Vechea vatră voievodală de o rară eleganţă, zidurile formate dintr-un rând de piatră care alternează cu trei rânduri de cărămidă , încearcă timid să-ţi ilustreze istoria şi arta medievală a acestui impresionant ansamblu cel mai de preţ monument al arhitecturii româneşti.
Creată după modelul clasic bizantin al bisericilor de tip “Cruce greaca inscrisa “ din vremea împăraţilor Comneni, Biserica Domnească Sf. Nicolae din Curtea de Argeş este ctitoria lui Basarab I Intemeietorul (1310 – 1352) şi este inclusă pe Lista Indicativă UNESCO.
Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este de dimensiuni mari: cuprinde trei incaperi distincte>un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) şi altarul compus dintr-o absida mare, centrală, incadrată cu două absidiole.
Naosul, incăperea principală si cea mai caracteristică a bisericii, cuprinde in mijloc patru stalpi, dispuşi in plan pe o forma pătrată. Prin intermediul acestora, interiorul este imparţit in trei compartimente lungi, trei nave: una mediană, largă, si doua laterale, mai inguste, prelungite fiecare spre răsarit cu câte o absidă.
Aspectul exterior este impunător. Meritul arhitectului de la acea vreme este că a reuşit să realizeze din materiale atât de simple şi aspre, în aparenţă, o imbinare de linii şi volume de o rară eleganţă.
Forma şi îngustimea ferestrelor au fost impuse datorită împrejurărilor pentru a oferi un loc de refugiu in caz de primejdie. Pătrund în interiorul bisericii şi am senzaţia că ţin în mâini o carte de istorie. Încep să-i răsfoiesc paginile impregnate cu parfumul timpului.
Pictura bisericii
Pe pereţii Bisericii Domnesti, intâlnim opere datând din trei momente distincte ale evoluţiei artei noastre religioase: frescele din secolul al XIV-lea, opera lui Radul Zugravul din secolul al XVIII-lea si frescele lui Pantelimon de la inceputul secolului al XIX-lea. Numărul frescelor este impresionant nu mai puţin de 300, ele nefiind opera unui singur artist, la realizarea lor au contribuit cel puţin doi zugravi.
Se observă unele diferenţe între pictuta din altar şi naos. Scenele biblice păstrate în întregime conferă monumentului o valoare artistică şi istorică. Înlocuind obişnuita figurare a Sfântului Ioan, deasupra uşii de la intrarea în naos se află zugrăvită o Deisis.
În altar se pot observa: Pilda celor zece fecioare, Petru şi Ioan în faţa mormântului gol şi Isus în munţii Galileii, Cortul Mărturisirii şi Împărtăşania apostolilor, Mormântul şi Isus înfăşurat în giulgiu (proscomidie), pe peretele nordic Izgonirea negustorilor din templu şi Înmulţirea pâinilor, pe cel sudic recesământul lui Quirinus, Sărutul lui Iuda şi Drumul crucii, către sud-est Spălarea picioarelor şi Rugăciunea de pe munte, Adormirea Fecioarei ( peretele de vest- una dintre cele mai ample din întreaga pictură medievală românească). In biserică se pastrează mormântul lui Radu I Basarab expus sub sticlă, aici putând fi văzute câteva resturi din veşmântul feudal cu ornamente de aur şi pietre preţioase.
Mărturii ale vremii
Rând pe rând, au fost descoperite 14 morminte care au dezvăluit o lume feudală românească pe care nimeni n-o cunoscuse şi nici nu o bănuise până atunci. Conţinutul acestora au oferit informaţii preţioase despre modul cum se îmbrăcau românii şi clasa boierilor în vremea formării şi consolidării statelor feudale româneşti.
Veniturile obţinute de pe întinsele moşii se reflecta în aspectul vestimentar al marilor feudali români şi le permitea , să urmeze moda occidentală, pentru a fi în ton cu gustul şi nevoile epocii.
In morminte, s-au găsit inele de aur cu inscripţii latine sau slavone, diademe de mărgăritare sau din lame de aur, aplice de aur, o egretă de argint, un fragment de brâu şi multe altele. Când a fost deschis mormântul cu numarul 10 presupusul mormânt al lui Vladislav Vlaicu (sau Radu I, legendarul Negru Voda potrivit unor alte pareri) care se afla între cei doi stâlpi de pe harta sudică a pronaosului s-a constatat că scăpase neatins timp de şase veacuri. Când piatra funerară a fost ridicată de pe sarcofag, a apărut, imaginea nealterată a cavalerului din seccolul al XIV-lea.
,,Pe cap purta o diademă de mărgăritare, încheiată cu un lanţ de aur peste pletele lungi, lăsate pe spate. La gât, peste tunica din mătase purpurie, veneţiană, se răsfrângea un guler de dantelă lucrată în mătase şi aur. Un şir de circa 30 de nasturi de aur încheiau tunica, împodobită la gât, la piept şi la manşetă cu şiruri de mărgăritare. Colţurile pulpanelor erau împodobite în faţă cu două rozete de mărgăritare. Nasturi de aur erau şi la mâneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste şolduri avea petrecută o centrură brodată cu fir de aur şi mărgăritare, care se încheia cu o magnifică pafta de aur.
Paftaua reprezinta o cetate gotica cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificaţie n-a fost descifrată nici până acum. Lateral, in două balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna. În contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au păstrat numai câteava fragmente ici- colo. Din vestă au mai rămas mărgăritarele ce o împodobiau. Imaginea unei lumi feudale, de modă europeană, pe care istoricii nu îndrăzniseră să şi-o închipuie , era demonstrată cu probe elocvente, răsărite de sub poseaua Bisericii Domneşti”.
Domnitorul celor 20 de războaie
Fiul lui Radu al IV-lea cel Mare şi al doamnei Cătălina,Radu de la Afumaţi,domnitor al Ţării Româneşti în ianuarie-aprilie, iunie-august, octombrie 1521 – aprilie 1529 se află înmormântat la biserica Domnească din Curtea de Arges .
Şi-a început domnia cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, român turcit, poftitor la tronul Ţării Româneşti.
Spre finele anului 1525 decedează soţia lui Radu, fiica vornicului Vlaicu, iar anul următor 1526 în luna ianuarie se recăsătoreşte cu Ruxandra, fiica cea mai mica şi ultima a lui Neagoe Basarab. Prin această casătorie a intrat în puternica familie a Craiovestilor beneficiind de sprijinul acestora, dar în acelaş timp atrăgându-şi ura Drăculeştilor, care l-au socotit trădător. Acea căsătorie a declanşat şi duşmănia lui Ştefăniţă ,domnul Moldovei care considera că Ruxandra trebuie să-i devină soţie în urma unei vechi fagaduieli a lui Neagoe. Radu a domnit în vremuri tulburi, când Imperiul Otoman dorea transformarea ţării în paşalâc. A izbutit să împiedice planurile sultanului Soliman Magnificul , a purtat lupte crâncene cu turcii şi cu alţi pretendenţi la tron.
I s-a dat supranumele „de la Afumaţi” după denumirea unei moşii pe care o avea în acea localitate din Judeţul Ilfov. Pentru a fi deosebit de alţi voievozi a mai avut şi alte nume: în timpul vieţii i s-a zis Radu Voievod cel Nou şi Radu-Vodă cel Tânăr, în documente se intitula „Io Radu Voievod, fiul marelui şi preabunului Radu Voievod”, iar după moarte i s-a mai spus şi Radu cel Viteaz. Inscripţia de pe mormânt prezintă toate războaiele pe care le-a purtat, nefiind trecută localitatea: ,, „la Gubavi; la satul Stefeni pe Neajlov; la Clejani; la Ciocanesti; la cetatea Bucuresti; la cetatea Targovistei; la raul Argesel, la satul Plata; la Alimanesti, pe Teleorman; cel mai iute si cel mai vartos din toate razboaiele la Grumazi, cu 7 sangeacuri; la Nicopole; la Sistov; la cetatea Poenari, cu taranii; la Gherghita; iar la Bucuresti; la oras, la Slatina; la cetatea Bucuresti, cu Vladislav voievod; la satul Rucar; la Didrih.”
Sprijit de Craioveşti, recunoscut de turci ar fi putut domni vreme îndelungată Radu, dacă nu ar fi căzut victima unui complot.
Neagoe vornicul si Dragan postelnicul, nemulţumiţi de puternica familie de peste Olt, la sfârşitul anului 1528, se ridică împotriva domnului.
Acesta neavând la îndemână oastea spre a li se opune, a fugit în grabă înspre partea de apus a ţării, sperând să primească sprijinul Craioveştilor , dar la Râmnicu Vâlcea – in biserica de pe dealul Cetatuii, nerespectând lăcaşul Dumnezeiesc,sub privirile îngrozite ale preotului, la data de 2 ianuarie 1529, aceeasi zi in care este ucis si fiul sau Vlad., Radu de la Afumaţi este ucis.
Orgoliul personal, ambiţia, patriotismul care l-au caracterizat pe Radu, participarea la nu mai puţin de douăzeci de lupte,din care a ieşit victorios s-au intersectat cu ticăloşia unor boieri de atunci, care au pus mai presus propriile interese decât primejdiile ce ameninţau ţara.