Pustiu este strigătul unor generaţii de elevi care nu vor să-şi piardă identitatea aleasă prin grija unui minister, ca fiecare instituţie şcolară să poarte un nume.”Şi pentru că toate trebuiau să poarte un nume”, şcoala noastră se numeşte şi astăzi „Ionel Teodoreanu”.
Personalitate marcantă a Iaşului, veşnicul adolescent al scrierilor sale, Ionel Teodoreanu este mult îndrăgit de urmaşii urmaşilor urbei natale.
Astăzi, în concursurile şcolare, acţiuni locale sau naţionale, competiţii sportive etc, noi ne numim”teodorenii”.
Ei bine, noi, teodorenii, purtăm stigmatul unei societăţi care, nici în cel de-al 12-lea ceas, nu a înţeles că pentru fiecare obiectiv al Iaşului, trebuie să luptăm necontenit în vederea recuperării /păstrării acestora.
Strigătul rămas pustiu peste casa părăsită, dar încă fermecătoare, situată în apropierea bisericii Zlataust, estompa cu câteva zile în urmă ecoul vremurilor de mult trecute „În casa bunicilor”, Osvald şi Elencu Teodoreanu. Pierderea iremediabilă a casei din „Uliţa copilăriei” semnifică pierderea unui simbol al vieţii culturale ieşene, neşansa înscrierii Casei memoriale”Ionel Teodoreanu” în salba obiectivelor turistice de mare valoare din vechiul Târg al Ieşilor. Şi asta pentru că nu s-a putut găsi un cadru legal, prin care, casa evocatoare a copilăriei şi adolescenţei teodorene să rămână cu toate amintirile trecutului, pe care orice tânăr le retrăieşte într-o formă sau alta spre împlinirea visurilor sale, comparativ cu fiorii primei iubiri ai celui ce a fost adolescentul literaturii române.
Da, hotărârea a fost luată, dar nu spre recuperarea acestui imobil în vederea prezentării memoriale spre eternitate, ci a obţinerii inexistenţei sale. Este aceasta o ruptură a identităţii noastre instituţionale, este o pierdere umană şi nu obiectuală, este ceea ce ar fi putut renaşte şi a pierit în stadiu de idee.
Da! Iaşul nu va avea niciodată o casă memorială ”Ionel Teodoreanu”, iar cei ce-şi vor înălţa pe acest pământ sfinţit de amintirile literaturii ieşene, indiferent ce, vor pierde din start respectul nostru, al teodorenilor şi al celor ce l-au citit şi l-au iubit pe Teodoreanu.
Dar, nimeni nu ne va putea împiedica să eternizăm existenţa pe acel petic de pământ, a casei copilăriei scriitorului Ionel Teodoreanu, prin amplasarea unei plăci comemorative, care va marca atitudinea de nepăsare a autorităţilor prin demolarea cărămidă cu cărămidă a edificiului, iar strigătul pustiu îşi va găsi răspunsul în timp.
Strigătul pustiu al unor generaţii înfrânte prin decizia unor edili neputincioşi în faţa unei crize economice şi a unor îmbogăţiţi peste noapte îşi va găsi lăcaş într-un spaţiu îngrădit, cu o cruce înnegrită de timp pe care scrie cu literele recalifigrafiate :
OSVALD TEODOREANU
ALEXANDRU TEODOREANU
ELENA TEODOREANU
Aici ne-am recules şi am încercat cu puterile noastre fragile, într-o zi mohorâtă, ploioasă chiar, în ton cu sufletul nostru amorţit, să dăm o altă imagine mormântului din cimitirul Eternitate.
Să sperăm că pe acesta nu-l vor putea substitui cu alte nume şi că va rămâne o mărturie în timp a existenţei Teodorenilor în Iaşul de ieri de azi şi de mâine.