M-am m
utat în această casă de curând.
Abia acum îi descopăr cotloanele, umbrele.
Mă gândesc la necunoscuţii care au locuit-o prin timp.
Închid ochii.
Pe ecranul întunecat îmi apare imaginea unui muribund.
Și-a pierdut sufletul privind spre tavanul tencuit în calcio-vechio.
Nici în vis nu mă părăseşte.
Dimineaţa îi văd ochii în spuma cafelei.
Mă privesc fix şi dispar explodând jalnic,
Risipindu-se la suprafaţa lichidului fierbinte.
Pe ştergarul din baie, întins la uscat,
I se înfiripă chipul între cutele umede.
Am impresia că ne-am mai întâlnit în această viaţă.
Ori într-o alta, poate.
Cine mai ştie?
Are faţa de Christ a tatei,
Din ultima clipă înainte de a ne părăsi.
E ziua morţilor azi.
Cerul e mohorât, pe holuri e frig.
Las pe masă o floare
Pentru sufletul care nu vrea să părăsească această casă.
