În curtea mai mică decât o năframă,
A muzeului cu nume anagramat de la flori,
Peste fântâna romană,
Fereastră curată ca cerul,
Fiica bătrânului Sevan aruncă o plasă albastră.
Voal de mireasă peste feţele apei
Tremurând odată cu îndoielile şi mirările lor.
Şi vine ploaia, şi trece.
În flăcările abia aprinse ale unui soare obosit,
Picăturile suspendate de firele plasei albastre,
Par diamante.
Safire din salbele Cleopatrei ori ale împărătesei din Alger.
Soarele palid priveşte uimit la ochii strălucitori ai Gassiei.
Culeg safire
Din plasa albastră aruncată peste faţa lacului îmbrăcat în lumină.
A venit seara, soarele a apus.
Diamantele fantomă s-au stins.