George Orwell intr-un magistral eseu Notes on Nationalism, publicat in 1945 anticipeaza ca de altfel in romanul sau, 1984, ororile provocate de ingemanarea patriotismului exacerbat cu nationalismul. In momentele de ananghie polico-economica s-au instalat prorocii nationalisti in numele unor dogme fantasmagorice, promitatoare ale raiului, ale fericirii. Pe de o parte Lenin, Stalin, Hitler sa si-au adapat setea paranoica in a domni peste noroade, pe de alta parte a in gasi tapi ispasitori, in a devia atentia supusilor de la realitatea prezenta in numele idealurilor patriotice. Recuzita patrotismului confundat cu nationalismul s-a dezvoltat in curente si miscari de trista amintire: Catolicismul politic, Trotkismul, Antisemitismul, Nazismul, Comunismul, tendintele pacifiste etc.
Insertia orwelliana remarca o caracteristica a nationalistului numita “Indiferenta la realitate”, precizand ca “nationalistul nu numai ca dezaproba atrocitatile comise de acolitii sai, dar are un talent remarcabil in a nu auzi de acestea” (The nationalist not only does not disapprove of atrocities committed by his own side, but he has a remarkable capacity for not even hearing about them).
De anumite grupuri ce vor sa se auda numai pe ei insisi si ceea ce legifereaza in legatura cu un spatiu geografico-spiritual limitat, as fi catalogat un om lipsit de atasament fata de patrie, un vandut.
Termenul de patriotism inseamna ca nu uitam locul nasterii, parintii cu tot pitorescul unei copilarii – inegalabil descrisa de catre povestitorul Ion Creanga intr-o retrospectiva unica.
In acelasi timp de alungul timpului generatii s-au instrainat alegand exilul. Exceptand aventura ca motivatie a plecarii nu cred ca e cazul sa mai enumar cauzele emigrarii din Romania de dupa revolutia de la 1848 si pana in prezent. Ne-ar trebui un studiu specializat pe nemultumirile, pe nereusitele politice romanesti.
Nu neg ca ruptura sufleteasca de cei dragi, de amintirile si mai ales de vocea mamei mi-ar fi indiferenta. Nu locul pe care l-am parasit atat eu, cat si atatia altii ne-a alungat, ci un sistem artificial implantat in sufletele noastre, cu toate esecurile acestuia.
Nu refuz intalnirea fiilor satului si festivitatea revederii locului natal, dezaprob insa regresul traiului cu tristetea pe fruntile celor ramasi acolo – tineri si batrani.
Multi dintre noi, emigrantii de dinainte de’89 am visat la intoarcerea intr-o Romanie primenita si mai dreapta.
Am trait ceva timp in orasul Freiburg, Germania; in Montreal, Canada si Boca Raton, Florida.
De fiecare data cand ma reintorc in orasele mai sus citate, incerc bucuria revederii strazilor, a caselor in care am locuit. Tresar mereu emotionat la polcile gradinilor germane, descopar din nou placerea sarbatorilor de iarna in Quebec, nu ma pot abtine de la rasfatul palmierilor la ocean, in Florida.
Incadrarea in aceste tabloide luate la intamplare nu semnfica doar o trecere turistica, ci si faptul ca am apartinut locurilor ca un cetatean ce zi de zi a mers la serviciu, si-a platit taxele si-a onorat indatoririle fata de gazdele ce aveau sa devina apoi parte din mine, sa mi se daruiasca asemenea unei femei miracol, cu totul.
Nu uit prima zi de toamna in orasul german, pe cand ca simplu azilant, bateam la usa serviciilor de primire a strainilor. Viata s-a schimbat radical nu numai prin acordarea unei noi carti de identitate, nu numai prin cecul reprezentand contravaloarea bunurilor de prima trebuinta, nu numai prin alte inlesniri, ci pur si simplu pentru increderea acordata, pentru un acoperis la inceput de drum.
Au urmat Montrealul, Florida si altele. Am deprins respectul fata de valorile altora, fata de traditiile lor, fata de limba lor ce au devenit si ale mele.
Iata-ma nomad! Si daca am inceput printr-o consideratie preluata din Orwell, restrang patriotismul la un citat din Charles Dickens : “Dragostea de patrie se regaseste in dragostea de casa.”
Ma contrazic si cum cad in pacatul iubirii altor locuri, iata-ma apatrid…
Gitano
Deschideti-mi poarta si cuvantul,va treziti si voi fi departe – este prima noapte
de dezlantuire pe mare.
A venit primavara pe nesimtite si nu surprindem inflorirea.
Cantecul meu,
paharele goale,
ecoul unei muzici nedeslusite.
Sunt departe si apatrid.
Unde e cerul mai aproape ?
Va veti trezi, cateva cochilii sidefii
de la marea cea mare
va asteapta.
A venit primavara pe nesimtite,
Cantecul mai staruie – vuiet de mare in scoici,
ma veti uita si nici nu se poate altfel.
