O alta amintire extrem de amuzanta, dar plina de intelesuri, este momentul in care Mandy ma cheama la telefon sa-mi spuna ca i-a fost selectionat cantecul intitulat «E tot mai bine pe pamant», pentru Festivalul de Creatie de la Mamaia. Textul avea ca idee faptul ca, oricat de rau ar fi, oricat de nesigur, oricat de… e tot mai bine pe pamant. Eram (in text, fireste) printre ingeri, de vorba cu sfintii si chiar cu Dumnezeu, dar eu voiam pe pamant, caci eram indragostit de o fata frumoasa si de teiul de pe strada mea. Inainte doar cu doua-trei zile de data inceperii festivalului si a celor cateva repetitii cu orchestra Radio sub bagheta lui Sile Dinicu, lui Mandy i se cere sa schimbe textul, ca «nu merge cu ingeri, sfinti si Dumnezeu». Eu invatasem textul initial. Orchestratia era facuta de Dimitrie Inglessis, cu nuantele cerute de mine in functie de acel text…
-Ce facem, Sergiule?
-Daca tu poti face un alt text care sa tina seama de metrica si sa se incadreze dramatismului orchestratiei, eu voi face tot ce e posibil sa invat si sa interpretez noul text.
Zis si facut. Dar cu ce efort, cu ce emotii ca sa nu amestec sau sa uit, cu cata buna vointa din partea lui Sile Dinicu si cu cata ambitie de a nu strica acest joc impus! Asa s-a nascut «Primul loc de pe pamant», o cu totul alta frumoasa poveste. Cine ar putea zice ca e un text impus?! Cantecul s-a bucurat de un imens succes din partea publicului, fiind aplaudat minute in sir. Mandy avea lacrimi de emotie si de bucurie, dar nu a fost rasplatit decat cu o mentiune in acea editie a cunoscutului Festival.
Mandy a compus cantec cu text, el ramane unul dintre putinii compozitori care si-au scris texte la melodii sau melodii la texte. Un adevarat faurar de cantec, dand prilejul altora sa le creeze la radio, pe disc, la televiziune sau pe scena. Toti cei care au interpretat cantece de Mandy au gasit un suport solid pentru a se pune in valoare fara a avea nevoie de miscari din solduri, sinuoase piruete, poze sexy, dansatori sculptati ori dansatoare cat mai sumar imbracate. Aurelian Andreescu, Anda Calugareanu, Mihaela Runceanu, Mihaela Mihai, Doina Spataru, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Luminita Dobrescu, Mirabela Dauer, Dorin Anastasiu, Dida Dragan, Marcela Fratila, Liana Lungu (poate am uitat cateva din numele celor care au inregistrat la radio sau pe disc cantece de Alexandru Mandy), cred ca au inclus in repertoriul lor permanent cate unul, doua din cantecele mesterului. Eu, insa, am avut o colaborare mai intensa, mai apropiata, si mi-am bazat o mare parte a repertoriului pe aceste cantece ce le-am purtat cu mine pretutindeni in turnee, pe scenele diferitelor teatre in tara si in afara tarii, caci in integralitatea lor ele au constituit pentru mine un adevarat material de one-man-show: «Venise vremea»; «Cred»; «De ce?»; «Mi-ai spus»; «Lasa-ma aici»; «Pe cuvantul meu»; «Nu-i tarziu»; «Si totusi»; «Batranii»; «N-ati vazut o fata?»; «Poate»; «Iti multumesc»; «Romanta romantei»; «Glasul tau»; «Facerea lumii»; «Noapte si zi»; «Pestisorul argintiu»; «Merci Bécaud»; «Greu se mai fac oamenii oameni»; «Pentru cine?»; «Gata!»; «Unde mi te-ai dus?»; «Poarta Sarutului»; «Masa Tacerii»; «Coloana fara sfarsit»; «Decalogul»; «Pamantul»; «Drum si dor»; «Primul loc de pe pamant»; «Cantecul Vantului». Ele fac parte din proiectul intitulat Vantule… si alte cantece si, respectiv, Poarta Sarutului… si alte Cantice de veghere pamantului (Sergiu Cioiu canta Mandy), produs sub eticheta ConArt, cu asentimentul oficial al autorului. Nu stiu cand isi vor gasi un coproducator in Romania caci noi, Mandy si subsemnatul, am fi dorit noi aranjamente, simple, intr-un stil acustic, care sa nu le altereze substanta.
Cantecele de mai sus, alaturi de cantecele de iarna scrise special pentru Mihaela Mihai, intre care «Cantec pentru bradul meu», «Sorcova», sau «Nu stingeti stelele», «Acum», «Sub un petec de cer», ca si «Noapte Alba» (impresionanta lucrare dedicata unei nopti de groaza cand evreii din Romania erau deposedati de tot ce aveau si erau inghesuiti in marfare spre Transnistria), ar trebui sa faca, dupa umila mea parere, parte dintr-un circuit patrimonial al muzicii noastre si obiectul unor punctuale puneri in unda, alaturi de noutatile din top-ul actual.
Sunt multe amintirile care ma cuprind acum cand Mandy trecu in nefiinta dar ma consolez cu ideea ascunsa in versurile lui Nichita Stanescu, pe care il citez: «Nu exista decat o singura viata mare, la care noi, calatorule, noi toti, participam. (…) Moartea e starea de dinainte de a te naste.» Si ma intreb la randul meu, eu, «cantaretul», e oare o nedreptate de a fi nemaifiind? Ramane cantecul, «el intrerupe cu sinea sa orice alta miscare. El face sa nu mai fie ceea ce este si sa apara in fiinta ceea ce inca nu s-a nascut. El schimba totul in vedere infometand lumina. El leagana moartea pana cand rasar din ea cuvinte si impodobeste cu lacrimi legile stelelor fixe. El este numit sufletul, dar cel mai exact ar fi sa-i spunem, totusi, cantecul. (…) De cantaret nimeni n-are nevoie, dar fara el nu se poate. ‘Spune-ne cum ne mancam unii pe altii,’ i se spune. ‘Si fa-ne sa plangem.’ El stie plansul altora si lacrima care li se cuvine. (…) Pe pamant tot ceea ce exista are nevoie din cand in cand sa planga.» (Nichita)
Mandy scrie, eu zic sau cant:
«N-as pleca din lume / Nici o data anume, / Insa ca rasaritul / Vine si asfintitul, / N-ai nici timp de gandire, / Si esti o amintire / Dintr-o zi de vacanta / Fara importanta / Si de-un strigat curat / Peste lume-aruncat… / Venise, daca nu gresesc, / Venise… venise…»
Da, venise, nu ai mai putut sa fii, dar ai ramas, caci esti, chiar ne mai fiind, in cantecele pe care le mai cant. Eu nu te uit si as vrea ca si altii sa-si aduca aminte.
P.S.: Inca o amintire: Eram la Mandy si il vedeam preocupat de ceva care era mai degraba in zona unei urgente decat in aceea a obisniuitelor proiecte in care cautam o formula ritmica, tonalitatea cea mai potrivita sau un orchestrator pentru forma definitiva. Il intreb ce il preocupa si imi raspunde ca este in cautarea unui bun profesor de chimie care sa-l pregateasca cat mai bine pe fiul sau la chimie, facultatea unde va da admiterea. Stiind ca tanarul canta la pian si cocheteaza cu compozitia, am fost cam mirat dar mi-am zis ca una e o pasiune in zona artelor si alta e o viziune profesionala. De altfel si Mandy era farmacist cu diploma si chimist, asa ca i-am raspuns prompt, lasand mirarea de o parte. Da, i-am zis, sunt prieten cu un profesor de chimie, si inca un foarte bun profesor. Simpatic dar excelent pedagog, sper sa fie liber pentru a-l pregati pe Sergiu. Peste cateva zile i l-am prezentat pe Eugen Rotaru, pe atunci profesor de chimie la unul din cunoscutele licee din capitala. Astfel Sergiu Penhas, fiul lui Mandy, a inceput sa se pregateasca, cu sarg, pentru a intra la facultatea de chimie, iar Eugen Rotaru, pregatindu-l cu daruire si atentie, a devenit si el prietenul familiei compozitorului caci, iata, la putina vreme dupa aceasta intalnire, care se terminase cu o foarte serioasa si temeinica intelegere, Jack (Eugen Rotaru) ma viziteaza si imi spune, prieteneste, ca baiatul lui Mandy e foarte simpatic ca e cuminte si atent dar ca el crede ca ar fi bine sa-i spuna lui Mandy adevarul si anume ca, intr-adevar, ce naste din pisica…, dar nu in domeniul studiului chimiei, ci al muzicii. Asta era gena mostenita. Chiar in aceeasi zi, Mandy a aflat ce dorea sa studieze, de fapt, fiul sau. Dupa un scurt dar serios consiliu de familie, s-a hotarat cautarea unui profesor de teorie si solfegiu, iar Eugen Rotaru a ramas fara meditatie, fara elev. Sergiu Penchas a terminat Conservatorul de Muzica de la Bucuresti si, mai tarziu, a devenit inginer de sunet si ilustrator pentru CBC (Canadian Broadcasting Corporation). Eugen Rotaru a devenit autor, semnand sute de texte de cantece romanesti.
Sergiu Penchas a scris si el cantece; in acea atmosfera de bucurie creatoare, nici nu se putea altfel. Imi amintesc ca am prezentat doua dintre ele intr-un microrecital, in turneu cu Teatrul C. Tanase, «Ca la saisprezece ani» si «Ramai cu bine». Erau cantece mai simple, dar care vadeau un melodist de talent. Sergiu nu intrase inca la facultate si nu avea decat varsta cantecului…
(Acest articol a fost publicat integral in Romania in Universul Radio pe data de 21 octombrie 2005, imediat dupa decesul compozitorului Alexandru Mandy, si in ziarul Observatorul, pe data de 18 decembrie 2005).