Am impresia că mă întorc de undeva.
Nu mai ţin minte dacă am plecat într-acolo vreodată.
Dimineaţa mă întorc din somn, din vise.
Când am intrat?
Seara mă întorc din viaţă ca din iad.
Când am căzut?
În această casă minusculă,
Fără sufragerie, fără bucătărie, fără balcon,
Doar câteva flori la fereastră,
Mă simt singur; sabie într-o teacă.
Pereţii din umbre mă înăbuşe.
Întunericul din jur izvorăşte din sufletul meu,
Nu din etajele superioare.
Le car în spinare ca pe-o cocoaşă.
Nu mă auzi; îţi pot spune orice.
Eu te aud chiar dacă nu vorbeşti.
Acum îmi spui că sunt nebun, că sunt orb.
Florile din fereastră râd mai vesele decât ieri,
Mângâiate de ochii cuiva.
Ochii tăi?
Cu urechile înfundate,
Să nu-mi aud bătăile inimii în fereastră,
Cu ochii acoperiţi,
Să nu mă orbească lumina de la reclamele din stradă,
Alunec în somn.
Ai plecat cu un geamantan de idei, cu regretele-n geantă.
Întunericul din jur izvorăşte din sufletul meu.
Nu mai ţin minte dacă am plecat într-acolo vreodată.