şi seara avea sfârcuri de coacăze roşii,
visa pe un braţ de compas, vocale…
şi ploaia avea umeri de îndrăgostiţi,
curgea din octave de turcoaz, semne
de mirare, transe de consoane…
şi era atât de bine pe fuiorul lui yang!
el avea ochi de general, cămaşă bleu,
de prezent, mă iubea… era perfect,
ca un careu de sărut… şi-l iubeam!
şi totul era limpede… xanthosis,
pe mijlocul brăţării lui de prooroc!
