Am crescut intr-un cartier ocolit de istorie, situat in afara zidurilor Sibiului, tocmai pe locul unei foste colonii de leprosi, numindu-se Lazaret.
Destinul uniformizarii si al colonizarii familiilor de origine germana, evreieasca, maghiara, rroma in case nationalizate in perioada anilor ’50 au stigmatizat climatul de saracie, de teroare, de deznadejde. Industrializarea masiva si cresterea numerica a clasei muncitoare aveau sa marginalizeze artistii considerati” de origine nesanatoasa”.
In aceasta lume de saraciti si de saraci Rudi Schmueckle, fiul unui ceasornicar de origine austriaca creste alaturi de ceilalti copii pe maidanul de dincolo de gara mare. Printre trenuri si carutele carand nisip din albia raului Cibin batea mingea cu ceilalti copii. In absenta televizorului, al confortului, strada ramanea spatiul comun al copilariei.
Eram atat de fascinati de maidanul nostru ca acolo si mancam. Rudi amintea intr-un dialog publicat in Tribuna de Sibiu: “ Am avut o copilărie cum nu pot să descriu. Oriunde mergeai primeai o pâine cu unsoare. Jucam fotbal pe stradă până târziu.”
La sfarsitul lunii septembrie 2010 in Galeriile Habitus (in subsolul unei biserici catolice) Rudi Schmueckle expune creatii din grafica sa. Vernisajul se coreleaza cu lansarea volumului Viziera peste cuvinte (Editura Casa de presa Tribuna, 2010) a poetului Andrei Ileni.
Rudi si Andrei sunt vecini si prieteni de decenii.
Ii uneste nu numai vecinatatea, apartenenta la periferia joasa de dinapoia garii, ci crezul in arta, in contorsionarea realitatii in metafora, in imaginar.
Graficianul si caricaturistul Rudi Schmueckle nu recurge la cuvinte cand e vorba de caricatura sa.
Andrei Ileni ermetizeaza limbajul si crede in forta sensurilor impuse de catre poet, ca slefuitor de diamante.
Doi prieteni se regasesc dupa ani in ingemanarea poeziei cu arta vizuala intr-un eveniment ce trece neobservat de catre o lume preocupata de neajunsuri, de deziluzii, de deceptii social-politice, incercand o evadare din aceasta existenta efemera.
