Pe 29 iulie 2010 se împlinește un an de la alegerile parlamentare din Republica Moldova în care Partidul Comuniștilor (PCRM) a pierdut majoritatea absolută deținută timp de opt ani, în favoarea partidelor de opoziție, Partidul Liberal Democrat (PLDM), Partidul Liberal (PL), Partidul Democrat (PDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN).
Deși a rămas cel mai numeros partid din Parlament, PCRM a câștigat doar 48 de mandate față de cele 53 ale celor patru partide care au format Alianța Pentru Integrare Europeană (AIE) și au preluat frâiele puterii.
AIE a debutat prin a-l alege pe președintele PL Mihai Ghimpu președinte al Parlamentului. A urmat învestirea guvernului condus de liderul PLDM, Vladimir Filat, compus din reprezentanți ai celor patru partide ale AIE. Dar cele patru partide au eșuat în tentativa de alegere a lui Marian Lupu, lider al PDM, în funcția de președinte al Republicii Moldova. În cele două tururi de scrutin din Parlament, Marian Lupu a obținut doar 53 de voturi, față de 61 câte erau necesare alegerii noului șef al statului.
Cei 48 de deputați PCRM în frunte cu fostul președinte al Republicii Moldova întrre 2001 și 2009, Vladimir Voronin, a boicotat scrutinul, făcând imposibilă alegerea noului președinte. Ca atare, Mihai Ghimpu a ocupat în tot acest timp funcția de președinte interimar.
Comuniștii n-au făcut altceva decât să replice cu aceeași monedă, deoarece alegerile din 29 iulie 2009 au fost generate de dizolvarea Parlamentului ales la 5 aprilie 2009, și care, la rândul său, nu reușise alegerea unui succesor lui Vladimir Voronin. În acel Parlament PCRM avea 60 de mandate, iar opoziția, cu 41, boicotase scrutinul, acuzând puterea de fraudă masivă în alegerile de la 5 aprilie.
Cum Parlamentul nu poate fi dizolvat decât de două ori în timp de un an, puterea aleasă la 29 iulie 2009 funcționează și azi, în pofida protestelor PCRM care a cerut convocarea de noi alegeri în 2010.
În schimb, AIE a adoptat o soluție sui-generis pentru ieșirea din impasul constituțional: a convact un referendum constituțional privind introducerea alegerilor prezidențiale directe și, în funcție de rezultat, convocarea în toamnă a alegerilor prezidențiale și parlamentare concomitente.
Bilanț pozitiv
Coaliția anti-comunistă a funcționat relativ bine, mai ales în comparație cu catastrofala guvernare a Alianței pentru Democrație și Reforme (ADR) din perioada 1998 și 2001.
A ajutat și ieșirea din recesiune a economiei cât și ameliorarea evidentă a relațiilor cu Uniunea Europeană și cu România.
Aberanta escaladare a conflictului cu Bucureștiul inițiată de regimul Voronin a sfârșit prin a antagoniza populația. Noua guvernare a ridicat obligativitatea vizelor de călătorie pentru cetățenii României și a aprobat deschiderea consulatelor României la Bălți și Cahul.
Uniunea Europeană a apreciat schimbările petrecute la Chișinău, dar speranțele de integrare ale Republicii Moldova în UE au rămas în același stadiu, mai ales datorită scepticismului de la Bruxelles.
În același timp, influența Rusiei rămâne covârșitoare, iar conflictul cu separatiștii de la Tiraspol nu s-a mișcat nici cu un centimetru însă rezolvare.
Totuși, atmosfera s-a schimbat la Chișinău. Presa a revenit la o anume normalitate, iar autoritățile au făcut pași către o timidă reformă a administrației și a relațiilor dintre stat și cetățean.
Pe scena politică s-a consolidat prezența a patru partide: PCRM, care reprezintă tendința nostalgic, pro-rusească, PL, curentul radical pro-românesc și unionist, PLDM, curentul moderat pro-românesc și PDM curentul celor două luntri.
Din punctul de vedere al personalităților, Vladimir Filat e marele câștigător, datorită vizibilității sale publice, în detrimentul lui Marian Lupu. Mihai Ghimpu a surprins prin abilitatea cu care și-a executat mandatul de șef interimar al statului și va reprezenta probabil culorile PL. Marele perdant este PCRM, care în absența lui Voronin, care a îndeplinit două mandate prezidențiale și nu mai poate candida la președinție, nu are un candidat viabil.
Una peste alta, un bilanț per ansamblu pozitiv. Dar după degringolada comunistă din aprilie 2009 era greu ca Republica Moldova să meargă în altă parte decât în sus.