După decembrie 1989, Mircea Dinescu a avut o singură idee politică serioasă, dar tocmai pe aceea nu a luat-o nimeni în serios. Nici măcar Mircea Dinescu: înființarea Partidului Proștilor din România. În contrast violent cu celelalte formațiuni politice, în care deștepții fierb ca bancurile de sardele și hamsii în ape binecuvântate, PPR ar fi avut o identitate pregnantă – adică exact ce a început, cam de mult, să lipsească partidelor deștepților.
Citesc cu atenție analizele în care se cântăresc șansele alianțelor politice de mâine și rămân descumpănit. Chiar și cele mai pertinente dintre ele operează într-un fel de irealitate indusă de dragul calculelor. Realitatea ne spune că mai toate “permutările circulare” au fost încercate și nimic nu a durat. De la răzvrătiți în propriile partide la presă, mai toate alianțele au fost declarate, până la urmă, ”împotriva naturii”. Ce nu se înțelege exact este împotriva naturii cui au fost aceste alianțe, fiindcă, în cazul de față, natura, așa, în general, este o abstracțiune.
PNL – împotriva naturii lui Traian Băsescu? PRM – împotriva naturii lui Ion Iliescu? PDL – împotriva naturii lui Călin Popescu-Tăriceanu? PUR/PC – împotriva naturii lui Adrian Năstase? PSD – împotriva naturii lui Dan Voiculescu? ”Votați Geoană! – împotriva naturii lui Radu Sârbu? PNG – împotriva naturii lui Corneliu Vadim Tudor? PNL – împotriva naturii lui Teodor Meleșcanu? FSN, PSD, PNL, PNȚCD, PUR/PC etc. – împotriva naturii lui Markó Béla?
Când un partid nu poate câștiga suficient de confortabil pentru a guverna de unul singur, apar alianțele. Un loc comun, știu! Dar nu atât de comun, încât să fie acceptat şi în România.
Dacă într-o țară ca Franța, să spunem, un președinte de stânga și un guvern de dreapta înseamnă ”conviețuire politică”, în România o asemenea formulă devine imediat ”concubinaj”, ”proxenetism politic”, ”alianță împotriva naturii”. Declarațiile radicale de dinaintea alegerilor, acuzațiile aiuritoare și răscolirea tuturor surselor de gunoi ce pot produce muniție împotriva adversarului politic au transformat orice alianță post-electorală într-una ”împotriva naturii”.
Dacă vom vedea o nouă alianță de guvernare PDL-PNL, va fi ea împotriva naturii lui Traian Băsescu? Împotriva naturii lui Crin Antonescu? Împotriva naturii amândurora sau împotriva naturii discursurilor purtătorilor de cuvânt ai Naturii?
Dacă se va ajunge, să spunem, la o alianţă între PDL şi PSD va fi ea una împotriva naturii lui Emil Boc? Împotriva naturii lui Victor Ponta? Ş.a.m.d.
Nu știu cum se va putea ieși din această fundătură a unei semantici politizate până la ridicol, dar mă gândesc din ce în ce mai mult la proiectul abandonat de Dinescu. Dacă încurcăturile în care au târât România atâtea partide de deștepți ar putea fi drese, încet-încet, tocmai de un Partid al Proștilor?
Se spune că ”Un prost aruncă o piatră în apă și zece înțelpți se chinuie să o scoată”.Ce-ar fi, îmi zic, să vedem dacă n-ar putea câțiva proști să scoată din groapă țara aruncată acolo de atâția înțelepți?
Eu, unul, sunt înclinat să dau o șansă PPR-ului.
P.S. Tocmai termin de scris acest text şi îmi sare în ochi un titlu bombă: “Mircea Dinescu, mercenar al Filarmonicii”. Intrigat, mă duc la ştirea cu pricina: “Mircea Dinescu s-a intalnit cu Dan Artimon, membru al Consiliului Local Civic Arad. Printre subiectele de discuţie s-a regasit şi desfiinţarea Corului Filarmonicii. Dinescu intenţionează să lupte împotriva “colhozului cultural” promovat de primarul Gheorghe Falcă şi să intervină in presa centrală în favoarea Corului Filarmonicii Arad, ameninţat cu desfiinţarea. Mai multe pe Arad Online. “
Interesant!
Deci, V. A. Urechiă, C. Esarcu, N. Kretzulescu — oameni ce au înfiinţat la Bucureşti, în 1865, Societatea “Ateneul Român”, din dorinţa “înzestrării poporului cu cunoştinţe folositoare” – şi toţi cei care au condus colecta publică “Daţi un leu pentru Ateneu”, strângând fonduri pentru construirea clădirii imaginate de arhitectul francez Albert Galleron, au fost nişte mercenari. Atunci, cine au fost sufletiştii?