De multe ori am auzit calificativul de “arogant” atribuit actualului Prim-ministru. O fi adevărat sau nu, poporul în cele din urmă decide. Le dau însă dreptate unora care consideră ca liderul liberal-democraţilor s-a cam “stricat” după ce a obţinut unul din cele mai influente “fotolii” ale puterii în stat.
Rămân în memorie vremurile timpurii în cariera de politician independent a lui Filat, când acesta apela la alegătorul de rând pentru a cuceri capitala. Dantelele şi drapelele verzi, cu sterajul imprimat pe ele, continuă să flutere în amintirile oamenilor care au apreciat mult simplitatea şi trăsăturile “pământeşti” ale lui Filat, comune cu cele ale cetăţenilor obişnuţi sătui de “casta comunistă”, care la apusul guvernării s-a despliat totalmente de societate.
Se consideră că “puterea” şi “banii” dă arama pe faţă. În cazul liderului liberal-democrat a acţionat mai mult “puterea”, pentru că sărac nu a putut fi numit nicioadată. Dacă ar fi avut probleme financiare nu s-ar fi înconjurat cu personalităţi remarcabile şi “costisitoare” indispensabile pentru clădirea formaţiunii sale – PLDM, dar şi pentru lansarea lui Filat ca politician de calibru mare. Nu ar fi existat nici scheletul unui “mic imperiu” mediatic pe care premierul îl întemeiază treptat, determinat să substituie acea “legitimitate populară”, fragilizată de fisurarea rădăcinilor autentice ce-l legau anterior pe el de oamenii de rând. Bazat pe “laitmotivul” anti-comunist şi anti-Voronin mult mai “captivant” pentru public, în prezent, mesajul lui Filat alunecă în albia termenilor tot mai “tehnici” şi impenetrabili pentru alegătorii de rând.
Caracterul şi comportamentul lui Filat se reflectă asupra profilului alegătorului lui. Preponderent mesajul lui este captat de tineri şi locuitorii urbelor (19,8% faţă de 17,6% în mediul rural). Mai atent decât alte segmente faţă de mesajul lui Filat este cel alcătuit din pesoane cu o stare materială mai bună (23,3% faţă de 14,4% cu stare socio-economică scăzută). O credibilitate ridicată el şi-o asigură din contul persoanelor cu studii superioare. Stratificarea electoratului după principiile menţionate exprimă tendinţele în evoluţia şi statornicirea politică a lui Filat, precum şi posibil cauzele “aroganţei” observate în acest context.
Senzaţiile de “superioritate” din partea lui Filat sunt în ascensiune. De la o apariţie publică la alta poate fi sesizată poziţionarea lui faţă de ceilalţi jucători mult mai modeşti şi rezervaţi. “Tonul orgolios” in dialogul cu presa devine uzual pentru premier, de multe ori obiectiv “supărat” pe lipsa de înţelegere şi susţinere din partea jurnaliştilor, mai ales din partea celor care servesc intereselor “comuniste”.
Dacă spicherul Parlamentului este considerat “omul din popor”, care poate concura doar cu Voronin la acest capitol. Atunci Filat se află într-o competiţie acerbă cu M. Lupu, dar spre deosebire de liderul democrat lui îi lipseşte nuanţa de “erudiţie şi delicateţe”. Provenind din mediul de afaceri foarte competitiv şi dur, capitalul de imagine a lui Filat se aşează în primul rând pe umerii stratului “bogat al societăţii”, deobicei considerat şi “cel mai orgolios”. În concomitenţă, la fel ca şi M. Lupu, Filat este sprijinit de cei din segmentul “mai inteligent” din societate, care la fel de multe ori este acuzat de “aroganţă”.
Cu toate acestea, Marian Lupu lucrează personal foarte mult în teritoriu, contactând direct cu oamenii de la ţară. Atât din motive obiective, dar şi reieşind din “sâmburele de aroganţă”, care a prins rădăcini în personalitatea lui Filat, observăm o ruptură de publigul larg şi o îngustare vizibilă pe segmente mai mici dar multiple.
Totuşi, în acţiune PLDM nu este un partid de mase, ca PCRM, ci mai degrabă unul “elitar”. Pe de altă parte, formaţiunea dată planifică să adere la toamnă la Partidul Popular European, având pretenţii de partid al maselor largi. Pentru a corespunde doctrinei politice de partid, Filat va trebui să-şi dozeze “aroganţa” revenind la comportamentul de până la alegerile repetate din 2009. Aceeaşi recomandare este aplicabilă şi pentru alţi “fruntaşi” ai liberal-democraţilor, care împreună cu liderul lor trebuie să-şi justifice “vocaţia populară” exprimată în Statul partidului, dar şi în relaţiile cu formaţiunile politice europene.