahăr ambalat în fățărnicie.
Lucirile stranii din ochii albaștri ți s-au părut semne divine,
Fâlfâiri de aripi de înger.
Am simțit că e prea plin de sine,
Că nu e decât un înger căzut,
Cerșetor de false rubine.
Te-am zărit la cimitirul aleșilor.
Fața Maicii Domnului la Sfântul Mormânt.
Mâinile îți tremurau ca niște segmente ostile.
Nu mai participi la lecturi, la lansări de carte.
Am renunțat și eu să te mai invit.
Ne vedem tot mai rar, ne sunăm formal,
De sărbători, de onomastici, la câteun eveniment.
Ne-a despărțit un poet.
„Crede si nu cerceta”. Ce usor si placut e! Sa ne lasam condusi de altii in cautarea implinirii. Serenitatea promisa e o scurtatura spre ceva dorit, dar greu de obtinut. Unii iau droguri sau asculta glasul sirenelor, putini se privesc in oglinda sau mai adanc, in suflet. Unii se sperie si trantesc usa, altii respira adanc si privesc fascinati, uneori ingroziti. Despartirea se produce cand unii redeschid usa, ceilalti i-i intorc spatele.